Sibiul părea că renaşte. Era amiază şi aerul rece se contamină de căldura modestă a soarelui. De data asta am coborât în partea de jos a oraşului. Am rătăcit în cerc printre străduţele goale şi-am revenit apoi în locul de unde pornisem.Pe la trei am luat masa la restaurant. Voiam să-mi iau pantalonii şi a trebuit să mă întorc singură de la hotel. Afară, seara înainta cu paşi repezi şi fricoasa din mine urmărea oamenii ca un infractor. Ţiganii. După episodul de spaimă din Alba Iulia, în treacăt mulţi îmi par a fi suspecţi. Pînă să ajung înapoi la restaurant m-am întâlnit cu şoferul autocarului. Mi-a zis că sala e încă plină. În scurt timp însă, am observat cum feţe cunoscute se îndreaptă spre Biblioteca ASTRA. În mulţimea care cobora i-am întâlnit pe Maria şi Alex. Secţiunea de conferinţe la care mergeau ei avea loc la Casa Artelor. Acolo trebuia să vin şi eu. Până să ajungem, atraşi de reducere, am intrat într-o librărie. Dintr-un magazin de mărunţişuri şi suvenire am cumpărat câteva vederi splendide cu centrul Sibiului. Sunt hipnotizată.La Casa Artelor am ajuns în momentul potrivit. Urma să-şi prezinte comunicarea dmna Maria. Trebuia să fie cineva din noi care s-o încurajeze. Acolo, în sfârşit, mi-am pus telefonul la încărcat. Voiam să-i dau semne de viaţă mamei. Discuţiile care s-au purtat au fost intrigante. Aşteptările mele au fost depăşite. Nici vorbă de plictiseală. S-a vorbit mult despre limba română în Basarabia, despre problemele ei şi despre scriitura presei. Soţii Bantoş de la revista „Limba română” din Chişinău au fost minunaţi. Nu m-am săturat să îi ascult. O prezenţă remarcabilă, în special, a fost un domn care avea 83 (!) de ani. În ciuda vârstei sale înaintate, dânsul are o memorie extraordinară. Ar putea să vorbească ore întregi fără vreo pauză, citând poezii şi tot felul de cugetări. E bine ştiut faptul că trecând pragul bătrâneţii, omul începe să redevină treptat copil, redobândindu-şi neştiinţa. Aici nu e cazul. Toţi care l-au ascultat au avut motive să-l îndrăgească şi să-l invidieze.Când am ieşit, era trecut de opt. Eram ultimii care mai rămăseseră. Restaurantul plin, mesele încărcate, paharele cu vin şi ţuică. M-am aşezat la masă cu trei doamne străine. Una din ele fuma, era grasă şi avea părul creţ. Mă deranja. Aveam o ciudată impresie că toate mă privesc pe mine. Eram cu spatele la platforma de dans şi, urmărindu-i pe cei care mişcau înflăcăraţi, doamnele priveau toate în direcţia mea. Am rugat chelnerul să-mi aducă un meniu să-mi iau ceva fără carne. A zis că nu e o problemă. Îmi aduce altceva în locul bucatelor care ni se servesc. A trebuit să aştept aproape o oră, timp în care am ieşit să dansez. Retro. Nuanţe de latino. Euforia titanică umplea încăperea.Aproape de miezul nopţii, am ajuns la hotel. Sibiul în lumini văzut prin fereastră îmi da impresia că stau în una din cetăţile medievale cuprinse de-o linişte absolută pe timp de noapte.
Sibiul părea că renaşte. Era amiază şi aerul rece se contamină de căldura modestă a soarelui. De data asta am coborât în partea de jos a oraşului. Am rătăcit în cerc printre străduţele goale şi-am revenit apoi în locul de unde pornisem.Pe la trei am luat masa la restaurant. Voiam să-mi iau pantalonii şi a trebuit să mă întorc singură de la hotel. Afară, seara înainta cu paşi repezi şi fricoasa din mine urmărea oamenii ca un infractor. Ţiganii. După episodul de spaimă din Alba Iulia, în treacăt mulţi îmi par a fi suspecţi. Pînă să ajung înapoi la restaurant m-am întâlnit cu şoferul autocarului. Mi-a zis că sala e încă plină. În scurt timp însă, am observat cum feţe cunoscute se îndreaptă spre Biblioteca ASTRA. În mulţimea care cobora i-am întâlnit pe Maria şi Alex. Secţiunea de conferinţe la care mergeau ei avea loc la Casa Artelor. Acolo trebuia să vin şi eu. Până să ajungem, atraşi de reducere, am intrat într-o librărie. Dintr-un magazin de mărunţişuri şi suvenire am cumpărat câteva vederi splendide cu centrul Sibiului. Sunt hipnotizată.La Casa Artelor am ajuns în momentul potrivit. Urma să-şi prezinte comunicarea dmna Maria. Trebuia să fie cineva din noi care s-o încurajeze. Acolo, în sfârşit, mi-am pus telefonul la încărcat. Voiam să-i dau semne de viaţă mamei. Discuţiile care s-au purtat au fost intrigante. Aşteptările mele au fost depăşite. Nici vorbă de plictiseală. S-a vorbit mult despre limba română în Basarabia, despre problemele ei şi despre scriitura presei. Soţii Bantoş de la revista „Limba română” din Chişinău au fost minunaţi. Nu m-am săturat să îi ascult. O prezenţă remarcabilă, în special, a fost un domn care avea 83 (!) de ani. În ciuda vârstei sale înaintate, dânsul are o memorie extraordinară. Ar putea să vorbească ore întregi fără vreo pauză, citând poezii şi tot felul de cugetări. E bine ştiut faptul că trecând pragul bătrâneţii, omul începe să redevină treptat copil, redobândindu-şi neştiinţa. Aici nu e cazul. Toţi care l-au ascultat au avut motive să-l îndrăgească şi să-l invidieze.Când am ieşit, era trecut de opt. Eram ultimii care mai rămăseseră. Restaurantul plin, mesele încărcate, paharele cu vin şi ţuică. M-am aşezat la masă cu trei doamne străine. Una din ele fuma, era grasă şi avea părul creţ. Mă deranja. Aveam o ciudată impresie că toate mă privesc pe mine. Eram cu spatele la platforma de dans şi, urmărindu-i pe cei care mişcau înflăcăraţi, doamnele priveau toate în direcţia mea. Am rugat chelnerul să-mi aducă un meniu să-mi iau ceva fără carne. A zis că nu e o problemă. Îmi aduce altceva în locul bucatelor care ni se servesc. A trebuit să aştept aproape o oră, timp în care am ieşit să dansez. Retro. Nuanţe de latino. Euforia titanică umplea încăperea.Aproape de miezul nopţii, am ajuns la hotel. Sibiul în lumini văzut prin fereastră îmi da impresia că stau în una din cetăţile medievale cuprinse de-o linişte absolută pe timp de noapte.