165. Cine poate boteza?

Dreptul de a săvârşi Botezul îl are numai episcopul sau preotul. În lipsă de preot poate boteza şi călugărul simplu sau diaconul, iar la vreme de mare nevoie, dacă pruncul e pe moarte, îl poate boteza orice creştin, bărbat sau femeie şi chiar tatăl pruncului. Cum? – Afundând pruncul de trei ori în apă curată şi rostind formula sfântă a Botezului: «Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin». Dar dacă cel botezat astfel rămâne în viaţă, preotul va completa slujba Botezului, după rânduiala obişnuită, dar numai de la cufundare înainte, adică nu se mai citesc exorcismele şi nu se mai face sfinţirea apei, ci numai îl miruieşte cu Sf. Mir, citindu-I rugăciunile care urmează de aici înainte.

166. Unde se săvârşeşte Botezul?

În pridvorul sau pronaosul bisericii. Canoanele opresc săvârşirea Botezului nu numai în case, ci chiar în paraclisele din casele particulare. Numai în cazuri cu totul rare şi de mare nevoie, frig grozav, pericol de moarte pentru prunc etc., se îngăduie săvârşirea Botezului în case.
(more…)