Intre doua cantari a cucosului, Ilinca a rasarit in fata mea. Nu am vazut-o, ca nu mi-am injectat inca infrarosu in ochi, dar am simtit-o, asa cum lupoaicele isi simt puii.
- Mama…mi s-a intamplat ceva strasnic!
Ce poate poate fi mai strasnic decat trezirea la 4 dimineata intr-o zi de lucru? Nimic. Nici chiar anularea zborului spre Amsterdam.
- Ceeee?
De cand Ilinca vorbeste si eu sint nevoita sa reactionez verbal la diversi impulsi exteriori, m-am invatat sa raspund in regim automat.
- Mi-a cazut dintele. Eu l-am tinut in mana…Se poate sa ma culc cu tine?
Dintele din fata, din care ramasese mai putin de 2 mm, ne ameninta cu plecarea de vreo 10 zile. In sfarsit a plecat. Noaptea, pe ascuns. Ca sa nu-i ceara nimeni socoteala. Asa, englezeste… Un dinte englezesc ratacit in gura unei frantuzoaice.
- Da, bine, vino…
Fie. La 4 dimineata sint gata la orice pentru inca 2 ore regulamentare de somn. Chiar si sa fac loc.
***
Au trecu cateva zile de atunci. Dintele a disparut in mod misterios. Tot atat de misterios, inainte de disparitia lui, Ilinca l-a tinut cateva ore in pumnul strans, in timp ce dormea. Apoi, l-a transportat atent in alt spatiu, crezand, cu naivitate, ca somnul il va impiedica sa plece definitiv. Vroia sa-l pastreze pentru colectia de dinti care intarziau sa cada.
Filed under: Copii
