Ultima zi din an. Privesc în urmă cu melancolie şi înainte cu interes. Şoptesc emoţionată: ”E ultima zi, e ultima zi!” Îmi amintesc de ultima zi din anul 2010, de curiozitatea mea de cum va fi acest an. Nu mă aşteptam să am un an aşa de încărcat. Nu mă aşteptam deloc. În acest an am descoperit ce înseamnă să suferi, să fii fericită, să plângi de fericire şi să zâmbeşti cu tristeţe. Am aflat care sunt cele mai importante lucruri în viaţă şi acest an poate mi-a oferit ce nu mi-au oferit ceilalţi ani.
Acum suntem curioşi. Ne facem promisiuni pentru noul an care vine, ne promitem tot timpul că de această dată va fi diferit. Ne promitem că vom fi mai buni, vom face mai multe şi vom zâmbi mai mult.
Dar cine ne dă această garanţie? Nu înseamnă că dacă treci în alt an eşti mai matur, mai bun şi te ţii mai mult de promisiuni. Nu! Eu una nu am să fac promisiuni de dragul de a le face. Când va fi ora 00:00, voi privi în sus, îmi va curge o lacrimă de mulţumire din ochi, voi respira adânc şi nu voi face nici o promisiune. Doar… voi lăsa lacrima să curgă pe faţă, aşa cum s-a scurs şi anul ce a fost.
