s-au scurs ca o apa , s-au pierdut pe undeva toate cuvintele mele, au cazut ca frunzele, printre frunze…
m-am trezit ca nu mai pot scri .. asi spune atatea si nu pot spune nimic. de prea multe ce-asi fi vrut sa spun parca am mutit.
nustiu e temporar sau…
dar pentru ca azi e o zi neobisnuita si nu te pot lasa fara un dar din partea-mi(si nu prea am altceva ce-ti darui) am sa aduc cateva cuvinte din trecut, oricum ele vor fi intotdeauna vii in sufletul meu;
“esti rostul dat pentru-ale mele zile
parte-a implinirii pe-acest pamant
si uneori, cand
intunericul imi patrunde-n gand
esti lumina ce sa ma-nsenineze vine
si daca tot ce-am visat s-a naruit
generand constant regrete
in dureroase trepte
tu esti speranta spre-naltimi planand
tu esti visul ce se vede
esti aripa alba-n cer albastru
zbor in suflet zamislit
si daruit
pentru a putea atinge astri
nu am alta comoara
indreapta-ti umerii si…
– ZBOARA!!!”
