- Ce te mai pasionează pe lângă fotografie? Am observat că erai foarte absorbită de pozele care le priveai. - Cerul, ciocolata, cărţile, colibrii şi circul.- Cât de frumos. Ca o coincidenţă, sau poate, semnificaţii?- Probabil o coincidenţă norocoasă.- Sufletul tău e o adevărată galaxie. - Dar tu... tu ce ai vrea să fii? Tu ce iubeşti?- Piramidele. Piramidele din sticlă, cu pereţi fluorescenţi, străvezii, cu unghiuri amăgitoare, cu senină strecurată firav printre ei. Deseori închid ochii şi-mi imaginez că sunt într-o piramidă de sticlă. Eul meu e o inflorescenţă de raze purpurii. Corpul inert se reflectă în sticla lucioasă. Se amestecă cu infinitul într-un ritual al singurătăţii depline , al împlinirii. Îmi doresc o piramidă în care să fiu pur şi simplu eu, cu gândurile mele, cu agoniile mele, cu abstracţiunile mele. Ce lipsa oricărei condamnări. Piramida mi se perindă sub pleoapele prea grele de vise ca o dezlănţuire ordonată a propriei fiinţe.- Tu ai o astfel de piramidă?- Doar în vise...- Credeam că piramida e o carapace în care putrezesc milenii, iar sticla e un tăiş. Eşti mai sensibil decât credeam. O piramidă de sticlă de ce ar ascunde această sensibilitate?
