Da,da.. plouă..
În ochii mei se oglindește un tablou aprofundat de o tristețe cum nu am mai văzut sau am simțit eu…E pentru prima dată cînd privesc lumea în alb-negru,la propriu,și ascultam un cîntec care pur și simplu ma rupt de la viață într-un mod sălbatic și greu de închipuit…
Mergeam atît de încet,și mă uitam la trecători…și nu era ca deobicei… și nici eu nu eram *EU*.. eram alta.. eram încrispată de teamă că-mi pierd puterea de a mai face un pas,pentru că ma cuprins un plîns dureros.. care-și vărsa lacrimile pe sufletul meu răpit de iluzii…Și fiecare pas făcut era o nouă speranță că acel moment devastator o să ia sfîrșit.. dar … NU!
Pe lîngă mine trecuse un bărbat cu un copil mic în brațe,și uitîndu-mă în ochii celui mic,îi ceream în schimb un zîmbet ca să-mi zdrobească acea crîncenă luptă dintre războiul meu sufletesc,și pacea care mio doream…
Nu pot să vă redau ce cumplit mă simțeam în acea clipă …eram străpunsă de o tristețe grea… foarte foarte grea și depresivă.
Și nu știu de ce după o vreme atît de frumoasă,uite că durerea a bătut la ușă,și nu numai la ușa mea.. Nu sunt singura…
Toată această stare a fost mult apăsată de acest cîntec…. [minutul 1:27]
Ascultînd din el mă hrănesc cu răni și rupturi de suflet..și …
Tac,ascult acea muzică..și plîng..și nu plîng eu,dar toata ființa și neființa mea nepercepută de cotidian..
____________________________________________________
Nu merită să continui cu aberațiii,nu toți sunt în stare să le citească.. nu toți vor ochii să le plîngă.. DAR NU TOȚI VOR SĂ FIE *TOȚI* ..ci să simtă ei acea viață în orice colț al inimii lor..
Și.. o las baltă..o să continui cu ceva mai simplu și poate nesimnificativ ,data viitoare,cînd n-o să fiu învăluită de lacrimi…
Și… PUNCT.
