Ești rana mea nemuritoare, Țară,
Exiști în spațiul dintre Nu și Da
Și te întreb a nu știu cîta oară:
“ Cu noi ce se întîmplă, Țara mea?”
*
Ai fost cîndva a ta, azi stai în vamă
Să-ți dea permis copiii tăi să treci,
Ce zile ai ajuns, Patrie-mamă,
Blestem sortit să fie-al tău pe veci?
*
Și plîngi și-ai vrea să fugi, dar nu știi unde,
Stau peste tot la pîndă vînători,
Tăcerea țării mele îmi răspunde
Și eu îi spun: ”Nu te grăbi să mori”,
*
Că poate între timp să se trezească
Țăranii tăi, ce te vorbesc de rău,
Noi suntem o planetă românească,
Planeta noastră-ncepe-n Chișinău.
*
Și va veni o zi ca orișicare,
Și altfel, totuși, va veni o zi.
Te-om lua în brațe, fiii dumitale,
Și pe vecie te vom întregi.
*
Doar printre noi Iisus să mai revină,
Neamului tău să dea puținul gînd
Și să fii țara noastră pe pămînt,
Cuvîntătoarea, marea mea lumină.
*
Să simt atunci fruntea cum mi se-nchină
Țărînii tale, dulce-n ea căzînd.
*
1988, la 19 ani
