Duminica.Ora 6.00 dimineata.Ploua.

In pijama,intinsa pe podeaua din lemn…incerc sa pling,dar lacrimile nu vor sa tisneasca.Vreau sa pling p-u placerea de a plinge,dar nu reusesc decit sa string ochii pina cind  deschizindu-i,vad ca prin ceata.

Vreau sa fumez,p-u a arata exact ca intr-o imagine  romantica pe care am zarit-o pe  profilul de Facebook al Iuliei,da’ mie n-o sa-mi iasa asa perfect…mie nici sa fumez nu-mi place.Prima data mi s-a parut cool sa scot fum din gura,a doua oara mi s-a parut prostesc,iar a treia oara fumul a intrat in mine si m-a urmarit o saptamana.A patra oara am decis ca nu se merita…macar sa-mi fi tratat imputitul ala de fum ranile,sa-mi fi ogoit dorul,sa-mi fi paciuit gindurile…

Privesc ploaia de afara printr-un geam nenorocit…

Eu nicodata nu mi-am dorit sa fiu o picatura de ploaie, sa  cad pe obrazul sau buzele iubitei…mi se pare patetic.

…hmm,ploaia asta imi reaminteste de niste ochi albastri si adinci,ochi in care obisnuiam sa ma oglindesc uneori.Profunzimea lor ma facea sa simt o fericire monstruos de placuta…aproape vulgara.Nu am inteles niciodata daca sint indragostita de posesor sau de misterul abisurilor lui…de fapt,presupun ca nu mai conteaza.

Imi privesc ceaiul aburind linga Gavalda.

“Je voudrais que quelqu’un m’attende quelque part”…cred ca nu ar fi asa de greu.

…” Je croise des gens. Je les regarde. Je leur demande à quelle heure ils se lèvent le matin, comment ils font pour vivre et ce qu’ils préfèrent comme dessert par exemple. Ensuite je pense à eux. J’y pense tout le temps. Je revois leur visage, leurs mains et même la couleur de leurs chaussettes. Je pense à eux pendant des heures voire des années et puis un jour, j’essaye d’écrire sur eux. “

In odaia miroase a ceai de flori de tei…iar ochii…a ploaie.