256324 cazuri COVID-19 în Moldova
834 – cazuri active
249312 – cazuri vindecate
6178 – cazuri fatale
Actualizarea datelor: 24 iunie 2021 ora 03:22


 ab-sur-di-tăți

 ab-sur-di-tăți ab-sur-di-tăți


gândesc gânduri în litere...
RSS posts

Arta si Cultura


Comenteaza





Nu-i logică aici
Deseori, ne cerem ceva anume de la noi înșine, ne planificăm un șir de cerințe punctate, uneori categorizate. De exemplu vin momentele de criză, atunci când sunt cel mai puțin așteptate. Nu vreai să vorbești sau să te vezi cu cineva, să răspunzi la întrebare/zâmbet. Parcă vreai altceva, dar ce anume, nu vine ideea. Merge omul prin odaie, prepară un ceai sau o cafea, încearcă să o savureze, gândește ceva, încearcă o concentrare asupra la ceva, asupra unei simple probleme, un gunoi din mijlocul mesei/capului. (Brusc) - Parcă vreai să vorbești cu cineva. Cauți un număr de telefon, vreai să-l suni pe un om, apoi pe altul, după care, lași telefonul fără nici un interes. „Mmm… aș asculta o piesă…” Cauți piesa, una, două, trei, patru, etc. Câte jumătate, câte-un sfert din cântec sună, și răsună, dar nu este primit nicicum. Dezgust, gesturi acre, imaginative. Ceva cântă, cântă, sună, se aude, dar mintea nu mai primește, nimic din cele propuse.Citești o zi întreagă, nu înțelegi nimic, sau parcă înțelegi, dar parcă nu înțelegi… Citești rânduri/foi întregi, dar fără să le gândești, gândurile fug spre una (sunet) sau spre alta (musca ce zboară prin cameră). Având dezgust față de toate, ajungi să te gândești că nebunești, ba chiar ai vrea să fii nebun în acel moment, (sau poate-așa și este?).Momente de criză le spun unii, alții spun că nu au dispoziție, timpul de afară, omul de pe drum, sunetul din camera vecină, durere în stomac/cap, toate, toate astea împreună… (Din senin) – O bucurie trece pe buze, prinzi un moment de cântec și începi să fredonezi fără un sens. Apoi îți dai seama, și cauți logică în comportamentul de toată ziua. O ladă de justificări…Încerci a spune ceva pe hârtie, vreai să vorbești cu foaia prin tine (sau invers), oricum ambele își joacă rolul de unul din tine. Vorbești în continuu cu tine, te-ntrebi ce mai faci, unde te duci, de ce nu strigi odată (aaaa)? Iar-și zâmbet, cauți explicații la ceea ce se întâmplă cu tine. Logică?Este logică?Au, tinere, tu ai auzit de conceptul de logică? Cum adică nu ai auzit? De două mii și ceva de ani se vorbește despre asta, direct și indirect. Ai atâția ani și nu știi?Heh…. Ai văzut? El caută logică, în ceea ce nu e logic. STOP !!!Încerci să scrii aici lucruri logice???Uite sus la titlu. Vezi?Universul de aici, este în afara oricărei logici… Autor: Bejenari Sergiu24.09.2011



Mă las de...
 

Fiecare din noi, măcar odată în viață și-a pus  anumite condiții, fie impuse de către cineva, fie de la o trezire interioară. Acele cuvinte „de mâine, de luni, la data cutare sau cutare, mă las de un anumită ocupație”, chipurile nu e utilă/favorabilă pentru sănătatea noastră sau a celor din jur, deseori una din acele vicii cum le spunem „noi”, este fie dăunătoare pentru buzunar, fie pentru sănătate, fie din anumite principii/limite/prejudecăți care adesea le includ și pe cele dintâi menționate. De luni mă las de fumat, de azi numai mănânc după ora 18:00, de azi înainte nu mai vorbesc „maturi”, de la ziua cutare nu mai folosesc alcool, și așa mai departe. Toate acestea și o listă infinită de ocupații ce sunt zi de zi abandonate de unii și preluate de alții. O manifestare a încrederii în sine și a dovezii pentru sine și celor din jur, că ești cu caracter tare, cu o „sila voli” (putere a voinței). Dar, ne dezicem de una și de alta, apoi înlocuim o ocupație cu alta și la fel rămânem „narcomani”, renunțăm la un „viciu”, înlocuindu-l cu altceva (schimbarea țigării pe dulciuri), care până-n final oricum duce la o dependență. Noi singuri ne suntem procurori și judecători, căutând justificări/dovezi în favoarea ocupație plăcute ce face parte din viață, o acuzăm și-i ținem apărare când ne vine. De luni încep să merg la toate orele la universitate, dar odată ce ajungi și dai ochii cu un profesor de care deloc nu-ți este dor să-l vezi, îndată cauți de a găsi ocupație mai utilă, de aici primind un minus formal și un plus spiritual/intelectual, acel timp fiind utilizat în scopuri personale (citire, discuție sau o simplă plimbare la aer de unul singur prin parc), punem pe cântar lucrurile, și e cu certitudine că se găsesc acuzații spre sistemul de învățământ din țară și alegem altceva, doar nu lecția clasică universitară (citire, dictare, xerox cu ajutorul mâinii).„Renunț să mai iau masa după ora 18:00”, astfel gândește cineva cu burta plină, care-și vede în oglindă figura schimbată/rotunjită. Se cunoaște de către mulți că aceste cuvinte nu se mai aud de interiorul nostru, atunci când vine un miros plăcut din bucătărie, atunci când toată ziua a trecut în afara odăii, atunci când cobori scările universității și vine câte-un miros a plăcinte calde (de care uneori nu-ți mai este dor). Suntem hotărâți în ceea ce spunem, atunci când suntem împliniți (sătuli). Trăim o viață și suntem în permanentă renunțare la ceva, ascultăm ce zice unu, ascultăm ce spune altul, face persoana dragă – facem și noi, face prietenul – facem și noi, face lumea – facem și noi. Întrebându-ne „De ce? Pentru ce?” , răspundem cu răspunsul celor din jur, „Păi uite, iată de atâta și de atâta…”, „niorlăială” infinită, justificări neargumentate/preluate de la cineva care este un cu totul altcineva. De aici și apar întrebările de genul „Al cui produs este omul…?”, al nimănui va fi răspunsul în viitor. Căci va veni timpul când nu va rămâne nici loc de justificare, nici oameni pentru-nvinuire. Credem deoarece crede cineva, mâncăm aia pentru că cineva a spus că e bun pentru sănătate, trecem strada până nu trece cineva, etc.Moare personalitatea? Suntem schizofrenici? Să mai pun vre-un semn de întrebare? Oare ce va crede cititorul despre mine?.................... De luni renunț la viață… (O puteți face și voi, spune lumea că e bine pentru sănătate)… Autor: Bejenari Sergiu22.09.2011



Despre așteptare


De aici pornește așteptarea spre gândurile care la rândul lor devin așteptate până la momentul fixării ideii căutate în această bază de date. Unde nu am merge, în minuta trăită de fiece dată persistă fenomenul așteptării, așteptăm prin somn să vină dimineața, așteptăm să fiarbă apa, etc. Așteptarea persistă în continuu în viața omului, modelând dispoziția de fiecare dată când ea (așteptarea) ne domină, sau alții o cheamă. Păi, să încerc să adresez o întrebare, de la început, Care este problema așteptării?. Dacă căutăm miezul de unde vine așteptarea atunci ne putem atașa de mulți factori. Noi locuind/existând în lume, suntem în permanentă legătură cu cei din jur, prieteni, colegi, familie, etc. Întâlnindu-ne cu fiecare din acești oameni, cu siguranță că fixăm anumite planuri pentru viitor, începând de la o simplă întâlnire într-un loc anumit, și finisând cu un început de business. Toate aceste relații pun în funcție așteptarea, care consider că ar fi necesar de a o clasifica, în două categorii: așteptarea de lungă și cea de scurtă durată. Prima include în sine acele tipuri de așteptări ce le simte fiecare, așteptarea unui anotimp, a unei stări, a morții, etc. A doua, cea de scurtă durată, ține de acele feluri de așteptare care se întâlnesc mai frecvent în secolul nostru, adică ne este comună, așteptarea în fața unei uși, petrecerea timpului în rând așteptând să ne vină rândul să plătim pentru ceva, (ceea ce se întâmplă destul de des), așteptarea transportului public (aici felul de așteptare fiind foarte bogat în plăceri ale așteptării, de exemplu: timpul ploios, vânt, frig, transportul arhiplin, înghesuială, expresii dezgustătoare, etc.), așteptarea unei persoane la o întâlnire (punctualitatea ne-fiind respectată întotdeauna). Deci observăm niște lucruri cunoscute, așteptarea ocupă o parte suficient de mare din viața omului, ceea ce presupune o pierdere enormă de timp. Dar de unde anume vine această problemă a așteptării, și cine sunt vinovați pentru crearea acestor momente mai puțin plăcute? Răspunsul îl știm cu toții, că noi înșine suntem responsabili de aceasta, dar, consider că rădăcinile așteptării vin din stima față de persoană, din prețul timpului a cărui valoare o pune fiecare om în parte. Dintr-o zi întreagă, dacă măcar un om din cei cu care ar trebui să se întâlnească cineva, ar întârzia la o întâlnire, atunci acelui cineva automat i se va schimba și graficul zilei planificat anterior, ceea ce presupune o implicare și a altor persoane în acest cerc al așteptării, acest lanț continuând de la persoană la persoană. De aici rezultă că timpul care îl petrecem în așteptare, depinde de fiecare din noi (oamenii !), de la o întârziere pornește dezordinea în viața celor din jur,  tulburările psihice, etc.Consider că, un început spre corectare/apreciere a timpului, ar fi o mică reorganizare a timpului, plus o punctualitate/responsabilitate mai matură, și timpurile petrecute în așteptare, se vor reduce.În acest fel văd o primă etapă/problematică a așteptării, dar să nu uităm că ceea ce este scris mai sus, este o opinie pur subiectivă, și nu ar trebui să fie primită într-un fel impunător, căci nu încerc să violez o gândire. Prezint aici un gând, o parte din gând, un pas incipient spre o reducere a timpului petrecut în așteptare, căci acel timp, poate fi utilizat în multe alte activități, ceea ce ar naște noi zâmbete şi noi succese. Timpul, are valoare… Autor: Bejenari Sergiu20.09.2011



Legătura imaginarului
Învățăm să scriem și să citim toată viața, din copilărie înregistrăm, schițăm limbajul, pe parcurs crescând/corectând acest bagaj de cuvinte în memoria, cu spațiu infinit, finitul/sfârșitului vieții fiind actor/coordonator al gândirii umane.Gândind și doar gândind/experimentând dezvoltăm imaginația, care și va fi cea născătoare a sfârșitului. Imaginile ce vin din viața empirică/vizuală, inteligența le înregistrează/prelucrează, după care urmează o creație a unei noi imagini.1+1=2O imagine dintr-un domeniu, plus o imagine din alt domeniu, se egalează cu o imagine diferită de cele două. Procesul plusării imaginilor, nu taie câte jumătate din una și jumătate din cealaltă, doar unindu-le fără logică; 1+1 „nu poate fi” egalat cu o cifră de 1 și încă 1 plasați alături, ci știm că aici are loc un exercițiu matematic – inductiv, astfel procesul de adunare a două lucruri nu se egalează cu două fragmente legate, ci cu o construcție a unui nou exemplu/tablou.De exemplu: Două cărămizi de gheață a câte 1 kg, dacă le unim, primim o cărămidă de 2 kg, aici unirea/topirea înlocuiește exercițiul de adunare. Procesul unirii, ce include adunarea/topirea a două cărămizi de gheață, rezultatul final fiind un alt obiect, calitatea căruia rămâne aceeași (apă înghețată, apoi dezghețată, și iarăși  înghețată), schimbarea are loc doar pe plan cantitativ/vizual/forma.Deci, în procesul de calcul în exercițiul 1+1, rezultatul se schimbă (masa, cantitatea, forma), cifra însă rămâne cifră (calitatea, categoria, substanța), și rezultatul aici nu e o literă.Astfel, vizualizarea imaginilor/acțiunilor empirice, toate având loc în diverse momente/locuri, prin procesul de analiză și prelucrare a informației, imaginarul naște/creează un ceva nou, fiind modelat din topirea evenimentelor acumulate anterior, din care și sunt deduse diverse imagini.P.S. Dar să nu uită, că totul este relativ, și judecata expusă aici, nu pretinde de a fi validă…Autor: Sergius Bejenarius



Doar început
Odată cu-nchiderea pleoapelor, pornite să nască multașteptat-a privire/uitare în somn/vidul vidului, începe infinit-a gândire sistemică-a lumii de dincolo, de partea cealaltă a gândirii ce se-ascunde în timpul luminii sub masca realității, în clipele științific pline, cele dintâi fiind percepute de masă mult mai pline/reale cu știre-nțeleasă senzația de timp și de spațiu.Odată cu tragerea zăvorului la ușa luminii, deschiderea căreia îndată făcută, apare o a doua reală viață pe timp de lumină uitată/numită cu conceptul de inconștient; de care din aceste realități putem spune că suntem conștienți, nu putem afirma cert.Înaintări de ipoteze – „argumentate” după metode inventate, într-o fază suntem și în cealaltă nu suntem conștienți. Schimbarea cu locul a ceea ce știm cu ceea ce nu știm, afirmarea că suntem conștienți de ceea ce știm/simțim, căzând într-un senzaționalism. Inversare de conștient cu inconștient, dedublare de eu, acuzație de schizofrenie, sau poate o trăire într-un timp bi/tri - dimensional. Noaptea viață, ziua viață, puntea-ntre ele fiind amintirea din vis, în vis schițe din zi, în ambele cazuri „iluzii”.Amintirea, în ea stă puntea/drumul/ușa spre a treia trăire? ... Autor: Sergius Bejenarius



Indispensabilitatea singurătății
Sunt singur și totuși caut singurătatea, nu acea singurătate ascetică de care ar crede unii. E căutarea acelei singurătăți ce nu provoacă/naște durere, ce nu trezește neînțelegere sau o înțelegere ce mi-ar judeca dorința drept un egoism, căci, cu toții suntem egoiști în fire, problema e că nu toți recunosc. De ce societatea, pe parcursul evoluției omenești, a devenit atât de plină de legi, care ar fi „promovat” libertatea, care schimbă radical sensul acestui concept!? Căci, dacă promovăm o libertate, atunci ea în sine ar fi trebuit să existe, și nu vreau să mi se spună că suntem cu toții dependenți de ceva sau cineva. Ne supunem cu toții anumitor coduri de legi și le acceptăm/tolerăm/efectuăm pe unele, dar… Am putea oare exista în societate și totodată în afara ei? Ne-ar permite oare acest egocentrism să lăsăm lumea să trăiască, să existe în mai multe dimensiuni? Ducem viața, dorințele, credințele, prejudecățile, etc. societății, fiecare târând în spate necazurile provocate de egoismul fiecărui care a contribuit la implementarea plăcerilor sale în masă, negând dorința/libertatea celor ce nu fac parte din breasla sa. Nu ne putem debarasa de valorile altora, nu suntem în stare să trăim după libera bună voință. Suntem într-o negație continuă, și într-o continuă exercitare/efectuare a acelor lucruri negate. Oameni de vază din diverse domenii, afirmă că suntem ființe biopsihosociale; dar, ce ne împiedică să ne trăim viața? De ce societatea ne privează de libertate? De ce societatea ar fi cointeresată de nimicirea indirectă a celor din jur, privindu-i gândurile personale, împlicându-se în viața privată? De ce nu am putea fi singuri? Care ar fi arma împotriva teroriștilor singurătății? Bejenari Sergiu 30.03.2011



Putrefacția (sensul vieții)
Existând, trăind, supraviețuind, noi tindem spre idealuri. Încercăm fără încetare să afirmăm sau să negăm ceva, să bucurăm sau să supărăm pe cineva, să improvizăm stări plăcute și neplăcute, cerem milă pe ascuns, - pentru satisfacția noastră și a celor din jur, dând valoare lucrurilor valoroase pentru alții și mai puțin pentru noi.... și în sfârșit trecem în starea de putrefacțiE



În așteptarea tăcerii
Liniște și speranță-mi stă în spațiu-mi arhiplin,Independente fiind de puținul loc rămas în acel plin.Liniște născută concomitent cu-acel larg,Dar, inocentă fiind, de impuritatea-mi conștientă.Speranța, creatoare de pânze,Ce-mi leagănă timpurile, pentru a-și întinde-a sa existență-n al meu văzduh…



Generat în 1.602 secunde.