“Uniformitatea, pentru a fi posibilă, ar presupune fiinţe lipsite de orice calităţi şi reduse la simple „unităţi” numerice; şi, de asemenea, că o astfel de uniformitate nu se poate realiza niciodată în fapt, ci că toate eforturile făcute pentru a o realiza, mai ales în domeniul uman, nu pot avea ca rezultat decât să dezbrace fiinţele mai mult sau mai puţin de calităţile proprii şi să facă astfel din ele ceva care să semene pe cât posibil cu simple maşini, căci maşina, ca produs tipic al lumii moderne, este ceea ce reprezintă, în cel mai înalt grad atins până acum, predominanţa cantităţii asupra calităţii .”
(René Guénon, 1945)

Computerul e o maşină. O maşină care ne studiază, pe care o învăţăm să fie "inteligentă". Ea ţine să ne înlocuiască capul, noi devenind mai proşti iar maşina mai deşteaptă. Dacă e să gândim un pic, o "inteligenţă artificială" e o imposibilitate de fapt, fiindcă o "inteligenţă automată", lipsită de orice esenţă, adică intuiţie intelectuală, nu poate nicidecum înlocui real inteligenţa pură umană. Deşi spre asta se tinde, în direcţia gravitaţiei. Nu am putea vorbi de mai multe "inteligenţe artificiale", ci de una singură. Ziceam că se tinde tot mai mult spre mecanizarea şi robotizarea omului, deci şi a inteligenţei. O altă proprietate importantă a noastră, şi anume mişcarea, o cedăm tot mai mult maşinilor. Astăzi noi nu ne mai mişcăm, pentru noi se mişcă maşina, la viteze tot mai mari şi mai mari, spaţiul nemaifiind un obstacol, ci numai timpul parcurgerii unei distanţe și viza din pașaport. Viaţa a devenit mai rapidă, deci mai scurtă. În curând prevestirile străbunilor despre sfârşitul acestei lumi se vor adeveri întru totul, căci un an va fi ca o clipă.
Dependenţa de computer şi internet e una foarte importantă de studiat şi combătut. Aceste produse, o culme a “progresului” contemporan, îţi oferă toată lumea în faţă, şi ca să vezi această lume tu nici măcar nu trebuie să te mişti, doar digital, şi nici nu ai nevoie să ieşi din casă, căci munţi, păduri, oameni şi stele le ai aici, numai că: virtuale, iar noi ne complacem pervers cu aceste falsităţi şi parodii. La un "click" ai toată informaţia pe care o doreşti. O informaţie care poate fi, desigur că, uşor fabricată, întortocheată sau întoarsă chiar pe dos, în funcţie de scopul urmărit al celui care o difuzează. Noi chiar singurei putem să ne fabricăm "adevăruri", pe care tot noi le vom mânca, dar dacă “adevărurile” se fabrică în laboratore specializate treaba devine încă mai înfiorătoare. În curând, nu vom putea diferenţia de sine stătător ce e drept şi ce nu, căci adevărul îl va şti numai..."google-"u. Şi nu degeaba se spune că până la sfârşitul acestei lumi "timpul va devora spaţiul", fiindcă pentru noi spaţiul nu va mai conta, ne va ajunge să ne iubim doar cu această maşină moartă, computerul, pe care încercăm într-una s-o "înviem", cedăndu-i cumva realitatea noastră sensibilă. Metafizica fiind în afară, desigur că va cădea în disoluţie, cum şi toată esenţa omului de fapt.
Nu uitaţi, cuvintele cheie sunt: dependenţă şi manipulare. Dependenţă de produse, pentru creier şi stomac, şi manipularea maselor, prin uniformizare noi vom deveni nişte numere. Orice distincţie calitativă va dispărea şi cantitatea va domni peste tot.
Iar nostalgia faţă de El, Infinitul, fără cunoaştere adevărată şi înălţătoare ne duce într-o direcţie greşită, într-o coborâre-n hău, dar una necesară, căci aşa ne dictează timpul şi aşa este Planul divin. Dar asta nu înseamnă că n-ar trebui să ne opunem tentaţiilor false din jurul nostru. Noi trebuie să rezistăm şi să privim cu un ochi înapoi şi cu un ochi în sus.
Altfel noi nu dormim, noi adormim. Sau în altă ordine, noi nu dormim, în noi doarme.
Deci, unu: materialism, dezordine, confuzie, oraş – Babilon.
Doi: vulgarizare, răsturnare, parodie, Răul – Antihrist.
Trei: Matrix?!

Notă de final: Uniunea Europeană e o plasă, o minciună, o încercare de suprimare a distincţiei calitative între popoarele pe care le încorporează. Popoarele puternice din punct de vedere material îşi impun propria caracteristică "calitativă" celorlalte popoare, ajungându-se la o uniformizare continuă; şi totuşi, ei oare nu văd, de exemplu, că limba dominatoare este engleza, cea americană. Creaţia Occidentului, America modernă, îşi va devora propria mamă, Europa, căci tatăl, fatal, a fost o clonă.

Vă rog, deconectaţi maşinile şi ieşiţi afară. Căci Soarele e mai bun ca becul fluorescent.