Singură acasă cu o profundă singurătate și în suflet. Deodată lumea mea s-a destrămat. Tot ce credeam că-mi aparține s-a evaporat. Asta mă face să-mi dau seama că o să mor singură. Am ajuns la o concluzie tîmpită de exagerată și incorectă, cu care eu nu sunt deacord!!!

De ce nu mă simt bine?
Pentru că nu pot spune lucrurilor pe nume, pentru că dacă aș avea mai mult curaj și aș fi mai ”naglaya” i-aș apuca pe toți de păr!!! Am o colegă de clasă, care este atît de bună și drăguță, o dulceață de fată, și mulți nu o prețuiesc la justa ei valoare. Poate așa e și în cazul meu, dar eu nu vreau să mă supraestimez.

Noi fetele totuși suntem așa de rele. Noi nu putem prieteni. Noi mințim, înșelăm, ascundem, evităm, nu atragem atenția, fugim de probleme. Iată eu acum mă indignez, poate nici eu nu sunt perfectă, poate și eu fac greșeli tîmpite, dar eu chiar din principiu nu vreau să fac primul pas.

În general o strînsă prietenie dintre 2 fete, este la fel ca o relație de dragoste. Aceasta la fel are nevoie de înțelegere, dragoste, răbdare, căldură sufletească, devotament, fidelitate. Îmi aduc aminte că în copilărie aveam eu 2 de-alde ”best friend”. Atunci totul era atît de inocent, naiv, pe atunci în sufletele noastre nu exista mîndrie, invidie și multe alte sentimente necurate. Problemele cele mai dramatice apăreau atunci cînd vedeai că copie la un test, (și atunci așa ceva era strigător la cer!); sau cînd ea avea o bomboană și nu te servea pe tine; sau cînd băiețelul de care erai îndrăgostită o trăgea pe ea de păr, dar nu pe tine. Și astea noi le numeam probleme, supărări, certuri și cuvintele magice, celea care mă dau pe spate de fiecare dată cînd le aud:Eu nu mă m-ai joc cu tine!

Mai mult ca sigur că orice domnișoară are o listă de reguli cum să se poarte cu cea mai bună prietenă. Uite tot gîndindu-mă reguli ”cum ar trebui să te porți cu cea mai bună prietenă” sau ” cum nu ar trebui să te porți cu cea mai bună prietenă”, în capul meu există o furtună necontrolabilă. Poate că chiar exagerez, dar nu cred că ar trebui să încep luna aprilie cu așa stare emoțională instabilă. Trebuie să mă eliberez.

De vreo 3 nopți la rînd nu mă pot relaxa. Și o visez. Visurile nu sunt roz. Visez că o pierd. Astea deja nu sunt visuri – astea-s coșmaruri!

Și iată tot așa învîrtindu-mă pe loc, mi-am făcut niște reguli pe care nu aș vrea ca eu – prietena cea mai bună a prietenii mele să le încalc, și nu vreau ca prietena mea cea mai bună să le încalce.
• Prietenii mele nu trebuie să-i fie rușine să-mi spună ceva. Chiar dacă îi pare că eu nu o înțeleg.
• Ea nu trebuie să mă mintă crezînd că eu nu o voi înțelege.
• Ea trebuie să fie cu mine în momentele în care îmi e greu, la fel cum eu am fost alături de ea cînd i-a fost greu.
• Dacă știe că ea este vinovată, să recunoască.
• Cînd eu am nevoie să-mi cumpăr ceva, ea trebuie să fie alături de mine, la fel cum eu am fost lîngă ea.
• Cînd voi cădea jos, ea să fie acea persoană care mă va ridica, la fel cum eu am ajutat-o să se ridice.
• Cînd voi plînge pe umărul ei, ea doar să mă cuprindă, nu să încerce să mă îmbărbăteze cu tonul vocei ridicat.
• Cînd vom greși, nu trebuie să ne judecăm dur, dar trebuie fim înțelegătoare una cu alta.
Dacă tot am trăit împreună ani de rîsete și lacrimi, întîmplări nebune și vise irealizabile, hai să nu ne oprim aici. Pentru că prietena cea mai bună trebuie să fie ca un bandaj pe care cîmd îl pui pe rană – te vindecă și te face mai puternică.