Dupa deosebit de brainfuck-oasa lectura a povestirilor lui Zaza Burciuladze prima intrebare care-mi vine in minte pare a fi: Ce-a fost asta?! (sunt tentat sa repet intrebarea si-n romgleza: da fuck was that?!).
Daca stau si ma gandesc, la moment nu-s tare in doua lucruri: in coaie si-n postmodernism. Ma oboseste nebuneasca aventura la care-mi este supusa mintea calatorind prin labirinturile conceptuale (shtoli?) si nelimitate de nicio fortsa paganeasca/omeneasca externa autorilor postmodernisti. Deseori am impresia ca astia se complica prea mult. Dar... da-i Zazazazazei ce-i a lui. Primele doua povestiri mi-au placut. Pe celelalte doua banuiesc (pe drept) ca nu le-am digerat.
In povestirea Kafka Instant mi-a fost agresat bunul simt si orice urma de moralitate ratacita prin scafarlie. "FUCK ME-ul" de pe tricoul lui Zaza, parca-i urletul intregii lumi dumnezaieshti: "Fute-ma! Ca simt cum nu mai simt nimic"!
M-am descompus la un loc cu personajele; incercand sa vad si eu frumosul, citind aci l-am pierdut nah din vizor. Cu toate cele rele, eram readus in simtiri de zbieratul "Everybody dace now!"... si chiar ca - ia mai da-i in masa! Sa partsuim cat ne pofteste fundul, ca tot traim cat o sclipire de lumina pe suprafata cristalina a unui bob de gheatsa.
Sa ne traiasca!
