Irina bea ceai verde.Vrea sa plinga,dar nu-si permite.Soarbe din cana,musca jumate de napoletana si prin coltul ochilor ei caprui isi priveste ghetele murdare.Sunt vechi,sunt umblate,sunt batrine.Irina e tinara;tinara si ciudata.Toti o considera asa,incepind cu studentii terminind cu profesorii.Facultatea face haz de ea,p-u ca e desteapta,staruitoare si cu idei fixe.Are ghete albe,de fapt sure.Are ochii mari,umeri mari si sini mari,insa fundul Irinei e micut,dar ea si-l poarta confident prin Universitate,p-u ca are scopuri bine definite.Vrea sa devina profesoara.
Irina tine la banii ei.A facut socoteli si a aflat cit din contractul ei revine p-u fiecare lectie.Nu are nici o absenta,e aprope exemplara;totusi umana.
E singura.Nu are prieten si nici prietena.lnvata,p-u ca tre’ sa-si umple cumva timpul.Irina,ca si noi ceilalti,incearca sa placa profesorilor…dar incercarile ei esuiaza.Ceva nu merge si e respinsa.Pina si profa a facut azi fun de ghetele ei.
Irina bea ceai cu napoletane.Vrea sa plinga da’nu-si permite.Priveste spre ghetele ei aruncate neglijent pe covorul din fata usii si ofteaza.Facultatea nu stie ca ghetele Irinei sint de treaba.Doar ele ii imbratiseaza picioarele dimineata.
Ciudata e totusi umana.Vrea sa plinga,sa strige,sa loveasca,dar nu-si permite.Ofteaza.
