E vacanţă. Pe la şase mama aprinse lumina în cameră. Frate-meu sta cu noaptea în cap la calculator şi-mi găsea de fiecare dată câte un motiv să nu adorm: "Ai conectate căştile sau boxele?", "Ce parolă ai pe torrent?", "Cum se scriu astea?".Pe la opt am reuşit, în cele din urmă, să adorm. Acum e 8.57 şi mă simt oribil. M-am trezit nu pentru că mi-aş fi împlinit somnul. Nici nu mai ştiu dacă aş putea să-i zic somn, când visul pe care l-am avut a fost mai real decât aş fi crezut. Două blocuri de trăit ascunse în chiar centrul unui oraş străin. Charles - unicul nume pe care l-am auzit. Trei bebeluşi care urmau să fie salvaţi din mâinile a doi infractori. Un jeep. Scări de lemn putrezite. Pe frate-meu nu am reţinut cum îl cheamă, dar din prietenia lui cu o fată din cauză căreia s-au întâmplat toate, a trebuit să-mi fie fie tăiate mâinile cu toporul de faţă cu toţi, în curtea noastră. Aveam 12 ani şi un prunc de câteva luni.
În viaţă nu mi se întâmplă lucruri de felul ăsta şi nu mă sperie nimic. Din vise ca astea însă, nu poţi să ieşi decât nebun.