Pentru mine cuvîntul "examen" are acelaşi efect care îl are forţa rea la tămîie. Nimănui de pe acest pămînt nu îi plac examenele. Să nu vă aud cu explicaţii pedagogice, psiho-pedagogice, etc etc. Examenul în ţara tuturor posibilităţilor, ţară unde trupul şi sufletul meu convieţuiesc, este o epopee despre care nu prea am chef să o dezvolt. Eu mereu înainte de examen sunt stresată. Amitirile kilogramelor pierdute se reîncarnează în această perioadă, încep să consum mult dulce! Vesel foc! Mereu am norocul la examen să am întrebări complicate, cele mai sinuoase teste! De fiecare dată cînd termin un examen, simt că un duh invizibil rupe o parte din sufletul meu. Mă simt împrăştiată,mă simt de parcă mă mai aşteaptă peste cîteva clipe, aceeaşi procedură! Cînd aflu nota, strivesc pe loc amintirea examenului, gata! Asta face parte din categoria: amintiri şterse! Sau cel puţin, încerc să vorbesc mai puţin despre acest subiect. Să vedeţi cînd trebuie de învăţat pentru materiile mai puţin dragi, să nu le spun altfel, iata asta da, tortura de cap! Nu am înţeles, la ce bun nişte chestii de care nu am treabă în vecii vecilor?! Uneori mă consolez cu gîndul că "totul ce se face, se face spre bine". Mai puţin lecţiile de matematică şi algebră! Dar asta într-o altă postare!
Iuliana M.
