Acum, cînd sărăcia-n uși ne bate
Și e-n zadar tot ce s-a împlinit,
Moare din nou cultura de la sate
Și lumea e-n declin fără sfîrșit.
*
Orașul n-a produs nicicînd cultură,
Viciul a fost cultura lui mereu,
Dar azi e criză dublă în natură,
Dac-a pătruns în sat un tîrg de ură
Și omul n-are nici un Dumnezeu!
*
Ce surogate ne-ndrumează firea,
Cînd lumii i-i rușine de folclor
Și mîine va cînta doar amintirea,
Trecînd sub plopi: „Mai am un singur dor…?”
*
Nici o dreptate nu-i cînd moare mama,
Snopită în bătăi, mereu, pe drum,
Poliția, procuratura, vama,
Toți vor să fie mituiți acum.
*
Tinerii nu se mai întorc în sate
Și nici nu pleacă pe la școli– n-au bani,
Potopul cultural lovește-n toate,
Dar mai ales îngenunche țărani.
*
Sunt fără de noroc săracii țării,
Cu el aprins-au cel din urmă foc,
Căruțe nu-s, caii sunt ai uitării,
Iar căruțași nu se zăresc deloc.
*
Potopul cultural ne dă de știre
Că și Christos e în pericol grav,
Lumea nu crede-n nimeni cu cîrtire
Și satul e un boure bolnav,
*
Care s-ar ridica, dar nu mai poate,
Fînuri alese nu-i mai sunt de leac,
Cu ochii scoși, cu coarnele lui sparte
Muge la pragul omului sărac.
*
Se-aud prin sat colinde părăsite,
Care jignite-și caută-adăpost,
Dar nu ne mai găsesc și lumea-nchide
Porțile toate, grele, fără rost.
*
Suntem zădărnicia lumii veche?
Ne-am depășit statutul de popor?
Sufletul nostru-i floare la ureche?
S-a demodat colindul din folclor?
*
E grav dacă vom crede că se duce
Lucrarea anilor apuși în van
Și vom alege alt comînd de cruce
Și altă doină noului țăran.
*
Atunci, dacă nu vom mai crede-n Țară
Și-n sărăcii vom pregeta total,
Va fi să vină cel ce ne omoară,
Ultimul rău—Potopul Cultural!
1997
