Da. A fost frumos! Emoţii, vizite prin locuri străine, prieteni şi aventuri, primele zboruri cu avionul, toate acestea s-au  însumat frumos în programul de Exchange din Kobuleti, Georgia. Dar ca să vă spun nişte detalii de după culise, au fost şi momente mai puţin vesele. Şi nu vorbesc de cazare sau procesul de workshop-uri sau programul per ansamblu, dar de cu totul alte momente. Mai întîi, am spus că nu mai zbor în viaţa mea cu aeronave din partea companiilor ucrainene, sau în general nu mai vreau ca picioarele mele să calce aeroportul Borispoly, vreodată. Iată ce s-a întîmplat. Sîmbătă la ora 9:00 eram în Kiev, după un zbor de 2 ore din Tbilisi. Următoarea cursă urma să fie Kiev-Odessa, ca în final să ne aştepte un cunoscut cu maşina pentru a veni în RM. Sosiţi în Kiev la ora 9:00, trebuia să aşteptăm pînă la ora 15:00 cursa Kiev-Odessa. Mă rog, am ucis timpul cum  am putut. În fine, am trecut toate procedurile şi toate controalele din aeroport, intrăm în avion şi aşteptăm să zburăm cele 50 de minute (hvolîn în ucraineană! De cîte ori l-au repetat, mi-a ros urechile)  spre Odessa. Ok. Totul este pregătit, toată lumea are centurile cuplate, totul perfect. Zborul se reţine 5 minute, 10 minute, 15 minute. De odată pilotul anunţă că au intervenit nişte probleme de ordin tehnic, ceea ce înseamnă că toţi pasagerii coboară frumos şi aşteaptă pînă problema se remediază. Nimeni nu ştie nimic, nimeni nu ştie cît va dura. Coborîm din avion cu o dispoziţie de trei lei. Intrăm în aeroport. Se anunţă că zborul va fi reluat la 16:30. Între timp, grupul nostru de fete, care a reprezentat Moldova la acest Exchange, aveam telefoanele moarte, calculatoarele la fel, şi culmea, nici o priză unde să ne conectăm lap top-ul pentru a comunica cu cei de acasă! Asta se numeşte aeroport internaţional. Ok. Nu ştiam dacă persoana care trebuia să ne întîlnească la Odessa va avea forţe să ne aştepte. Gîndurile cele mai "vesele" au început a ne monopoliza capurile. Ne era frică să ne reîntoarcem în acelaşi avion, după ce am văzut că au anulat zborul pînă la orele 18:15 minute.Cu bani puţini, ne gîndeam să anulăm biletul şi să ne ducem cu trenul. Aha!  Eram disperată la culme. Am găsit în final o priză. Îmi contactez familia şi le spun ce şi cum. Internetul vai de viteza lui.Cînd să revin în sala de plecare, trebuie iar să trec percheziţia şi alte proceduri de acest gen. Lumea se revolta, nimeni nu ştia nimic. Doamne! Am început să ne rugăm. Citeam rugăciuni mai ceva ca înainte de sesiune.  Citeam şi ne rugam. Cînd în final suntem invitaţi la control pentru a pleca spre Odesa. Eram fericiţi doar cu jumătate de inimă. Pe parcursul zborului, nu încetam să ne rugăm. Cînd am pus avionul roata pe pămînturile Odessei, eram cel mai fericit om de pe Planeta Terra. Şi , Doamne! Şoferul era acolo! Ne aştepta! Să nu mai lungesc vorba, Îi mulţumesc Lui Dumnezeu că Ne-a ajut