De ceva timp, începe să-mi vinăun nou vânt revoltător spre ideea de libertate, trezindu-mi câteva întrebărireferitor la aceasta, și anume: Oamenii sunt într-adevăr liberi în gândire?Care sunt limitele în gândire? Care sunt părțile ce strivesc anumite limite îngândire? Cum influențează societatea asupra libertății individului/unui om șicare sunt consecințele acestora asupra gradului libertății de gândire?Unii pot spune că suntem absolutliberi în gândire și că nimic nu ne împiedică de a gândi liber, alții trec dealtă parte. Analizând anumite situații din viață/trecut, ascultând opiniile șiplângerile altora, ajung la ceea că liberi în gândire noi suntem, dar căaceastă libertate nu poate fi absolută, ci una imaginativ măsurabilă(limitată).
Cu certitudine că toți suntlimitați într-o oarecare măsură (cu excepția celor ce consideră forța divinăatotputernică, respectiv nelimitată, etc.). Mă refer în continuare la oameni șila limitele prezente în gândire și comportament (psihologic). Deci, odată ceîncercăm de a căuta limită a gândirii, îmi vine în gând limbajul, educația (înfamilie, la școală), societatea și interacțiunea cu anumite grupuri din aceasta(prejudecăți, norme etice/morale, etc.), doctrina/ideologia/credința (fiereligioasă sau științifică).Omul odată ce se naște, dacămerge pe ideea că se naște „tabula rasa” (Platon, Aristotel, John Locke, GottfriedWilhelm von Leibniz, Immanuel Kant, Sigmund Freud, etc.), copilul începe a facecunoștință cu mediul înconjurător (desigur că aici fără a le cita, sunt inclusetoate stadiile de dezvoltare a inteligenței, „ca exemplu Jean Piaget”), pentru a începe/încerca o interacțiunecu cei ce-l înconjoară, părinții înzestrează copilul prin educare/învățare cu limbajul,care-i va folosi pentru a comunica. Limbajul lărgind și limitând totodatălibertatea în gândire, lărgind limita de gândire prin ceea că este adăugat unnou sistem, acesta modernizându-l pe cel prim (sunete), astfel gândirea fiindîn expansiune, doar că această expansiune având loc în limitele acestui limbajposedat de către copil/om. Odată cu însușirea limbajului, are loc și educația,copilul este învățat ce este bine și ce este rău, ce se permite și ce nu și dece. De aici limbajul și educația, evoluează pe parcurs și împreună. Educația iar-șiare funcția de a lărgi și de a limita gândirea, lărgirea incluzând în sine însușireaanumitor norme de comportament, astfel având loc pregătirea pentru integrareaîn societate, ceea ce lărgește posibilitățile gândirii și activității umane,dar totodată limitând gândirea prin aceste norme, deoarece în fazaeducațională, omului îi sunt impuse anumite restricții, prejudecăți, normesocial acceptate de către societatea în care se află, rigiditatea acestora dinurmă, fiind mai tare sau mai slabă, în dependență de nivelul de impunere aacestora prin educație. Mergând la școală, interacționând cu diverse subgrupurisociale, gândirea intră într-o expansiune, aici are loc de asemenea o tapare anormelor sociale/etice/morale/religioase, învățarea a diferitor sfere de gândire,la școală/universitate. Acest proces de învățare/educare/dezvoltare, lărgeșteși limitează gândirea, aici nivelul de libertate fiind dependent demodalitatea/locul/momentul în care au avut loc impunerea informației, și nu înultimul rând depinzând de doza acestor impuneri.
Aproximativ, în felul redat maisus, decurge o educare/dezvoltare a gândirii. De la prima vedere, pare a fitotul suficiente de liber, dar, un om dintr-o societate anumită, nivelul delibertate în gândire are rădăcini în prima etapă a vieții, ceea ce este diversla fiecare persoană în parte. Dacă educația a fost axată pe o cultivare rigidăa normelor etico morale, atunci, gândirea la maturitate, poate fi paralizată deun pedantism, dogmatism sau timiditate, ceea ce ar limita persoana de a seîncadra și/sau interacționa cu diverse tipuri de oameni/idei/opinii.Pedantismul, iritând/distanțândanumite categorii de oameni, evitând momentele de întâmplare, ceea cemicșorează posibilitatea de a lărgi limitele. Dogmatismul, indiferent ereligios sau științific, orice tip de gândire dogmatică, îngustează câmpul degândire, respingând concepțiile ce nu corespund sistemului de gândire avut.Gândirea dogmatică consider că este de tip xenofob, ceea ce din nou respingeanumite categorii de oameni, lipsa/evitarea interacțiunii cu alte tipologii șisisteme de gândire, micșorează probabilitatea că cel ce posedă un tip degândire dogmatico-xenofobă, va extinde limitele gândirii sale. Timiditatea, care este la felrezultat al construcției sociale și ține de anumite restricții/impuneri, devineo problemă în maturitate și include în sine traume psihologice (pentrumajoritatea fiind neimportante), acestea fac parte iară-și din etapaeducațională și interacțiunea cu societatea. Timiditatea poate avea urmărigrave în ceea ce ține de încadrare socială, dar totodată poate trezi spiritanalitic/revoltător în gândirea matură, și chiar dacă admitem cele din urmă,gândirea revoltătoare poate deveni periculoasă (în schimb analizarea și revoltaîn gândire, extinde și rupe anumite norme).Așadar, din cele câteva exempleși analize, elaborate mai sus, observăm că gradul/nivelul de libertate îngândirea umană, este dependentă de mediul și felul în care a fost educatăpersoana, în această listă fiind prezente atât puncte de extindere cât și delimitare a gândirii. Libertate absolută în gândire, din cele spuse, nu esteprezentă în gândirea umană. Cât de liber în gândire s-ar considera un om,oricum, limitele sunt permanent prezente, deoarece aparținem diferitor familii/societăți/culturi, suntem înzestrațicu sentimente (iubire, ură, plăcere), toate acestea limitându-ne într-ooarecare măsură gândirea, diferența fiind în nivelul acelei libertăți, careșine de cunoaștere/analiză.
Autor:Bejenari Sergiu09.10.2011
