7537 cazuri COVID-19 în Moldova
3138 – cazuri active
4123 – cazuri vindecate
276 – cazuri fatale
Actualizarea datelor: 28 mai 2020 ora 13:32


Simplu!Google Page Rank

Simplu!Simplu!



RSS posts

Personale


Comenteaza





Atunci cînd visezi


De ce visăm? De unde apar visele? Acestea sunt întrebările care ne frămîntă după un nou vis straniu. Mulți savanți au lucrat pentru a afla răspunsul și fiecare ne vine cu teorii noi.Nu vreau să vorbesc mult și în zadar despre știința visurilor. Vreau să analizez niște idei proaspăt apărute în mintea mea.V-ați trezit vreodată dimineața cu un simț straniu rămas în urma visului? Sunt sigură că da. Acest simț poate fi diferit în dependență de ce conținut a avut visul. Acesta poate fi asociat cu un gust amar, sau o stare de euforie. Vi s-a întîmplat vreodată să nu doriți să vă treziți? Și nu din cauza că somnul e dulce, ci pentru că visul e mult prea bun. 

Uneori mă gîndesc că poate anume atunci cînd dorm îmi văd adevărata viață. Poate tot ce se întîmplă în jur e doar un vis, iar cînd mă culc, dacă sunt condiții favorabile, văd realitatea. Nu e bine cînd pierzi controlul și nu mai realizezi ce e vis și ce e real, dar anume așa și se întîmplă. Înțelegi că visai, de cele mai multe ori, aproape de a te trezi. Și te simți străin in propria-ți viață dacă dorești ca ce ai văzut cînd dormeai să fie real.Am învățaț să îmi controlez visele. Acolo știu ce îmi doresc, știu ce trebuie să fac ca să fie bine. Poate pentru că acolo îmi pot manipula viața mai bine decît aici, totul devine atît de neclar. Dar poate așa și trebuie să fie ea confuză, viața. Nu contează dacă voi analiza visele mele din punct de vedere științific sau filozofic, concluzia este una: Mi-e dor!
În drum spre Washington DC
Timpul e atît de relativ. Timpul zboară cînd te simți bine. Timpul trece greu cînd te plictisești. Timpul îl simțim diferit in dependență de ritmul vieții. Au trecut deja mai mult de 7 luni de cînd am plecat de acasă ,departe, straniu și singurică. Plănuiam să scriu tot ce simt și întîlnesc. Am avut foarte multe motive și istorii să descriu. Dar acum am înțeles ce înseamnă într-adevăr să nu ai timp să te împarți cu ce se întîplă( poate e ceva de bine totuși).Deci, azi am găsit timp să scriu. Ce poți face în aeroport așteptînd avionul cînd wifi-ul e scump? Zborul trebuia să fie la 8.11:5.13 - M-am trezit, prietena Polina( FLEX din Ucraina), care a dormit la mine, deja era în baie. Înțelegînd că am puțin timp, am început să mă pregătesc.5.24 - Controlez ”lista lucrurilor de luat cu mine” și înțeleg că nu am luat pașaportul. Controlez geanta și înțeleg: ” Pașaportul e în locker-ul meu, la ȘCOALĂ”! Anya( FLEX din Ukraina mă sună să îmi zică că ajunge la casa mea- mama ei gazdă o aduce)5.30 - Isterică (deși nu a fost atît de strașnic, mă străduiam să mă țin în mîini). Sun pe Olya( FLEX din Russia, ea trebuia să vină cu tatăl ei gazdă să ne ia ca să ne ducă pe toate la aeroport).5.35 – Caut să printez rezervațiile biletelor pentru toate 4 fete care zburăm (eu, Olya, Polina si Anya)5.40 – Ieșim din casă. Afară plouă, tună, fulgeră și întuneric. (Eu desigur am uitat umbrela)Ce putem face? Ne ducem la școală după pașaport, înțelegîng că azi oficial nu învățăm și școala se deschide la 11.00. Încă nici 6.00 nu era.  Fiind la jumătate de drum spre școală ( care se află în direcția opozită de aeroport) înțeleg că am nu am luat ID-ul pentru școală (fără dînsu nu poți intra în școală). Noroc că Olya a avut pe al ei, sperînd că nu vor controla fotografia, le-am luat. 5.55 – Am ajuns la școală. Tatăl Olei gazdă a mers( fugit prin ploaie) cu mine la școală. Noroc de două persoane din securitate care după fraza lui:” Suntem într-o situație problematică. Această fată, care învață aici și pe care trebuie să o duc la aeroport, și-a uitat pașaportul în locker. Poate ea să intre să îl ieie ca să poată zbura azi spre Washington”, mi-au permis să intru. Alergat la al 3-lea etaj, înapoi și din nou prin ploaie. 6.01 – În drum spre aeroport! În sfîrșit! Dar nu a fost să fie atît de ușor. Timp urît și trafic. 6.45 – Intrăm în aeroport cu fraza:” Acum începe o nouă aventură”! Ne ducem să schimbăm rezervațiile pe bilete. Și, da, sigur, zborul nostru ANULAT din cauza timpului rău. Nu amînat, ci Anulat! Pentru ca să aflăm la multă informație trebuie să așteptăm în rînd, am ales unul mai scurt.8.25 – Domnișoara Katheryn de la recepție ne zice că putem zbura mîine la 6.00 dimineața sau putem să ne așteptăm norocul în ”stand by”. Desigur noi nu putem hotărî. Sunăm persoanelor responsabile în DC.8.40 -  Deja în sala de așteptare, sperînd la ceva mai bun decît să stăm acolo pînă mîine dimineața.  9.50 – Încă un avion spre DC anulat, mai multe persoane în lista și sala de așteptare. Eu a 23-a, în următorul avion doar 3 locuri libere.10.45 – Un avion a zburat spre DC12.30 – În căutare pentru piloți12.45 – În căutare pentru căpitan. Ironia constă în faptul că în sala de așteptare lîngă noi era un pilot, care tot așteaptă de la ora 4 dimineața și tot el a fost căpitanul avionului nostru.13.05 – Auzim numele Olgăi și vedem scris pe ecran că nu mai sînt locuri. Înțelegîng că va zbura doar ea, merg să îmi cumpăr să mănînc ceva ( micul meu dejun).  Peste 5 minute Anya și Polina sunt chemate. Inga rămîne unica în aeroport. Următorul avion peste două ore. Mă gîndesc:” Ok, găsesc eu cu ce să mă ocup, nu e sfîrșitul lumii”. Olya îmi scrie mesaj să nu retrăiesc că totul va fi bine . În momentul în care îi răspund văd că în lista persoanelor ce așteaptă în loc să fiu următoare sunt a 10-a. Iar pe persoanele din listă înaintea mea îi tot cheamă. Văd că deja se închid porțile și aud numele meu. Mare mirare a fost cînd au hotărît să îmi dea loc (bun) cu o minută înainte de să își ieie zborul avionul. 13.25 – Închid laptop-ul . Mare mirare va fi cînd fetele coborînd din avion mă vor vedea cum le întîlnesc.
Salutari din SUA!
Demult nu am scris. Da, am avut un fel de criza de inspiratie. Muza mea a avut un concediu. Dar am promis unui omulet dragut ca pina la sfirsitul verii scriu. Stiu, in Moldova deja e 1 septembrie, dar eu sunt in SUA, aici e ultima zi a verii. Cred ca noua mea muza va fi acest locusor tare fain, un oras mare si foarte frumos. Nu pot descrie ce simt cind merg pe aici. Chicago e un oras intr-adevar foare frumos. Stiti, simtul cela cind vezi in real ce ai vazut doar in poze sau filme, ca in filme.

Am avut un zbor lung. Da, a fost foarte greu sa zic celor dragi acel "la revedere", dar am avut noroc de un baiat tare dragut din Chisinau care m-a sustinut tot drumul pina in Chicago, caci aici am avut sa ne despartim, eu am ramas, el a mers mai departe. Deci, 3 ore din Chisinau pina in Frankfurt, 5 ore acolo in aeroport, 8 ore pina in Washington, o noapte in hotel, trezirea la 3.30 si inca 2 ore cu avionul si acum sunt aici. Am fost in Skydech, cea mai inalta cladire din state, 103 etaje. Am incercat mincare mexicana (m-am asteptat la mai mult de la renumitul taco si burito). Si acum deja imi place sa merg la cumparaturi mai mult - a trebuit sa imi cumpar ceva haine pentru scoala, voi avea uniforma, cred ca va fi tare interesant. E o scoala noua, deschisa 2 ani in urma, South Shore International College Preparatory High School, cred ca cit de lunga e denumirea, atit de minunata e scoala. Miine voi vedea, merg sa ma inregistrez.Acum stau la parintii sotului coordonatoarei mele impreuna cu sora mea din Russia. Camera ei e la etajul 3, a mea in basement (subsol), cine nu stie, sa ai camera in basement e fain, cu baie, televizor si bucatarie personala. Apropo despre baie, pare a fi un plan intreg, arata total diferit decit la noi, si daca vrei sa faci dus sau sa ai apa calda cauta in google cum sa faci sau intreaba, ca altfel nu te mai clarifici singur.Prima luna impreuna cu Olga (sora despre care am zis) vom trai in regiunea renumita din downtown numita Gold Coast. Avem o familie minunata, pacat ca e temporara din cauza ca e departisor de scoala.  

Cine a privit filmul The Vow, tineti minte momentele romantice linga o chestie mare de o forma stranie dar foarte frumoasa? Se numeste "The bean" si e aici in Chicago. Ohh, ce placut sa stai in fata ei pe scaun si sa maninci cu prietenii. Multii oameni se fotografiaza, iar in Millenium park se aude muzica buna. Am incercat sa fac ceva poze linga lacul Michigan, foarte frumos e sa vezi tot downtown-ul noaptea, sa simti adierea vintului si sa vezi cit is de minunati oamenii aici.Am inteles ca in alte orase, ca New York de exemplu, oamenii sunt mai seriosi. Dar aici sunt foarte draguti.Deci, aventura mea a inceput si va continua. Ma voi stradui sa scriu mai des ce se intimpla.Apropo, am ajuns aici datorita unui program minunat finantat de US Government- FLEX (Future Leaders Exchange). Cine are posibilitatea, nu ratati sansa de a aplica!P.S: Sa ma scuzati pentru lipsa diactricilor, nu m-am putut clarifica ce programa mi-au recomandat oamenii destepti pentru a-mi baga ceva in cap.
Viaţa din lucrurile simple


Şi totuşi ce e mai important? Ce a fost sau ce va fi? Dar viaţa nu se împarte în pînă şi după, magia ei chiar constă în faptul că e continuă. Primăvara mi-a şoptit: Trăieşte! Şi am căutat să observ viaţa din lucrurile ce mă înconjoară. Toţi şi totul este viu.Viaţa suflă prospeţime în noi de parcă am fi nişte baloane. Însă să te umple şi să te spargă e lucru diferit. Iar pentru ca să fii un balon frumos, întreg, ce zboară lin şi plin de fericire trebuie să te umfle o pereche de buze (dragi şi de neînlocuit), să nu te mozolească mulţi, transmiţindu-te din mîini în mîini, pentru ca ajungînd la cineva să-i apară dorinţa să te transmită mai departe ci 

invers să te ţină. E mult mai bine şi frumos cînd un balon nou îl iei şi îl umfli încet, cu drag, pînă la urmă şi este doar al tău. Te bucuri şi îţi dăruie tot ce are mai bun, deşi nu e atît de mult. Poate îţi place să umfli baloane şi să îţi înfrumuseţezi casa cu ele, însă oricum va fi unul care va fi într-un oarecare fel mai deosebit, şi vei dori să fie cu tine, să nu se dezumfle cît mai mult timp. Ai grijă să nu îl spargi, nu-l lega strîns, dar ai grijă să nu zboare de la tine prea departe. Pentru aceasta trebuie să fii atent şi să preţuieşti ce ai. Sînt mulţi dintre cei care se tem cînd baloanele se sparg în mîinele lor, de aceea nici nu încearcă să le imfle, deşi tot ei sunt cei vinoveţi, ei trebuie doar să fie mai grijulii.Doresc tuturor să fie plini de aer proaspăt.
Încă un pas


Sunt o pasăre care e gata să zboare. După o perioadă lungă îmi pot desface aripile. Acum pot evada. Da, evada din colivia care m-a ţinut drept prizonier un timp îndelungat. Chiar m-a ţinut? Uşa era mereu deschisă, eu nu îndrăzneam să păşesc. Deşi sunt în prag şi mai am un singur pas să fac ştiu că îmi vei duce lipsa. Vei adăposti alte păsări, aşa cum făceai chiar şi cînd doream să fiu unica stăpînitoare a acestui teritoriu. Îţi voi duce eu lipsa? Probabil, din cauza că prea multi timp nu vedeam perspective înafara ta. Chiar dacă te părăsesc, voi reveni, ca să ştiu că e ordine, nu vreau ca altcineva să urîţească sau să distrugă ce eu cu atît de multă sîrguinţă am creat şi păstrat. Nu aş vrea să strîng gunoiul ce-l va lăsa altcineva, dar dacă vei avea nevoie de mine voi veni. Acum a mai rămas un pas. Urează-mi succes şi nu mă uita.P.S: Mulţumesc ţie, dragă colivie, că mi-ai demonstrat că nu am nevoie de tine.
Dreams start to come true!


Într-o postare mai veche, click aici pentru a vedea scriam despre cît eram de dezamăgită şi întristată pentru că visele nu-mi devin realitate. Poate nu sunt cel mai norocos om, poate nu îmi reuşeşte întotdeauna, poate deseori ziceam că dacă nu eram eu mulţi era să fie mai fericiţi  şi trăiau mai bine, dar neprivind la toate niciodată nu am renunţat. Chiar dacă multe ori îmi doream să zic:"Gata, ajunge!", nu am făcut-o, am continuat să lupt şi să fiu eu, simplu. Să cred în bine. Să visez. Să cred în oameni. Să iubesc.Pentru mine ziua de naştere niciodată nu a fost un eveniment important. Serbam pentru că e important pentru părinţii mei. Da, 17 ani au trecut de cînd mama mea nu a dormit o noapte întragă, iar tatăl meu dimineaţa stătea la uşa spitalului şi aştepta să mă vadă. Nu e meritul meu, e al părinţilor mei. Şi ceea ce am ajuns să fiu şi să am la fel le datorez lor şi fratelui meu scump.Zică oamenii ce n-ar zice, dar dacă poţi aştepta, ai răbdare, munceşti şi eşti mulţumit de ce ai primeşti ce meriţi. Într-o felicitare primită astăzi erau cuvintele:"Fie ca această zi să fie cea mai fericită din viaţa ta, şi fie ca ziua de mîne să fie şi mai fericită decît cea de azi." Aşa şi a fost. Aşa şi va fi.Mulţumesc tuturor pentru locul care îl ocupă în viaţa mea.Iar eu zîmbesc, simplu zîmbesc. Aşa a fost să fie.P.S: Niciodată nu am avut atît de multe flori :D
Vis la Bis


Voi zbura la cer să-ntrebDe sînt eu cea blestemată,Am visat c-un val întregMi-a sortit să fiu drogată.Dependenţă niciodată n-am avut,De la euforie nu m-a durut,Deci, nu puteam pricepeDe la ce se va începe.Nu prea cred în viseDar părea prea realÎncît greşelile comiseÎl făceau să pară banal.Am încercat să-l descifrez,Am înţeles că bolnavă voi fiAm început să delirezÎnţelegînd că mă voi îndrăgosti.Realitatea dură m-a lovit,Şi cu putere m-a trezit.O! Ce fericire c-a fost vis!Rău că-mi vine să strig bis...P.S: Pentru mai mult nu mi-a ajuns inspiraţie <3
Secretul unei vieţi ca în poveşti


De Anul Nou toţi îţi pun dorinţe, se îndeplinesc vise şi sfârşesc minuni. Niciodată nu am simţit această magie nemaipomenită. Cred că fiecare şi-o crează cu mânele sale. Posibil eu aşteptam doar, însă nu făceam nimic. Aşa e cu o mare majoritate a oamenilor. Stau şi aşteaptă că Ceva se va întîmpla şi totul va fi bine şi frumos. Nu, dragii mei, nimic nu cade din pod. Pentru a obţine ceva, a cuceri un pisc trebuie să ai o dorinţă mare, îndemânare şi să munceşti desigur. Citisem undeva ceva de genul:" Arată că totul e bine, zâmbeşte, spune-le tuturor despre fericirea ta, şi atunci totul va fi astfel...", voi contrazice aceste cuvinte, din simplul motiv că am simţit pe propria piele. Nimeni nu are nevoie de acest teatru ieftin al tău. Reţeta fericirii e simplă:" Fii Fericit!", confirm cu încredere că ăsta e secretul unei vieţi ca în poveşti."De Anul Nou pe vechi se sfârşesc minuni!" am exclamat astăzi. Acum ştiu cînd visele devin realitate, atunci când depui efort şi crezi în propriile puteri. M-am convins că totul e în mânele mele.P.S: Nu aştepta, acţionează!
Azi simt


Azi simt că multe s-au schimbat. Încă nu am sesizat toate efectele acestor schimbări. Înţeleg că schimbându-se anumite lucruri care erau normale pentru mine un timp îndelungat, mă schimb şi eu. Poate mă schimb din alte motive. Poate doar e o iluzie. Dar, observ că nu e aşa cum a fost. E altfel.Azi simt nevoia de a cunoaşte "adevărul". Dar adevăr absolut nu există. Dar nici nu am nevoie de el, vreau să cunosc răspunsuri la întrebări simple(uneori problema e că nici nu pot formula aceste întrebări corect). Cine îmi poate da răspuns? Cred că persoana ce o voi întreba. Deci, de ce trebuie să complic totul? Caut răspunsuri ascunse şi încerc să deschifrez ceva în lucruri uzuale. De ce nu merg simplu să întreb? Poate din cauza că frica de a auzi un răspuns neplăcut sau vreo minciună mă împiedică. Cred că dacă aş fi sigură că oamenii cu care vorbesc sunt sinceri cu mine, mi-ar fi mai uşor să-i întreb, să le răspund, să mă deschid. Chiar mă întreb: Chiar e atât de greu să fim sinceri?Azi simt că nu voi primi răspuns.
Într-un An Nou Fericit!
Ultima zi din 2011!În curând toţi vor căuta mandarine, vor aştepta 00.00, vor mânca din suflet.Am văzut numeroase fraze postate de diferite persoane pe profilurile lor pe diverse reţele de socializare. Mă întristează faptul că mulţi scriu:"An nou cu laccrimi" sau "Vreau să te am alături" şi mii de exemple de genul dat.

Lume, treziţi-vă. Nu vă complicaţi viaţa. Hai să scoatem:"Aştept minuni şi fericire..." Creaţi propriile minuni. Fiţi fericiţi! Nu vă plictisiţi privind în pod şi visând la stele. Hai să ne debarasăm de stereotipuri, gânduri proaste şi idei irealizabile. E o sărbătoare familială. Să zâmbim cu toată familia la frontiera dintre ani şi mereu...Hai să fim Fericiţi! La Mulţi Ani!!!
Cine hotărăşte?
Voi descrie un simţ contradictoriu. E ceva de genu: part 3. Continui să analizez fenomenul care se caracterizează prin: vreau - simt - pot - trebuie. Mă axez anume pe sentimente şi relaţii între personaje de sexe opuse.O istorie banală:

"S-au cunoscut întâmplător. Au început să comunice. Au realizat că au multe în comun. La un moment dat au devenit buni prieteni. Discută despre multe, chiar şi la capitolul dragoste, deşi uneori le este incomod. Au perechi. Deseori sunt geloşi. Şi-au creat multe probleme. Deseori oamenii nu-i înţeleg. Apar întrebări de genu: Sunteţi împreună?. Ei doar zâmbesc şi merg mai departe. Le place această inocentă prietenie. Însă totul merge bine până în momentul când încep a conştientiza că nu prietenia îi leagă, ci altceva. Deobicei această concluzie se întăreşte după ce ei se apropie mai mult, adică calcă sfânta limită dintre cei ce se numesc doar prieteni. Şi chiar de încearcă să facă faţă că totul e ca înainte, dar e destul să rămână în doi ca lumea să se schimbe în jurul lor. Cel mai interesant e că chiar dacă unul dintre ei va recunoaşte şi va mărturisi ce simte, celalt nu îşi va putea permite un asemenea lux."Aici îmi apare întrebarea: de ce?De ce complicăm totul? De ce mereu mai este ceva/cineva la mijloc? şi, Cine hotărăşte? Cine va lua decizia care va schimba totul?P.S: Am auzit o singură frază care mă tot pune pe gânduri: Nu pune punct dacă inima cere virgulă.
Dezvăluind taine


Era noapte şi-ntunericPe unde licăreau mici luminiţe,Toţi îi ziceau de-un sentiment puternicCredea, ştia, dar nu simţea.Credea că va veni odată,Ştia că trebuie.Trăia cu gîndul vieţii-n pieptŞi aştepta miracolul vestit,Trăia ea sub o frunzăCa sub o mască ascunzîndu-şiFirea.Şi cînd aproape-a adormitCînd visul a cuprins-o,Atunci explozia a survenit,Cu surprize învăluind-o.Pînă atunci nu-nţelegea.Acum deja, ea simte.Căci acea steauă ce-a exploadat,Multe-a schimbat.Acum ea a aflat:E steau norocoasă,Propriul ei far.Şi noaptea nu mai e-ntuneric,Ea crede, ştie, simte.
Când vine iarna
E a 13-a zi de iarnă în calendar. E a 1036-a zi de iarnă în suflet.

Zile grele, secătuite, inhibate, variate, între vis şi realitate. Au fost şi unele mai calde, o lumânare se aprindea să mă încălzească, însă foarte repede se stingea(poate din cauza că permiteam să emane căldură nu doar pentru mine, ci pentru fiecare doritor, nemeritat şi egoist). Prea puţin am savurat din lumina ei, deşi această acţiune se repeta. Acum înţeleg că în această lungă iarnă niciodată nu a nins. În schimb a plouat mult. A plouat des, uneori torenţial peste inima mea. Aşteptam curcubeul. Astăzi când norii din nou s-au adunat, o picătură de ploaie ce căzuse, a îngheţat, s-a prefăcut în fulg. Fulgii tot sunt diferiţi. Deobicei ei îmi provoacă zâmbete. Însă acesta era unul mare, cu vârfuri de gheaţă, zgrunţuros. Nu s-a topit. M-a zgârâiet. M-a rănit. Nu mai sunt precipitaţii. E ceaţă. Uneori îmi plac aceste zile cenuşii de iarnă, ele îmi permit să savurez o autentică stare de melancolie, dar nu astăzi. 

Am auzit că iarna este cu adevărat rece pentru cei ce nu păstrează amintiri fierbinţi. Ce e de făcut dacă în inimă temperatura scade? dacă se răceşte din nevoia de a supravieţui?Acum nu mai ştiu ce să fac: să zic Stop şi să silesc sosirea primăverii sau să las totul să curgă în continuare fluent. Acum însă ştiu că: Vreau ceva frumos.P.S: Am auzit că o singură vorbă bună poate dezgheţa orice. 
Un ac


Am aflat că nu poate fi totul bine până la sfârşit.De ce dacă totul merge frumos şi pare că e superb, trebuie să se întâmple "ceva", ce va strica, ruina tot frumosul ce a fost? Cum aşa? Un singur lucru poate duce la o risipire totală, e dureros. Hai că lacrimile în aşa caz nu vor ajuta cu nimic. Dar e mai straniu când nu poţi schimba nimic. Tot ce a fost frumos va rămăne o amintire frumoasă, însă efectele ce urma să le aducă s-au stins în negura fantomelor scheletului unui ac. Vreau să înfig toate acele într-o pernuţă. Nu vreau cineva să se mai rănească. Nu vreau să văd pe cineva suferind. E dureros.P.S: Oare voi trăi vreodată o zi ideală(fără ace înţepătoare)?
Dezmierdări
 În vocabularul iubirii ne îmbrăţişăm, ne dezmierdăm, ne sărutăm, ne îngemănăm buzele, ne giugiulim, ne pupăcim, ne mîngîiem, ne muşcăm, ne ghemuim unul în braţele celuilalt, ne atingem, ne tucăm, ne sorbim, ne savurăm, ne adulmecăm, ne lipim de corpul celuilalt, ne gustăm, ne tachinăm şi ne gîdilim.P.S: ehh, miros de portocale :)
Vise


În lumea aceasta alb-negru am tupeul să visez în culori!Vreau să zbor. Să zbor pe Marte. Visez. Caut surse de inspiraţie. Aştept o minune. Aştept să aprinzi stelele pe cer. Dar ca să visez în culori trebuie să ştiu cum ele arată. Vreau să ştiu cum ele arată. Vreau să le văd. Realitatea devine vis, ci nu visurile realitate.Lângă tine voi zbura. Voi zbura mai departe de Marte. Tu eşti veşnica mea sursă de inspiraţie. Eşti o minune pe care o aştept. Cu tine aprinderea stelelor pe cer nu mai contează. Tu poţi colora orice vis al meu. Ştiu cum arăţi şi cum o poţi face. Vreau să devii realitatea mea, visul meu.
Îmi place cum scrie Lina
Iată că şi ea şi-a creat blogg. Cea care mereu a putut să-mi dea un sfat, să-mi ofere o critică constructivă, să-şi creeze de fiecare dată păreri amuzante pe seama articolelor mele, şi nu doar, cea care m-a inspirat deseori şi desigur cea care nu a aşteptat că voi scrie această postare. Lina, aşa o cheamă.Îmi place cum scrie Lina. Îmi place nu pentru că mi-e rudă, nu pentru că mi-e prietenă etc. Îmi place pentru că, îmi place. Nu caut cuvinte pentru a o lăuda sau altceva. Simplu zic: "Merită!" =)Intră aici pentru a vizita bloggul Linei.
E natural
-Îţi place să mănânci?Cum pot răspunde la această întrebare? Să mănânci e natural. Mănânc pentru că organismul meu are nevoie de hrană. Mănânc ca să trăiesc. Deci, cum să răspund?Am analizat puţin...

Am nevoie de hrană regulat. Deja în ce măsură depinde de deprinderile pe care le am. Ne place să fin hrăniţi. Am obiceiul să mă gândesc la mâncare chiar când nu mi-e foame. Se zice că:"Pofta vine mâncând", uneori poate veni doar de la un gând. Poţi mînca diverse alimente, toate te pot potoli, însă ai felul tău preferat de mâncare. Acesta nu doar te potoleşte, te mai face să te simţi bine. Uneori doar văzându-l mă pot reâmprospăta. Pare straniu. Dar, nu în zadar e cel preferat, deosebit în felul său. Nu toţi îmi pot înţelege preferinţele, e normal. Deosebit pentru mine, dar nu pentru altcineva. Şi iată gândindu-mă anume astfel pot răspunde că: Îmi place să mănânc!  Aş vrea să pot gusta din felul meu de mâncare preferat oricând mi-ar apărea dorinţa. Ştiu, nu mă voi plictisi, nu-mi voi schimba preferinţele. Căci dacă îmi place ceva cu adevărat, îmi va plăcea mereu.P.S: uşor puteţi înlocui "mâncare" prin ce vă este mai aproape, va rămâne adevărat.
Un adevăr
Poţi fi la ea, nici primul, nici ultimul, nici unicul.  Multe s-au întâmplat în viaţa ei până a te întâlni pe tine. Dar dacă ea te iubeşte acum, ce încă nu e în regulă?  Ea nu e ideală, dar nici tu nu eşti ideal, şi nici nu veţi fi măcar împreună ideali. Dar gândeşte-te, dacă ea te face să râzi, mai ales dacă ea îţi oferă posibilitatea să fii om, să greşeşti, să te ţii de ea şi să-i dai tot ce poţi. Ea poate să nu se gândească la tine fiecare secundă a zilei, dar ea poate să-ţi deie o parte din sine, chiar dacă ştie că poţi să o răneşti. Deci, să nu o superi, să nu o schimbi, să nu o analizezi şi să nu aştepţi de la ea ceea, ce e mai sus decât puterile ei. Zâmbeşte când ea te face fericit, arată-i când te enervează, şi lasă să îţi fie dor de ea când nu e alături.

Am avut un milion de moduriSă mă arăt ţie oricare,Numai nu aşa, cum sunt eu într-adevăr.Şi acum,Când eşti departeŞi n-am cui arăta acest al naibii teatruImaginaţia mi s-a epuizat,Şi nu-mi mai rămâne nimic,Înafară de un sincer "mi-e dor".
Definiţii sentimente


 Simpatizezi- atunci cînd îţi place aspectul, eşti îndrăgostit- atunci cînd îţi place şi aspectul şi caracterul, iubeşti-atunci cînd îţi plac chiar şi defectele. Cineva pur şi simplu îţi este drag, cu cineva este interesant să comunici, cineva e un simplu cunoscut, cineva îţi este un simplu prieten, cineva un prieten de încredere, dar cineva... Tu încă nu poţi înţelege ce se întîmplă. Dar acest cineva e foarte important pentru tine. Noi iubim pe cineva nu pentru că  am întâlnit un ideal, ci pentru că am văzut acel ideal in cineva imperfect. Nu vă grăbiţi să vă apropiaţi, nu vă grăbiţi să vă îndrăgostiţi, nu vă grăbiţi să respingeţi, nu vă grăbiţi să plecaţi. În grabă poţi pierde ceva important, crezînd că e doar un eveniment aleatoriu în biografia ta.



Şi nu mă duce în ispită...Năpastă... Tentaţie... Nadă...Mă ademeneşti... Mă atragi... Mă amăgeşti...Şi ce e de făcut când promiţi că încetezi, dar nu te ţii de cuvînt?Ce înseamnă şi asta?M-ai prins. Mi-ai pus cătuşe. Sunt prizoniera ta.Dar, nu îţi aparţin. Trebuie să înţelegi. I'M NOT YOURS!Deşi lupt cu propria-mi fiinţă. cedez, de fiecare dată. Eşti mărul ce l-am gustat, dar de care nu mă satur. Eşti ţânţarul care muşcă, nu, tu muşti dulce.Eşti ca apa: fără tine nu rezist, cu tine mi-e şi mai greu. Dar, ştim bine, apa e elementul meu. Mă relaxează. Mă învie. În apă sunt eu însumi. Eşti apa mea.Mă momeşti... Tentaţii... Îmi place? Nu înţeleg. Explică-mi! sau Opreşte-te!Eşti ispita mea... (fii doar a mea)
War of Head vs Heart 2


Din nou mă întrebCine are dreptate:Eu,Sau eu?Nu găsesc răspuns.O inimă, un suflet,O conştiinţă şi... un Vis.Visul e departe de realitate,Deşi se întîlnesc la mijloc de caleChiar de vin din direcţii diferite.Se întîlnesc la fel ca oamenii,Ca soartele oamenilor.Naiv, senin şi simplu pare visu-n inimă,Egoist, obscur şi complicat îl crede cugetul.Dar cum e într-adevăr?Va rămîne o întrebare retorică?Cine va găsi răspuns?Confuz.P.S: pentru început click aici
Poezie
Poezia (din grecescul "ποίησις", poiesis, care are sensul de "facere" sau "creare") este o formă de artă în care limba este utilizată pentru calităţile sale estetice şi evocative, pentru a completa sau a înlocui semnificaţia sa aparentă.

Prefer să îmi exprim starea sufletească mai mult în proză, aşa e mai simplu pentru mine. Desigur, în copilărie aveam obiceiul să scriu ceva versuri, mici catrene, copilăreşti :) ca:"Doi corbi s-au întâlnit Şi s-au apucat la ceartă O pisică i-a pîndit, Si-a făcut împărţeala dreaptă."Dar iată că am hotărât să revin în lumea poetică. Inspirată de melodiile lui Alifantis pe versurile lui Stănescu am mici rezultate:"Sunt:

Departe de tine,Departe de farmecul tău,Departe de marele vis,Aproape de abis.Cu ochii în lacrimi,Cu degetele fripte,Cu mînele reciPrivesc cum pe-alături treci.Nu cred în întîmplare,Stau în aşteptare,Să mă chemi pre tine vreau,Atunci orice am să-ţi dau.Să fiu:Departe de abis,Aproape de marele vis,Aproape de farmecul tău,Aproape de tine." 
De cât timp e nevoie ca să înţelegi că iubeşti?
"Îl iubesc, s-a gândit ea... Doar că nu sunt îndrăgostită în el." Nu ştiu cît de des putem întîlni aşa gânduri sincere , dar ştiu că să ne gândim la asta nu e rău. Suntem oameni. Avem raţiune, deşi nu întotdeauna o folosim în modul corespunzător. Simţim. Iubim. 

E interesant că deşi suntem toţi diferiţi, deşi fiecare e unic, noi continuăm să ne asemănăm prin numeroase lucruri. Toţi mergem pe un drum, pe un drum lat, foarte lat. Chiar avem obiceiul să călcăm pe urmele altora sau să urmărim pe cineva. Mai interesant e să înţelegi că oamenii se împart în câteva categorii:-Cei care cred în o persoană, o aşteaptă şi cred în Marea minune;-Cei care caută sufletul pereche în fiecare, temindu-se să nu treacă neobservat; -Cei care merg înainte şi cred că totul Va Fi.Majoritatea oamenilor vor zice că fac parte din ultima categorie, sau vor încerca să facă faţă. Însă nu contează ce mască vei lua, firea ta proprie e superioară în chestiile date.

Deci, sunt 6 miliarde de oameni pe Pâmînt şi fiecare simte diferit, iubeşte în felul său. Iubirea nu e o ştiinţă exactă, nu există limite. Mă întreb:"Cum înţelegi că iubeşti? Când? Cum să înţelegi că nu e atracţie, plăcere, obsesie, deprindere sar e într-adevăr iubire?"Cteodată simţim că în viaţa noastră a apărut ceva important, dar cteodată înţelegem aceasta doar peste ani. Astfel se întîmplă cu oamenii.De cît timp e nevoie pentru două persoane: o zi, două săptămâni sau zece ani?De cât timp e nevoie ca să înţelegi că iubeşti?
Care e diferenţa?


Cu mască sau făţarnic? Ce înseamnă a fi făţarnic? De ce nu ne plac oamenii făţarnici, uneori chiar trezesc antipatie, dar toţi ne revedem în textele despre oamenii cu măştile care şi le pun in public. Cineva vorbeşte despre cât e de dureros, cum ascundem sentimentele punându-ne măşti vesele şi de oameni bravo, activi pe când simţim altceva. Alţii scriu despre cei care sunt diferiţi cu oamenii, care sunt aşa numiţii Făţarnici. Dar nu e una si aceeaşi? Care e diferenţa? Niciodata nu m-am gândit la asta, acum mă întreb. Oare suntem noi toţi cei de pe pagina negativă a acestei idei? Sunt confuză. Vreau o explicaţie mai clară, mai simplă.

Generat în 0.333 secunde.