In anii `70 ai mileniului trecut,   anii de glorie ai REFLECTOR-ului care- dupa relatarile unui ziarist italian in urma interviului luat lui Tudor Vornicu- golea marile orase de pietoni, in dorinta lor de a nu rata ora 20 atunci cand la TVR se transmitea emisiunea satirica unde erau biciuite moravurile si naravurile epocii, un subiect care se repeta in fiece an erau defectiunile distribuitorilor de caldura din apartamentele vesnic inghetate ale blocurilor. Ce s-a schimbat de atunci? Doar denumirea societatii devenite REGIE- DE STAT, fireste- si inmultirea directiilor  care o impanzesc! Si simpaticii roboti si robotele care raspund cu amabilitate naivilor ce se incumeta sa formeze , la telefon, 080082002. Mai trebuie sa mentionez ca, daca inainte cu 50 de ani, numarul avea mai putine cifre si suna “ocupat” pana innebuneai si te lasai pagubas, acum vocea dragalasa a roboteilor, dupa ce iti multumeste  ca ai apelat RADET-ul, te anunta ca, momentan, operatorii nu sunt disponibili si te roaga sa astepti, ca sa nu-ti pierzi prioritatea. Si ca sa nu te plictisesti, iti pun o melodie cu ritmuri vioaie, reluata meru si mereu.

O prietena ne-a povestit ca un venerabil domn, cunoscut dramaturg pe vremuri, fost chiar si deputat intr-una din legislaturile bravului nostru parlament de dupa `89, si-a pierdut pe semne putin mintile si a inceput sa se certe cu un astfel de robot. Atunci cand “vocea” ii cerea , netulburata, sa tasteze diverse butoane  el, sarmanul, isi tot striga pasurile, gata sa-l loveasca apoplexia, pana a ragusit. “Nerusinatii- s-a plans el distinsei doamne care ii privea stradaniile de a se face inteles de un robot de-adreptul stupefiata- dupa ce le spui una si el iti raspunde anapoda, mai are timp sa ta asurzeasca bagand cate o melodie, in bataie de joc!”

Asta imi aminteste de indignarea care a cuprins-o pe sotia mea, olteanca plina de simt civic- indignare impartasita de altfel si de mine- prin `92, atunci cand a reclamat la TVR nu stiu ce nastrusnicie si telefonista- pe atunci nu raspundeau inca robotii-  a rugat-o sa astepte, pana ii da pe redactorul care se ocupa de asemenea sesizari. Si i-a pus o banda de muzica, sa n-o plictiseasca lunga asteptare. “Ce am ajuns- mi s-a plans ea, astia isi bat acum joc, tu le spui pasurile si ei iti astupa gura cu o melodie tampita!”

Am impresia ca si pe mine m-a luat putin apa. De la o vreme, in loc sa vorbesc, pe scurt, la obiect, o iau de la Adam si Eva, mereu imi aduc aminte cand de una, cand de alta din mult prea lunga viata care, si ea, ii streseaza indeajuns pe guvernanti, nevoiti sa-mi tot plateasca o pensie pe care- dupa statistica,-trebuia sa n-o mai primesc de cativa ani, eu, nerusinatul, trecand  multisor de media de varsta . Ma simt chiar raspunzator de greutatile prin care trece economia noastra, s-ar cuveni, cumva, sa-mi cer si scuze. Sau, mai bine, s-a apuc pe calea pe care cei mai multi dintre colegii, prietenii, cunoscutii mei au plecat si cutreera acum printre stele. De fapt, dupa cum am bagat de seama, omul, de cum a venit pe lume, a si inceput sa moara cate un pic.

Despre ce vorbeam? Da, despre RADET. Acum cateva zile, aproape doborati de frigul din micutul dar cochetul nostru apartament atunci cand iarna a venit peste noapte, trecand de la plus 32 grade la doar 5-6 grade,sotia m-a luat la rost. “Nu crezi ca e cazul sa intervii si tu pe la astia de la RADET, nu te bizui numai pe administratorul blocului, face si el ce poate! M-am uitat la ea, zgribulita sub pled si infasurata in halatul ei rosu, de Craciunita. Si m-a cuprins vechea mea energie de pe vremea cand munceam la TVR , ca doar REFLECTORUL eu l-am pus pe roate, punandu-l pe sticla pe tele-frumosul Florin Bratescu, pe atunci doar un crainic cu un zambet care facea sa tremurea cuconitele mai coapte.

Si am format 080082002. “Suna, zic, plin de optimism!” Si cand imi umflam pieptul fost de arama , un dulce glas de robotica imi multumeste pentru incredera acordata, ma avertizeaza ca, daca accept, convorbirea va fi inregistrata pentru mai buna functionare a serviciului de relatii cu publicul. Ma roaga sa nu inchid, ca sa nu-mi pierd prioritatea in clipa cand operatorii vor fi disponibili si alte politeturi. Dupa care banda cu melodiile saltarete, nu cumva sa te apuce somnul in timpul asteptarii. Oare cei care au compus muzica isi primesc drepturi de autor, ei s-ar imbogati, fara indoiala ! Minune, intr-un tarziu muzica se fileaza usor si aud o voce adevarata care intreaba:”Cu ce va putem ajuta?” Nu, nu visez, nu e robotica, e chiar un glas amabil, nu acriturile care iti raspundeau cu 20 de ani in urma. Aproape sa-mi scape receptorul din mana, incerc din rasputeri sa fac glasul meu cam gajait sa rasune cat mai cuceritor si vorbesc, si tot vorbesc, ii spun ca suntem un bloc de zece etaje, ca suntem buni platnici, ca blocul a fost plombat, ca avem toti locatarii repartitoare, ca avem si avertizoare de gaze.

Dupa ce ma asculta cu rabdare, amabila glasucioara ma roaga:”Na-ti putea spune ce doriti?” “Caldura, domnisoara!” “Ati facut cerere?” :”Da, au venit niste specialisti de la dv. au ridicat aparatura de control care inregistreaza consumul, au zis ca trebuie verificata, ca o aduc in doua-trei zile si acum spun ca va mai dura, ca trebue sa li se aduca nu stiu ce piese…” “Bine, aud raspunsul, vreti sa fiti amabil sa-mi spuneti adresa blocului, numarul apartamentului dv., cum va numiti. ce numar de telefon aveti, interfonul.” ” Si acum ce facem?” “Asteptati, vom face o sesizare catre punctul termic de care apartineti, mai asteptati o clipa sa va dau si numarul sesizarii… Va doresc o zi buna!” Si astept. Intre timp mi-am adus aminte de povata inteleptului carmuitor al epocii de aur in care mi-am petrecut tineretea, am golit dulapul de hainele mai groase- bineinteles, acelea care au mai incaput peste pantecelul meu de gras nesimtit care traieste pe spinarea slabilor care muncesc si nu vegeteaza, dupa cum ne mustra, pe buna dreptate, fostul comandat de vas care este azi mai marele tarii.Ma intreb doar de ce  in clipa cand vine frigul RADET-ul trece la verificarea sistemelor de control, de ce incep sa se sparga conductele cand ici, cand colo, fasaie tevile de gaze, tasnesc adevarate arteziene din coloanele de apa…Cum sa nu devin nostalgic si sa nu duc dorul tineretilor mele si a RFLECTORULUI.  De fapt, si azi tele-frumosii si tele-frumoasele zilelor noastre ne inveselesc serile cu vesti dintre cele mai bune despre toate minunatiile care se petrec pe intreg cuprinsul mandrei noastre patrii. Daca criticile lor nu sunt auzite, cel putin ne usureaza.

In rest, sa auzim numai de bine!

Nicolae Holban