Pe parcursul ultimilor decenii, comunitatea internaţională atrage tot mai multă atenţie problemelor ce ţin de protecţia mediului şi controlul lor la nivel local, luînd în consideraţie că cetăţenii şi autorităţile locale înţeleg cel mai bine problemele şi nevoile specifice localităţilor pe care le reprezintă.


Comunităţile din întreaga lume încep să-şi schimbe modul în care gîndesc şi acţionează atunci cînd este vorba de viitorul lor. Oamenii sunt interesaţi să urmeze o nouă direcţie de dezvoltare comunitară, prin care se vizează în acelaş timp protejarea mediului, scăderea sărăciei, îmbunătăţirea sănătăţii publice şi a calităţii vieţii, precum şi asigurarea unei economii puternice şi dinamice.
Astfel  prin decizia nr. 5/2 din 29 septembrie 2005  a Consiliului Raional a fost aprobat PLAM Ștefan Vodă, program care  are un mare potenţial în soluţionarea problemelor ecologice la nivel local și tot odata oferă un punct de pornire excelent  în dezvoltarea durabilă a  comunităţilor şi de asemenea garantează faptul că respectiva comunitate a abordat şi examinat adecvat principalele aspecte de mediu care afectează în mod nefavorabil atît sănătatea umană cît şi sănătatea ecosistemului.
Documentul PLAM cuprinde 5 compartimente (resurse acvatice, deşeuri, aer, biodiversitate, sol şi subsol), unde sunt specificate 9 probleme prioritare, 25 obiective generale şi specifice, 78 acţiuni concrete, responsabilii pentru realizarea  lor într-un  termen de 10 ani ( 2005-2015).
Consiliul Consultativ, responsabil de monitorizarea implementării PLAM Ștefan Vodă, s-a convocat la data de 20 ianuarie 2012 în incinta Muzeului Verde pentru a pune în discuție revizuirea și actualizarea PLAM-ului pe o nouă perioadă (2012-2020).
A aparut necesitatea de a include în obiectivele stipulate  noi acțiuni concrete  cu  responsabili și termeni de realizare.
Astfel, s-a propus să fie introduse urmatoarele acțiuni importante, anume, respectarea zonelor de protecţie sanitară a surselor de aprovizionare cu apă şi  amenajarea fântânilor şi izvoarelor (75 de fântâni arteziene, 1200 de fântâni publice);  proiectarea și construcția uzinei de prelucrarea deseurilor menagere solide în s.Feștelița; proiectarea și formarea platformelor de colectare și reciclare a deșeurilor DMS cu instalarea containelor speciale în toate localitățile din raion; colectarea, transportarea, selectarea şi neutralizarea lor la  uzina de reciclare din s. Feşteliţa; dotarea cu tehnică specială de salubrizare a 23 servicii comunale și neaparat de realizat un  parteneriat de către primarii  cu uzina de prelucrare a deșeurilor.
Nici beneficiarii de uleiuri uzate nu au ramas în umbra, s-a stabilit că in mod obligatoriu  să închee contracte cu entitățile specializate de reciclare a lor.
Tot odata, s-a mai propus de atras o mare atenție la promovarea ecomoniei verzi în localitățile din raion. Astfel, a venit propunerea de a fi construite  centrale termice pe bază de biomasă în toate localităţile raionului, de a incepe  proiectarea și construcția uzinei de producere a  biocombustibilului, instalarea secțiilor de producere a brichetelor și peleților în satul Palanca, Antonești și Feștelița, comuna în care a și inceput producerea brichetelor din paie.
Una din problemele prioritare stipulate în PLAM este scăderea continuă a fertilității solului, intensificării proceselor de eroziune și alunecări de teren. Utilizarea intensivă a agriculturii în trecut şi  în prezent a transformat agricultura într-o sursă de poluare cu nutrienţi a solului și surselor acvatice din raionul Ștefan Vodă. Acest factor a pus în gardă Consiliul Consultativ și unaim au întrodus un punct aparte la compartimentul ce ține de sol, anume promovarea şi aplicarea bunelor practici agricole, prietenoase mediului, ce vor contribui la facilitarea proceselor  de reducere a poluării şi aplicarea în practica a agricultuirii organice.
În urma revizuirii PLAM-ului  s-a observat că au rămas aceleași obiective și acțiuni  la compartimentul biodiversitate, ceea ce ne dă de ințeles că ar trebui să atragem o deosebită atentie  și implicare la organizarea rezervaţiilor naturale de luncă şi de stepă noi, prin luarea sub protecţie  specială a pădurii „Împărăteasca” (47 ha) s. Crocmaz și  2 ha (specii rare de reptile) la stânca Răscăeţi – 2 ha; restabilirea şi protecţia ecosistemelor valoroase de luncă şi stepă, prin restabilirea ecosistemului „Berezovschii Iar” (4 ha) sat. Semionovca,  „La podul Carasei” (7 ha) sat. Antonest, „La Baltă” (45,5 ha) sat. Palanca,  „Nistru Chior” (54 ha) sat.Talmaza,  „Hârtop” (5,87 ha) sat.Răscăieţi.
Degradarea continuă a terenulurilor cere activism din partea primariilor, Întreprinderii Silvice Tighina și proprietarilor de terenuri de a-și canaliza energiile la impădurirea terenurilor degradate, crearea fîşiilor riverane de protecţie a bazinelor acvatice, restabilirea fâşiilor forestiere de protecţie a terenurilor agricole, spaţiilor verzi şi crearea pădurilor comunale.
Promovarea turismului ecologic ne dă posibilitate să ințelegem rolul ariilor naturale protejate din zonă, în rezultat este necesar de a  planifica un managment al dezvoltării turismului, de a crea un Centru Ecoturistic raional.
Toate  problemele menționate în PLAM  sunt datorită nivelului redus de conștientizare și informare a populației, indifirența și iresponsabilitate față de valorile patrimoniului natural.
Este important de a atrage o deosebită atenție asupra ridicării nivelului de conștiință și educație ecologică a băștinașilor și tinerilor prin: organizarea măsurilor instructiv-educative cu destinaţie ecologică în instutuţiile de învăţămănt a raionului, desfășurarea  orelor ecologice în şcoli şi licee cu promovarea Planului de Acţiuni pentru Mediu a raionului Ştefan Vodă, promovarea acţiunii ,,Vinerea sanitară”, petrecerea concursurilor, victorinelor, expoziţiilor și  festivalurilor ecologice ,, Ecofolc”, ,,Nistrule, pe malul tău”, ,,La stână”, ,,Nucule, la umbra ta”  , organizarea expediţiilor şi taberelor ecologice, extinderea reţelei de tineri ecologi în toate localităţile din raion și organizarea unei şcoli verzi în zona Parcului naţional.
Tatiana Marin, Președinte al Consiliului Consultativ PLAM Ștefan Vodă.