Astăzi, la o verificare sumară a gândurilor, ideilor și opțiunilor mele intime, m-am trezit tratând cu dulce indiferență (am altele pe cap) căsătoria homosexuală. Ce cred eu acum (ieri eram încă ferm împotrivă) despre acordarea dreptului la căsătorie „minorităților sexuale”? Să li-l acorde, dom'le! Supus aceluiași relativism al valorilor, ce macină din interior (printre alte cauze) și căsnicia tradițională, victimă sigură a dezorientării ce ne încearcă pe toți și a incapacității congenitale a majorității oamenilor de a fi totalmente fideli, mariajul lor cel presupus fericit și intens revendicat în stradă va dura, până la urmă, tot atât (de puțin) cât și acela între parteneri de sexe diferite. Că doar nu-s dumnealor arhangheli. Deja îi primesc, în mintea mea sălbăticită corporatist, îi primesc rânjind cu drag în sânul meu heterosexual, așteptând cu interes primul val de divorțuri gay răsunătoare și primele partaje scandaloase (de averi).