Cineva mă va atenționa că ar fi corect românește să se numească microbus sau maxi-taxi.Care taxi ?!  Și încă și maxi!  Mașrutcă și gata, cât de românesc ne-ar fi graiul, încă mai vorbește maldavenizmul din noi. O călătorie cu rutiera costă 3 lei moldovenești, dar câtă adrenalină capeți pentru acești lei, un carusel nici nu se compară cu rutiera de Chișinău !
Călătoria se va începe dacă vei avea destulă răbdare ca să aștepți microbusul potrivit, deoarece dimineața mai toate rutierele sunt arhipline.
Ei iată că te-ai văzut urcată, asta dacă ai avut norocul ca cineva să coboare.
Te-ai strecurat în „gaura de șoricel” formată de pasagerul ieșit,mulțumită că posibil nu vei întârzia la serviciu.
Cum ai intrat, imediat te pomenești cu nasul la o distanță  ceva mai puțin de 0,5 cm de fundul cuiva, care a avut norocul să crească mai înalt decât tine (ce să-i faci, dacă știa Domnul că se vor inventa ” rutierele de Chișinău” te făcea numaidecât mai înalt). Și dacă ai norocul  ca fundulețul vizat să fie spălat și schmbat măcar din când în când, zici mersi și mergi mai departe.
Acu se trezește șoferul, care prinde a zbiera ca o vacă pe care o apucat-o fătatul pe neprins de veste: ” Achtăm, ne achtăm”(și nu înțeleg de ce „noi ne achtăm”, că el mie nici un ban nu mi-a dat).
Și aici te apucă o dilemă: ar mai fi nevoie măcar încă de vreo două stații ca să-ți poți rupe nasul din fundul vecin, iar mâinile cuiva să-ți lase la rându-și al tău fund, nu de alta da cu furturile iestea ai putea rămâne și fără lenjerie. Cine poartă chiloței sovietici(cu elastic ce se leagă în noduleț mai jos de buric), încă nu-i prea mare pagubă, acolo vreo zece lei, da cine-și permite să-și alinte fundulețul în mătase, gherghef sau Swarovski,paguba materială este mai mare, nemaivorbind de cea morală(chiloțeii-bijuterie sunt dăruiți de al doisprezecelea amant la a șaptea întâlnire). Și închpuiți-vă că există cazuri când furtul se declară: merge doamna la polițist, se jăluie ca unui frate bun, da polițistul o fi fiind el bun rău, da are și el o neînțelegere, cum să descrie toată pătărășenia în protocol și mai mult, cum să găsească paguba… și când își mai închipuie că cetățeana de față este într-o ” insuficiență” de lenjerie, îl apucă și mai mult durerea de cap…

Șoferii de rutieră sunt un fel de conducători de transport public mai aparte, incomparabili. Dacă vrei să nu-ți strici dispoziția, mai bine nu le lua în seamă brutalitatea și vorbele deochiate.
Când se mai răresc pasagerii și capeți verticalitate pe ambele picioare, de oboseală și plictiseală prinzi a cerceta interiorul ”cutiei pe roți” în care te afli. Salonul microbusului este ca un fel de ”biserică” pentru șofer. În jurul său dânsul își expune cele mai de preț lucruri.Astfel poți vedea alături, într-un ansamblu, pe care nu-l mai vede în altă parte: icoane de sfinți și Maica Domnului și chiar în imediata apropiere ”valentinci” și fete cam goluțe. Ce să-i faci dacă toate îi sunt scumpe omului: și sufletul și trupul. Și chiar îs un fel de „supermeni”(le lipsesc doar costumul cu chiloții peste pantaloni),reușesc să facă mai multe lucruri odată: să conducă mașina, să dea rest, să ronțăie semințe, să ”trimită” pe cineva la mobil într-un loc ”deosebit”,nu prea plăcut urechilor noastre. De la un timp în rutieră sunt expuse fotografia și numele șoferului. Neavând ce face(drumul îi lung) încerci să compari chpul din foto cu individul de la volan. De multe ori îți vine greu să găsești măcar câteva asemănări: ori șoferul și-a făcut foto în altă viață, ori … și-a pus fotografia soacră-sii.
Cât despre muzica din rutieră, aș spune că este o ”armă biologică” inventată de șoferi pentru pasageri. Dacă mai ai norocul să fie doar radio, e bine, deoarece cântecele se mai schimbă, dar dacă șoferul este un rău-împătimit de manele atunci ești terminat. Tot drumul Guță și gașca lui îți vor cânta cu niște voci ”castrate ” despre iubiri pătimașe.
Într-un sfârșit ajunsă și la finalul călătoriei, rogi șoferul să oprească (dânșii sunt un fel de oameni puțin mai nervoși ca ceilalți și ar fi bine să conversezi cu ei foarte politicos, de parcă n-ai mers cu ”mașrutca” ci cu cel mai sofisticat taxi).
Șoferul tare ”atent și lin” frânează da nu știu de ce , tu mai că ajungi cu cracii în sus.
Ieșitul din transportul dat este altă dilemă.În primul rând niciodată din prima nu găsești clanța, de care trebuie să tragi ca să se deschidă ușa, în al doilea rând nu nimerești cu închisul ușii: unul vrea să închizi mai strâns, altul te ia la batjocorit,că de ce i-o trântești. Da Hotărâți-vă odată – ori v-o trântesc la toți ori nu v-o închid deloc.
Ei dar în sfârșit ai ajuns la destinație: șifonată,scărmănată, mirosind a tot ce-a fost în rutieră, aproape însărcinată( nu se știe niciodată), un lucru te bucură – ai ajuns la timp și nu vei primi peste cap de la șefi ( dar nici asta nu se știe niciodată) .
Acum ca să finalizez aș face o remarcă, locuim într-o capitală europeană, oare transportul ne este european ? Sunt aproape sigură că în Germania,Franța ori în oricare stat european nici vitele nu sunt astfel transportate cum călătoresc oamenii la noi …