DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Virginia Bujor: „Dorim să le arătăm tinerilor că şi în Moldova îţi poţi construi un viitor”
Virginia Bujor, director al Centrului Universitar de informare şi orientare profesională: „Dorim să le arătăm tinerilor că şi în Moldova îţi poţi construi un viitor”
Centrul universitar de informare şi orientare profesională (CENIOP) a fost creat ca structură specializată a Universităţii de Stat din Moldova în conformitate cu prevederile proiectului Tempus JEP - 25121-2004 „Serviciul de orientare şi plasare a studenţilor” şi actele normative ale Ministerului Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova. În activitatea sa Centrul se conduce de Constituţia Republicii Moldova, Carta Universităţii, actele normative în domeniul în domeniul ocupării forţei de muncă, precum şi de prevederile statutului CENIOP.
- Cine a creat acest centru şi cui îi aparţine această idee?
- Inaugurarea oficială a Centrului a avut loc 23 octombrie 2007. La inaugurare au participat invitaţi de onoare din Republica Moldova şi de peste hotare, printre care preşedintele parlamentului moldovean Marian Lupu, ministrul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova, Victor Ţvircun şi primarul capitalei, Dorin Chirtoacă. Centrul a apărut în cadrul proiectului Tempus din cadrul TACIS, care a fost lansat în comun cu partenerii străini şi autohtoni. Totodată, acest proiect încă se derulează şi se va încheia în decembrie 2008. Avem trei ţări partenere. Prima este Franţa cu Universitatea Joseph-Fourier din Grenoble. Alt partener este Grecia, cu Universitatea Mării Egee. Din partea Republicii Moldova ca parteneri universitari sunt implicate Universitatea de Stat din Moldova, care este şi universitatea pilot în cadrul acestui proiect, şi Universitatea Tehnică din Moldova.
- Care este scopul respectivului centru?
Scopul de bază al centrului este să oferim consultanţă şi informare tinerilor în întrebările legate de tematica orientării profesionale. Încercăm să-i ajutăm pe tineri şi să-i învăţăm cum ar putea să-şi identifice un stagiu de practică, cum să-şi caute un post bun de lucru. De asemenea pe parcursul trainingurilor pe care le organizăm abordăm mai multe probleme esenţiale ale tinerilor, în special, cum un tânăr student ar putea să-şi ordoneze şi să întocmească dosarul personal pentru a merge la un interviu de angajare. Într-un cuvânt le arătăm studenţilor cum să elaboreze un CV bun, o scrisoare de motivare şi alte documente oficiale.
Totodată, îi învăţăm cum ar trebui să se comporte în timpul unui interviu de angajare, cum ar trebui să se comporte în momentul în care îi sunt puse mai multe întrebări capcană din parte angajatorului. În acest sens, studenţii sunt învăţaţi de un psiholog pentru a înţelege care sunt cerinţele angajatorului şi ce vrea el de la tânărul angajat. De asemenea, le oferim mai multă informaţie despre piaţa muncii din Republica Moldova şi multe alte întrebări care apar în vederea orientării profesionale. De asemenea, cel mai mare scop al centrului nostru este menţinerea forţei tinere în Republica Moldova. Noi dorim să le arătăm tinerilor, care se adresează la noi pentru a-i ajuta să plece la muncă peste hotare, că şi în Moldova pot să-şi construiască un viitor.
- Ce aţi reuşit să realizat în această scurtă perioadă de timp?
- În această perioadă am reuşit să realizăm mai multe activităţi ample. De exemplu, în fiecare săptămână, în timpul trainingurilor organizate de noi, lucrăm cu câte un grup de tineri alcătuit din 20 de persoane. În cadrul acestor lecţii am reuşit deja să lucrăm cu majoritate studenţilor de la toate facultăţile din cadrul USM. La sfârşitul fiecărui trening le oferim studenţilor mai multe chestionare, în care pot să-şi expună părerea despre faptul cum s-au desfăşurat lecţiile şi cât de bine s-au descurcat ei. Vreau să menţionez că în nici un chestionar nu am văzut însemnări în care studenţii să spună că lecţiile au fost inutile sau plictisitoare. În mare parte, toţi studenţii sunt mulţumiţi de desfăşurarea trainingurilor şi de activitatea acestui Centru. În afară de acest lucru am participat la Expoziţia naţională „Fabricat în Moldova”, organizată sub patronajul Guvernului Republicii Moldova, fiind invitaţi de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Totodată, am fost invitaţi oficial în Franţa la un forum mondial de meserii, pentru a vedea cum se organizează şi se desfăşoară şi la ei astfel de activităţi pentru a căpăta o experienţă, ca mai apoi să o putem implementa şi la noi în ţară. În cel mai apropiat timp am dori să organizăm şi la noi astfel de manifestaţii în cadrul USM. Totodată, desfăşuram şi alte traininguri, unde sunt invitaţi partenerii străini, în special francezi, care vin să organizeze diferite traininguri cu studenţii noştri.
Am creat deja o strategie de viitor a acestui Centru, în care avem planificate mai multe activităţi interesante anume pentru tineretul.
- Cine sunt beneficiarii centrului?
- Beneficiarii serviciilor centrului pot fi studenţii USM, precum şi tinerii în general. Este cunoscut faptul că absolvenţii ciclului de învăţământ preuniversitar, când trebuie să-şi aleagă o facultate, de cele mai multe ori din cauza posibilităţilor financiare reduse aleg facultăţile unde taxele pentru studii sunt mai mici, astfel alegându-şi o specialitate care nu îl reprezintă şi nu posedă aptitudinile necesare. În acest sens, absolvenţii instituţiilor preuniversitare venind la noi, pot face cunoştinţă cu informaţia despre toate facultăţile USM şi despre programul de studii.
Suntem deschişi pentru toţi acei care solicită o consultaţie în vederea alegerii vocaţiei. Noi nu alegem studenţii pentru a le oferi aceste sfaturi preţioase, deoarece suntem deschişi spre colaborare cu toţi.
- Guvernul a decretat anul 2008 - anul tineretului. Se va schimba în vreun fel situaţia tinerilor din ţară?
- Eu consider că decretarea anului 2008 - anul tineretului este un pas foarte bun, deoarece viitorul ţării aparţine tineretului. Tot ce facem acum şi tot ce vom mai face va fi doar pentru tineri. Trebuie să venim în faţa tinerilor cu mai multe propuneri pentru ai învăţa să se descurce în diferite situaţii. De asemenea, este necesară organizarea mai multe acţiuni şi activităţi pe cât de interesante, pe atât de utile pentru tineri. Vreau să sper că acest an va fi unul de debut pentru mai multe activităţi ample. Totodată, vreau să menţionez că în cadrul USM mereu se organizează acţiuni dedicate tinerilor şi studenţilor.
- Vă mulţumesc.