"S-au cunoscut întâmplător. Au început să comunice. Au realizat că au multe în comun. La un moment dat au devenit buni prieteni. Discută despre multe, chiar şi la capitolul dragoste, deşi uneori le este incomod. Au perechi. Deseori sunt geloşi. Şi-au creat multe probleme. Deseori oamenii nu-i înţeleg. Apar întrebări de genu: Sunteţi împreună?. Ei doar zâmbesc şi merg mai departe. Le place această inocentă prietenie. Însă totul merge bine până în momentul când încep a conştientiza că nu prietenia îi leagă, ci altceva. Deobicei această concluzie se întăreşte după ce ei se apropie mai mult, adică calcă sfânta limită dintre cei ce se numesc doar prieteni. Şi chiar de încearcă să facă faţă că totul e ca înainte, dar e destul să rămână în doi ca lumea să se schimbe în jurul lor. Cel mai interesant e că chiar dacă unul dintre ei va recunoaşte şi va mărturisi ce simte, celalt nu îşi va putea permite un asemenea lux."Aici îmi apare întrebarea: de ce?
De ce complicăm totul? De ce mereu mai este ceva/cineva la mijloc? şi, Cine hotărăşte? Cine va lua decizia care va schimba totul?P.S: Am auzit o singură frază care mă tot pune pe gânduri: Nu pune punct dacă inima cere virgulă.
