DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Mitropolitul Moldovei, ÎPS Vladimir, doreşte o bună conlucrare şi înţelegere cu Mitropolia Basarabiei
În cadrul emisiunii “VIP Magazin” de la PRO TV, Mitropolitul Moldovei, ÎPS Vladimir, a fost întrebat cum apreciază relaţiile dintre Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei. Publicăm mai jos declaraţia făcută de ÎPS Vladimir la acest post de televiziune. Cu Mitropolia Basarabiei, la moment, avem nişte neplăceri. Este vorba de înfiinţarea noilor Episcopii (patru la număr: Arhiepiscopia Chişinăului, Episcopia de Bălţi, Episcopia Basarabiei de Sud şi Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria - n. n.) pe teritoriul Republicii Moldova. Dar eu cred că Patriarhia Română, împreună cu Patriarhia Rusă, fiindcă noi depindem de Patriarhia Rusă, trebuie să se întâlnească, să discute, să aibă un dialog. Atunci când cercetăm, constatăm că şi o parte are dreptate, şi alta, dar cred că prin dialog se poate ajunge la comun acord. Mitropolia Moldovei nu se face vinovată de înfiinţarea noilor eparhii ale Mitropoliei Basarabiei, fiindcă ele au fost înregistrate de către statul Republica Moldova. Funcţionarii de stat, probabil, ştiu mai bine dacă aceste episcopii trebuie sau nu înregistrate. Eu personal aş dori să fie o bună conlucrare şi înţelegere între aceste două Mitropolii. Noi locuim în Republica Moldova şi aş dori să fie o singură mitropolie, dar pentru că avem deja două mitropolii, ar fi bine să fie un dialog între patriarhii. Este deja formată o comisie în frunte cu Mitropolitul Onufrie de la Cernăuţi, din partea Bisericii Ortodoxe Ruse, şi în frunte cu Arhiepiscopul de Târgovişte, Nifon, din partea Patriarhiei Române. A avut loc deja prima întâlnire într-o mânăstire din Bulgaria. Eu aş crede că ar fi bine ca aceste întâlniri să aibă loc nu peste hotare, dar chiar aici, în Chişinău. De ce? Comisia trebuie să aibă posibilitatea de a se întâlni şi cu preoţii, şi cu conducerea Mitropoliei Moldovei, şi cu cea a Mitropoliei Basarabiei.
Lucia GNATIUC, FLUX