Nu ştiu exact câţi ani aveam atunci când tata mi-a promis că, dacă voi învăţa numai pe 5, mă va duce în clasa a 3-a la mauzoleul lui Lenin. Nu sunt nostalgic după comunismul sovietic. Îmi pare rău că s-a distrus un sistem, care funcţiona aproape perfect. Cel puţin pentru oamenii simpli, care aveau ziua de mâine asigurată. Lenin era un cult pentru societatea sovietică. Îmi amintesc foarte bine cum lumea chiar credea în el, aşa cum cred astăzi în Dumnezeu. Cu condiţia că în Dumnezeu lumea crede azi de disperare, în timp ce acum douăzeci şi ceva de ani majoritatea trăiau cu ziua de mâine, încrezători într-un viitor mai bun. Nu vorbesc de doctrina socialistă, ci de felul cum trăia lumea, în REALITATE, nu pe hîrtie. Nu sunt nostalgic după comunismul sovietic. Regret că s-a greşit cu numirea lui Gorbaciov la conducerea unui Imperiu - povară prea grea pentru un bărbat cu caracter de domnişoară. Probabil generaţiile care s-au născut după destrămarea Imperiului nu vor înţelege niciodată ce înseamnă să te simţi cel mai tare. După obţinerea independenţei Moldova a produs numai looseri, apăruţi în rezultatul incapacităţii celor care s-au trezit la un moment dat cu o ţară în mână, pe care n-au ştiut s-o stăpânească. Degeaba alergăm acum după speranţa de a ne salva din această criză. Pentru că noi suntem ca fata ceea despre care toţi spun că e curvă, chiar dacă s-a întâlnit cu un singur băiat. Suntem resemnaţi. Şi nu ne ajută nici Lenin, nici tata lui. Singura soluţie este să scăpăm de jigodiile care urmăresc să ajungă la putere cu un singur scop: propria îmbogăţire. Iar asta nu se va întâmpla niciodată. Pe cine-l mai interesează ce se întâmplă în fotbal sau haltere? Apropo, tata nu m-a mai dus la Moscova să-l văd pe Lenin... 