In primele doua clase aveam o prietena care locuia peste doua blocuri de mine. Dupa scoala, ne intorceam acasa impreuna. Mai exact, eu o petreceam pana in fata blocului ei, situat mai departe de scoala decat al meu, apoi ma porneam si eu acasa. Intr-o dupa-amiaza, neputandu-ne desparti, prietena mea m-a invitat la ea.
Aceasta invitatie a fost un mare risc din partea colegei mele. Am inteles acest fapt in clipa in care parintii ei s-au intors acasa. Eram un copil cu un simt acut pentru dispozitiile si starile altor oameni. Tin minte si acum cat de inconfortabil m-am simtit in acea seara si cum nu stiam ce sa fac ca sa plec mai repede acasa.
***
Si azi pot descrie apartamentul cu doua camere de la etajul sapte. Un spatiu aproape steril, in care se propaga o lumina surie. Pentru a face temele, mi s-a oferit un loc la masa din bucatarie, care a fost acoperita pedant cu un ziar. Orice miscare a mea era insotita de trecerea servetelului peste suprafata atinsa, impinsul scaunului la locul cuvenit sau aranjarea pe linie dreapta a caietului in care scriam.
***
Cand temele au fost facute, ne-am mutat in salon. Au trecut 23 de ani de atunci, eu, insa, tin minte si azi cum fosnea mocheta sintetica sub talpile mele, obisnuite pana atunci sa simta doar caldura placuta a covoarelor de lana sau prospetimea tolurilor de cordele.
In salon, ne-am asezat la masa de langa fereastra, pe care, evident, a fost intins un ziar. Ma simteam oarecum stangace, depasita de sterilitatea si impersonalitatea acelui loc, insa foarte impresionata de ordinea ce trona acolo, ca o regina invizibila care a inrobit o familie intreaga.
***
Acel apartament mic si inghesuit, a ramas pentru mine exemplul perfect de spatiu in care nu stiu cum sa ma port de frica sa nu aduc daune prin simpla mea prezenta. Cred ca asa se simt si elefantii intrati, pe neprins de veste, intr-un magazin de portelanuri.
Dar, privind in urma, de la distanta celor peste 20 de ani si a unui copil, care e de aceeasi varsta cu protagonistele istorioarei mele, nu pot sa nu ma minunez cum de au reusit cei doi parinti sa-si educe copiii (erau doi) pentru a-i face sa respecte atat de orbeste curatenia din casa!
La noi in familie aceasta este o tema atat de delicata, incat daca o atingi prea des, poate exploada la fel ca o bomba atomica. Pe scurt, Ilincai nu-i place sa faca curat. Si daca intri in camera ei, mai bine inchizi ochii si ramai pe loc. Apoi, incetisor, te intorci si iesi. Altfel risti sa te intinzi in toata lungimea pe podeaua acoperita cu bucatele de jucarii, pixuri, caiete, carti de scoala si haine.
Simt ca, undeva, planul meu grandios de a fi un parinte exemplar a esuat.
Filed under: Copii
