"Epoca Ceauşescu a fost un infern moral din care e de mirare că am scăpat cu viaţă. E greu să le faci oamenilor tineri o idee despre cum se trăia sau mai bine zis cum se supravieţuia pe atunci. Oameni dintre cei mai curaţi au fost constrânşi să colaboreze, de cele mai multe ori formal, cu regimul." M. Cărtărescu SENATUL EVZ: O simplă diversiuneO simplă diversiune, da. Dar e vorba de aceea încercată a fi născută cu forcepsul unei descalificante toleranţe de dl. Cărtărescu, în opinia sa din numărul mai sus pomenit al EVZ. Nu, domnule-scriitor-la-modă, nu există mic şi mare în ticăloşie. La fel, nu există colaborare "formală" cu un stat totalitar. Orice formă de colaborare este un gir, o cauţiune şi un nou punct de sprijin pentru perpetuarea represiunii, a totalitarismului. Între turnătorul care l-a trimis pe bunicul meu 8 ani în închisoare şi torţionarul cretin şi analfabet, cu simbrie, care i-a rupt oasele şi l-a obligat să doarmă pe duşumeaua udă noapte de noapte, nu găsesc nici cea mai mică diferenţă. Niciodată nu-mi va veni, creştineşte, în minte sau în suflet vreun gând de înţelegere, de compătimire sau de iertare pentru târâtura care l-a dat în vileag, în 1956, pentru conspiraţie contra orânduirii socialiste.Ba din contră. Îi urăsc mai mult pe cei care (cu excepţia celor puţin, constrânşi, şantajaţi), neaflaţi oficial pe statul de plată al Securităţii, s-au oferit cu voioşie să îşi trădeze - furnizând minuţioase, uneori literare note informative - colegii, prietenii sau chiar şi rudele. Adică, înşişi aceia care, firesc, ar fi trebuit să constituie opoziţia faţă de regim. Indivizi fără caracter (deşi, unii talentaţi, prolifici autori, oameni de ştiinţă, meseriaşi, preoţi) de care nu ştiai că e cazul să te fereşti, ascunzi. Cărora li te destăinuiai deznădăjduit, folosindu-le astfel de personaj în odioasele, în infectele note. Şi o făceau "din slăbiciune", se zice, îşi doreau şi ei o strămutare într-un oraş mai acătării (M. Muscă), un doctorat, o Academie (Bălăceanu-Stolnici), nu mult, vezi Doamne, strictul necesar. Sau, poate, se credeau importanţi pioni pentru siguranţa ţării (M. Muscă), jamesbonzi autohtoni, ce contracarau cu delaţiunea lor anonimă agenturili şi intenţiile ostile ale studenţilor străini.Ok, prietenul Traian Ungureanu a scris doar un editorial proslăvitor la adresa ceauşescului. Îl scuzăm. Scrie şi azi, la adresa lui Traian Băsescu. Jurnalistul respectiv are, aparent, nevoie de idoli, e firesc, e omenesc. Nu ne ocupăm de el şi de apetenţa lui limbistică în închipuita scrisoare de faţă. Voia să meargă în RFG, ce naiba!Exact pentru faptul că epoca Ceauşescu am băltit într-"un infern moral", d-le prof. Cărtărescu, am scăpat cu viaţă. Nu vă mai miraţi atâta degeaba. Moralitatea îndoielnică, specifică nouă în zile de restrişte, ne-a îndoit, ne-a "flexat" până la pământ, ba ne-a mai şi băgat cu ţeasta în ţărâna ingrată a patriei. Dar nu ne-a rupt, ăsta-i şpilul. Ca nişte curve ale istoriei ce ne aflăm, nu ne-am situat nici o clipă în postura (onorantă) de a ne "rupe" cu totul, ca să pierim. Să ne scindăm, dară, sub povara conflictului dintre presupusa noastră verticalitate morală şi cerinţele imediate, vulgare, ale instinctului de supravieţuire. Doar am învăţat de secole să tranzacţionăm orice.Pentru mine, pentru tatăl meu, pentru alţi urmaşi ai unor mereu umiliţi şi nedreptăţiţi deţinuţi politic, "victimele triste ale sistemului" (cum îngăduitor îi numiţi dv pe cei care au cedat tentaţiei de a le fi mai bine sub comunism, în slujba Securităţii) şi Securitatea ca aparat represiv NU ESTE NICI O DIFERENŢĂ! Lustraţi-i şi pe ăştia, şi pe ăia! Nişte scuipături umane. Că-s Dionaş, prelatul Andreicuţ, Stolnici, Nichita, Păunescu, Barbu, Amedeu-Lăzărescu sau vânzătorul de talie locală al bunicului meu.