Trăiesc cu lectura aceasta de ceva timp...Mai mult mă gândesc la ea decât aș căuta s-o duc la capăt.Mi s-a mai întâmplat și alte ori, ca o carte să mă absoarbă total, să-mi șteargă hotarul relativ dintre realitate și imaginație. Uneori am impresia că subiectul se materialiazează undeva la doi pași, că dacă mă concentrez ma tare, aș putea contempla pe viu secvențele citite .
Dincolo de curiozitatea pentru deznodământ mă posedă plăcerea de a urmări trăirile și reflecțiile autorului. Aleg timpul de-a o ține în mâini, ca să mă deconectez de preocupările cotidiene. Să înțeleg.
Coelho nu culminează cu O Aleph, ca să-l fi îndrăgit, trebuia să-i fi citit vreun roman mai vechi. Dar te face să gandești, ca el sau.., altfel, nu conteaza. Numai pentru faptul că mă face să gândesc, l-am îndrăgit enorm.
Despre viață, dragoste, moarte și încă ceva ușor de imaginat, greu de demonstrat... O Aleph e despre revenirea omului pe pământ de repetate ori, reîncarnare, viața veșnică a sufleului și alte dogme ale unei filozofii optimiste, născocită pentru cei ce se tem de moarte, pentru cei care nu se pot împăca cu pierderea oamenilor dragi, pentru cei cărora o viață li se pare puțin și pentru cei care râvnesc obsesiv la un alt destin.
Poate trăiesc prima dată... nu-mi amintesc nimic din viețile mele anterioare. Există oare suflete care trăiesc prima dată? Sufletele care nu mor, n-ar trebui nici să se nască... Adica unde-i inceputul sau capătul acestui cerc impenetrabil? E logic că veșnicia n-are sfârșit... Daca la baza acestei filozofii stă măcar un gram de adevăr, reiese că nici Dumnezeu nu omoară, ci doar decide momentul transformării materiei.
N-am avut niciodată dejavuuri, nici lângă oamenii care mi-au recunoscut că aș fi făcut parte din vedeniile lor ireale. N-am nici cea mai vagă senzație că mi-aș fi repetat existența în alt corp, loc sau timp. Și nu-mi dau seama ce mă împiedică mai mult să accept ideea - lipsa desăvârșită de imaginație creativă sau faptul că iubesc nemărginit această viață. Mai mult decat viața iubesc doar oamenii care fac parte din ea...
Recunosc că Religia mă face fericită, mă face fericită și faptul că nici unei Filozofii nu-i stă-n puteri să-l nege pe Dumnezeu.
