DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Igor Dodon afirmă că nu i s-a propus să deţină funcţia de premier
Imediat după demisia de astăzi a Guvernului Tarlev, au fost lansate mai multe supoziţii cu privire la succesorul premierului demisionar. Atât preşedintele Vladimir Voronin, cât şi Vasile Tarlev, precum şi alţi demnitari au menţionat că există, cel puţin, cinci candidaţi la şefia Executivului, informează AP FLUX.
Printre numele cele mai vehiculate figurează actualul ministru al Economiei şi Comerţului, Igor Dodon, prim-vicepremierul Zinaida Grecianâi, vicepremierul Andrei Stratan, proaspătul vicepremier Victor Stepaniuc. De asemenea, un alt nume vehiculat este cel al preşedintelui Legislativului, Marian Lupu.
Solicitat de AP FLUX, ministrul Economiei şi Comerţului, Igor Dodon, a spus că zvonurile potrivit cărora ar urma să preia şefia viitorului Guvern sunt „speculaţii foarte stranii”. „Deocamdată, eu sunt doar ministru al Economiei şi Comerţului, iar propuneri de a deveni premier nu mi s-au făcut”, a precizat Igor Dodon.
Premierul demisionar, Vasile Tarlev, a declarat astăzi, după şedinţa Guvernului, că, în perioada în care a deţinut funcţia de premier, „a crescut un colectiv destul de mare de funcţionari cu mentalitate nouă”. „Dacă ar fi să decid eu, aş putea propune dintre actualii membri ai Guvernului, cel puţin, cinci persoane capabile să deţină şefia Cabinetului de Miniştri. Avem candidaturi şi dintre viceminiştri, şefi de direcţii. Dacă va fi solicitată părerea mea, eu voi recomanda respectivele candidaturi. Consider că ar fi un păcat de a exclude cu totul actualii membri ai Guvernului, deoarece Moldova nu are atât de mulţi oameni pregătiţi la această etapă de promovare. Fiind îndeplinit cu succes Planul de acţiuni Uniunea Europeană - Republica Moldova, pe care eu l-am semnat în 2005, la Bruxelles, doresc o continuitate în acest sens”, a spus Vasile Tarlev.
Întrebat dacă e mai bine ca viitorul premier să fie din actualul Executiv sau o persoană „din afară”, Tarlev a răspuns că, deşi orice proiect are drept la viaţă, ţinând cont de termenul scurt rămas până la viitoarele alegeri, numirea unui om „din afară” este un pas destul de riscant. „Mai bine ar fi ca noul premier să fie din echipa Guvernului şi să poată continua mai uşor procesele demarate. Mai ales că voi fi alături în cazul în care va fi nevoie de sprijinul meu”, a mai spus premierul în exerciţiu, citat de AP FLUX.
Ioan Strelciuc