Psihologia mulțimilor (Gustave Le Bon) - recenzie
Lucrarea Psihologia mulțimilor, scrisă de Gustave Le Bon în anul 1895 este una din primele de acest gen şi, cu siguranţă, una din cele mai importante. Serge Moscovici spunea într-una din lucrările sale: “Doi oameni politici foarte importanţi (Adolf Hitler şi Benito Mussolini) l-au copiat pe Le Bon, punandu-i în practică concepţiile.“ Reprezentativă pentru autorul ei, cartea s-a impus ca una dintre cele mai citite si mai recomandate printre cei interesaţi de psihologia socială, dar şi de aspectele vieţii care ne cam scapă de sub vedere din diverse motive. Căci, fără a ne da seama, facem deseori parte şi noi dintr-o mulţime. Fie că mergem pe stradă, participăm la un miting sau pur şi simplu ne numim militari sau medici. De aici şi certitudinea că această lucrare se adresează tuturor celor care vor sa vadă lucrurile dincolo de aparenţele lor banale, fără excepţii. Modul în care sunt prezentate argumentele care vin să susţină cele spuse de către autor, accesibilitatea limbajului prin care ne sunt înfăţişate aceste argumente, problemele şi situaţiile ce îi privesc în mod direct sau indirect pe cititori, si multe alte atu-uri fac din Psihologia maselor o lucrare demnă de luat în seamă chiar şi de către cel mai sceptic cititor. Există, în prezent, numeroase opinii referitoare la caracterul epocii în care traim. Dintre toate, însa, se remarcă două concepţii principale: cea conform căreia ne aflăm în era personalităţilor(un adept este Serge Moscovici), şi cea opusă celei dintai, concepţia de era maselor, pentru care optează Gustave Le Bon. Ca structură, lucrarea se împarte în trei cărţi. Prima, Spiritul maselor, se împarte în patru capitole, cea de a doua, Opiniile şi credinţele maselor, la fel, în patru, iar ultima carte, Clasificarea şi descrierea categoriilor de mase-în cinci capitole. Catalogarea epocii in care suntem drept “era maselor” este atat de semnificativă pentru autor, incat el intitulează astfel prima parte a lucrării, introducerea, care la randul ei, e scrisa într-o manieră de a atrage cititorul spre a continua lectura. În această primă parte, autorul afirmă că trăim într-o epocă pe cale de a se transforma, cei doi factori principali ce determină această schimbare fiind distrugerea credinţelor religioase, politice si sociale din care derivă toate elementele civilizaţiei noastre şi crearea unor condiţii de existenţă şi de gandire complet noi, generate de cuceririle ştiinţei şi industriei. Dreptul divin al maselor îi ia locul celui al regilor. Le Bon îi ia apărarea ştiinţei care nu face altceva decat să ne dezvăluie adevărul, sau cel puţin să ne îmbunătăţească abilitatea de a face conexiunile accesibile intelectului nostru, nicidecum să ne promită şi să ne asigure pacea ori fericirea. Este cert faptul că masele au un caracter preponderent distructiv, manifestandu-se ca o forţă ce şterge totul din calea sa, însă ar fi eronat să afirmăm că această caracteristică ar fi integral negativă. Edificator in acest sens este exemplul microbilor ce au rolul de a distruge corpurile bolnave, irecuperabile. La fel si masele: atunci cand edificiul unei civilizaţii este putred, ele sunt cele care conduc la năruirea lui. A cunoaşte psihologia maselor este un atu pe care nu toţi îl posedă. Totuşi, marii conducători de imperii, fondatorii de religii sau liderii spirituali, au avut, fără a conştientiza acest lucru, capacitatea de a “vorbi limba maselor”. Istoria ne-a arătat că masele sunt incapabile de a avea opinii diferite de cele anterior sugerate. Acest “defect” poate fi lesne speculat, însă numai de către cineva care e conştient că numai impresiile din sufletul mulţimilor pot să le seducă, şi nu raţiunea. Căci o mulţime de oameni nu poate să se conducă după recomandările raţiunii pure. În primul capitol se vorbeşte despre caracteristicile generale ale maselor şi de legea psihologică a unităţii lor mintale care constă în faptul că personalitatea conştientă dispare, sentimentele şi ideile tuturor au aceeaşi orientare, apare un spirit colectiv, efemer, dar avand particularităţi foarte precise. Atunci colectivitatea devine ceea ce Le Bon numeşte “o masă organizată“, or nu e destul să se afle in acelaşi loc în mod accidental mai mulţi indivizi, pentru a crea o masă organizată. Urmează o înfaţişare a caracteristicilor maselor. Dintre acestea se remarcă rasa, prezenţa unui suflet colectiv, dispariţia caracterelor particulare ale indivizilor care compun masa si apariţia unui “organism” absolt nou, cu proprietăţi noi şi diferite (după Herbert Spencer). Dupa părerea autorului, rasa este acel element primordial ce determină comportamentul primar care izvorăşte din instinctul individului, devenit dominant si hipnotizant în acelaşi timp. În situaţiile de mulţime, indivizii devin egali din punct de vedere al credinţelor şi caracterului. Din cauza numărului mare, indivizii capătă sentimentul de invincibilitate, resimt o forţă imensă care, împreuna cu anonimitatea mulţimii, le anihilează sentimentul responsabilităţii, care îi reţine mereu pe oameni. În acest context, Serge Moscovici spunea: “O mulţime, o masă este un animal social care s-a rupt din lesă. Interdicţiile morale sunt înlăturate, la fel disciplinele raţiunii. Oamenii işi exteriorizează în acţiune, adesea violentă, pasiunile, sentimentele si visele lor, de la cele mai brutale la cele mai eroice, de la delir la martiriu.” (Moscovici, Serge. [1981](2001). Epoca maselor. Tratat istoric asupra psihologiei maselor. Iaşi: Editura Insitutul European, pp.13-14). O altă cauză o constituie contagiunea mintală care acţionează asemenea unor microbi invizibili ce se răspandesc in randurile mulţimii. În acest sens, sociologul american Herbert Blumer (1900-1987) în eseul Outline of Collective Behavior(1937) introduce sintagma de “reacţie circulară“. “Adică indivizii în mulţime îşi reflectă reciproc sentimentele, uniformizandu-le şi intensificandu-le prin intermediul emoţiilor, mimicii, gesturilor.“ Individul devine pregătit să se sacrifice în folosul interesului comun, lucru puţin probabil în condiţii obişnuite. Capitolul doi se opreşte asupra sentimentelor şi eticii maselor. După Le Bon, masele sunt de natură feminină, căci anume lor le sunt caracteristice particularităţi precum impulsivitatea, irascibilitatea, incapacitatea de a raţiona, absenţa discernămantului şi a spiritului critic, exagerarea sentimentelor. În urma studiilor s-a demonstrat că masele sunt conduse, aproape în totalitate, de subconştient, iar măduvei spinale îi revine un rol mai important decat creierului în determinarea comportamentului de moment al mulţimilor. Acestea sunt atat de susceptibile diferitor stimuli încat sunt capabile de a trece într-o secundă de la ferocitate la generozitate şi apoi la eroism absolut. Masele sunt, sub influienţa stimulilor momentani, aidoma frunzelor starnite de vant si apoi lăsate să cadă la întamplare. Este de notat faptul că Serge Moscovici, în lucrarea sa deja menţionată, Epoca maselor, face o analogie similară cu cea a lui Le Bon, el comparand masele cu o grămadă de cărămizi lipsite de fundament si de mortar, pe care, din cauza absenţei liantului, orice pală de vant le poate nărui. În irascibilitatea, impulsivitatea şi mobilitatea mulţimilor intervin, în mod obligatoriu, trăsăturile rasei. De exemplu, o mulţime latino-americană va reacţiona mereu mai dur decat una britanică. Capacitatea de sugestionare a maselor şi credulitatea lor sunt alte două trăsături ale mulţimilor. Totul depinde de natura elementului excitant, căci masele sunt mereu în aşteptarea miturilor, legendelor si lucrurilor ce “merită spuse şi altora”. Din cauza credulităţii mulţimilor, cele mai simple imagini capăta proporţii deformate, generand alte imagini şi mai exagerate. În asemenea situaţii calităţile intelectuale ale indivizilor îşi pierd orice importanţă, ei devenind la fel de limitaţi în gandire. Se aduc aici cateva exemple concludente. Pe baza acestor exemple, putem conchide că observaţiile colective sunt cele mai eronate dintre toate şi sunt de cele mai multe ori simpla iluzie a unui individ care îi sugestionează prin contagiune şi pe ceilalţi. Este de remarcat şi faptul că de cele mai multe ori masele nu sunt interesate de viaţa exactă a marilor figuri ce au determinat istoria, ci de legendele si miturile legate de acestea. Astfel, din cauza imaginaţiei maselor, istoria nu poate face să dureze decat miturile. O mulţime dă mereu dovadă de sentimente simpliste si exagerate. Ea vede lucrurile global, fără nuanţe. Astfel, antipatia devine ură, iar bănuiala-evidenţă incontestabilă. Cu cat e mai mare grupul, cu atat violenţa creşte. Exagerarea maselor vizează, din păcate, doar facultăţile emoţionale, şi nu intelectuale. Mulţimile sunt întotdeauna intolerante, autoritare şi conservatoare. Cei care ţin cuvantări ce conţin subiecte contrarii celor aprobate de mase vor fi imediat înlăturaţi de pe scenă, fără nici o excepţie. În acelaşi timp, mulţimile au nevoie de lideri carismatici, cu mană de fier care să-i conducă într-un mod autoritar şi sigur, pe cand bunătatea şi indulgenţa nu au fost nicicand apreciate de către mase. Dacă am ţine cont de caracterul conservator al maselor, atunci revoluţiile ar fi total de neînţeles, căci ele vor să schimbe instituţiile, însă reuşesc să le schimbe doar denumirile, esenţa lor depinzand prea mult de rasă. Cum putem defini “etica maselor”? Aparent e o sintagmă contradictorie, dar privită prin prisma psihosociologiei, capătă noi sensuri. Cu toate că fiinţa umana are instincte de fiară pe care şi le manifestă la vanătoare, de exemplu, cand mai mulţi indivizi tăbărăsc asupra unui cerb împuşcat şi lipsit de apărare, în cadrul unei mulţimi, indivizii sunt capabili de gesturi ieşite din comun. Ei sunt sub influienţa unor sentimente provocate de invocarea gloriei, onoarei, religiei ori patriei. Dacă acţiunea dezinteresată, resemnarea, devotamentul absolut faţă de un ideal real sau himeric sunt calităţi morale, se poate spune că masele posedă aceste calităţi la un grad pe care nici cei mai mari întelepţi nu îl ating. În capitolul trei al lucrării se tratează problema ideilor maselor, care se împart în două categorii: în prima, putem clasa ideile întamplătoare şi trecătoare, iar în cealaltă, ideile fundamentale, cărora mediul, ereditatea şi opinia le conferă stabilitate. Masele sunt aproape total lipsite de spirit critic, ceea ce nu le va permite să vadă contradicţiile între idei. Ideile vor fi traduse în acţiune numai după ce pătrund adanc în subconştientul indivizilor, devenind sentimente. Gândirea maselor este una specifică, bazandu-se pe raţionamente şi conexiuni simple. Din aceste motive, un orator care va şti să înflăcăreze mulţimea va reuşi să o seducă. Şi nu prin raţionamente complicate, ci prin expresii măreţe. Imaginaţia maselor joacă un rol esenţial, căci nimic nu impresionează masele mai mult decat imaginile memorabile. Nu faptele în sine tulbură fantezia populară, ci modul în care sunt ele expuse. Concentrarea faptelor produc o imagine deosebită ce acaparează spiritele. A cunoaşte arta de a emoţiona mulţimile înseamna a cunoaşte arta de a le guverna. Convingerile maselor şi formele religioase pe care le îmbracă sunt subiectele abordate în capitolul patru al lucrării. Convingerile maselor sunt de natură foarte schimbătoare. Sentimentul religios se caracterizează printr-un nivel înalt de fanatism şi intoleranţă. Masele au nevoie de cineva în faţa cărora să tremure, cineva care să le inspire teamă şi respect. Se menţionează că cea mai absolută putere a monarhului celui mai despotic nu depăşeşte niciodată pragul unei grăbiri sau amanări a momentului, deci marile revoluţii iau naştere în spiritul maselor. În primul capitol din cartea a doua se vorbeşte despre factorii îndepărtaţi ai credinţelor şi opiniilor mulţimilor care se împart în două categorii-unii îndepărtaţi şi alţii imediaţi. Primii determină masele să adopte anumite concepţii şi să le refuze pe altele, iar cei din urmă le provoacă maselor convingerea activă, dand formă liderilor şi declanşand tot şirul de consecinţe. Între factorii îndepărtaţi se disting rasa, tradiţiile, timpul, învăţămantul şi educaţia, instituţiile politice şi sociale. Amprenta de rasă este atat de puternică încat nici un element al ei nu poate să treacă nealterat de la un popor la altul. Tradiţiile reprezintă ideile, trebuinţele, sentimentele trecutului. Sunt sinteza copleşitoare a rasei. Timpul e unul dintre cei mai activi factori pe tăram social. Instituţiile nu sunt alese după bunul plac de către un popor, căci sunt un produs al rasei. Ele nu pot fi catalogate. Nu sunt nici bune, nici rele. Pentru a înţelege ideile, credinţele care germinează la un moment dat spre a încolţi în viitor, trebuie să ştim cum a fost pregătit terenul. Învăţămantul ce e oferit tineretului unei ţări ne permite să prevedem în linii mari destinul acelei ţări. Le Bon a arătat în prezenta lucrare, precum şi în alte lucrări ale sale (Psihologia socialismului şi Psihologia educaţiei), că învăţămantul nostru actual îi transformă în duşmani ai societăţii pe mulţi dintre cei care au beneficiat de el. În acest sens sunt elocvente spusele marelui istoric francez din lucrările căruia s-a inspirat mult Le Bon, Hypolite Taine, care critică şcoala latină: “Intrarea tanărului în lume şi primii săi paşi în domeniul activităţii practice nu sunt, cel mai adesea, decat o suită de căderi dureroase. El rămane rănit, lovit, estropiat pentru totdeauna. “Factorii imediaţi ai opiniilor maselor sunt elucidaţi în capitolul doi. Cei mai importanţi dintre aceştia sunt imaginile, cuvintele, formulele, iluziile, experienţa, raţiunea. Imaginile au un efect major asupra maselor, iar daca nu putem apela la ele in mod direct, acestea pot fi evocate prin cuvinte şi formule ce pot căpăta însuşiri magice. Abilitata de a stăpani iluziile a fost mereu decisivă pentru un lider, căci cel ce reuşeşte să iluzioneze o mulţime devine lesne stăpanul lor, pe cand cel ce le decepţionează le cade victimă. Experienţa constituie singura metodă eficientă de a consolida un adevăr în conştiinţa maselor şi a destrăma iluziile devenite periculoase. Raţiunea este un factor decisiv în influienţarea mulţimilor, sau mai bine zis absenţa ei în folosul sentimentelor. Căci, în pofida raţiunii s-au format sentimente precum onoarea, abnegaţia, credinţa, patriotismul-marile resorturi ale civilizaţiilor. În capitolul trei ne sunt prezentate trăsăturile îndrumătorilor maselor şi mijloacele lor de persuasiune. Din moment ce un grup de fiinţe vii se găsesc împreună, apare imperios necesitatea unui lider care să le reprezinte interesele şi punctele de vedere. Aceştia sunt de obicei oameni simpli în viaţa de zi cu zi, devenind nişte îndrumători abili ai maselor în situaţiile potrivite. Acest fenomen se întamplă datorită voinţei lor de fier, despotismului, modului de a fi activ, autorităţii, şi capacităţii lor de a ajunge “în minţile oamenilor“. Mjloacele folosite de îndrumătorii maselor sunt afirmaţia, repetiţia şi contagiunea. Cu cat afirmaţia e mai concisă şi lipsită de argumente, cu atat se va impune mai bine. Înrîurirea afectivă a afirmaţiei vine, însă, numai în urma repetării constante, căci în acest mod simpla afirmaţie devine un adevăr demonstrat. Contagiunea, la randul ei, se răspandeşte la fel de uşor ca microbii. Contagiunea emoţiilor explică uşurinţa cu care se instalează panica. Toate aceste modalităţi de impunere a voinţei capătă o şi mai mare forţă atunci cand intervine prestigiul vorbitorului. Acesta se manifestă pe două căi principale: cel dobandit este conferit de numele, de onoarea, de reputaţia cuiva, iar prestigiul personal este o calitate fără legătură cu titlurile sau rangul social. În concluzie, pentru a te face admirat de mase, trebuie să le ţii la distanţă.În capitolul patru ne sunt prezentate limitele de variabilitate la nivelul credinţelor şi opiniilor maselor. Acestea din urmă se împart în două clase distincte: marile credinţe perene, perpetuîndu-se de-a lungul timpului, adevăraţi piloni ai civilizaţiilor (mentalitatea feudală, ideile creştine, conceptul de naţionalitate, ideile democratice şi sociale), pe de o parte şi opiniile punctuale şi schimbătoare, derivate din concepţiile generale ale fiecărei epoci(teoriile literare) pe de alta. Marile credinţe generale nu sunt foarte multe, însă sunt reprezentative pentru fiecare popor, pe cand cele schimbătoare se nasc şi dispar în mod constant, fără a dura mai mult decat o generaţie. Acestea din urmă există din trei cauze: vechile credinţe îşi pierd tăria, puterea crescandă a maselor îşi găseşte din ce în ce mai greu o contrapondere, dezvoltarea presei care vehiculează cele mai contradictorii păreri. Anume mobilitatea opiniilor şi indiferenţa maselor faţă de credinţele perene ar putea deveni o salvatoare a civilizaţiei, dat fiind caracterul pacifist dar şi capricios al maselor. Cartea a treia ne prezintă o modalitate de clasificare şi de descriere a categoriilor de mase. Detalii asupra diferitor tipuri de mase sunt prezentate şi în alte lucrări ale autorului: Psihologia politică, Opiniile şi credinţele sau Psihologia revoluţiilor. După Le Bon, masele pot fi calsificate în două grupe mari: masele eterogene şi masele omogene. Cele dintai se împart în anonime(mulţimea de pe străzi) şi non-anonime(jurii). Ele se compun din indivizi oarecare cu niveluri de inteligenţă şi profesii diferite. Masele omogene se divizează în secte, caste şi clase. Sectele cuprind indivizi uniţi prin credinţă sau convingere, castele-uniţi prin profesie, iar clasele-indivizi uniţi prin interese şi nivel de educaţie similare. Capitolul doi ne prezintă masele aşa-zis criminale. După autor, crimele maselor sunt rezultatul unei sugestii puternice, iar indivizii nu conştientizează actul lor. Trăsăturile acestor tipuri de mase sunt similare celor obişnuite: credulitate, mobilitate, exagerare,etc. Juraţii de la Curtea cu juri constituie subiectul capitolului patru al cărţii a treia. S-a constatat că juraţii sunt extrem de influienţabili. Ei sunt înclinaţi mai mult spre sentimentalism decat spre raţionalism, manifestand indulgenţă faţă de crimele pasionale în pofida celor care i-ar putea privi. Totuşi, după cum menţionează şi autorul, ar fi mai indicat să depinzi de aceştia decat sa te laşi pe mana magistraţilor care formează o castă ce dispune de onoarea şi libertatea cetăţenilor după bunul lor plac, nefiind controlaţi de nimeni. Masele electorale, descrise în capitolul patru, reprezintă un tip de mulţime eterogenă ce trebuie să aleagă între diferiţi candidaţi. La fel ca şi celelalte mulţimi, ea se supune intervenţiilor unor anumiţi lideri, sau potenţiali lideri care la randul lor folosesc toate armele posibile pentru a intra în graţiile populaţiei. Printre acestea sunt linguşeala, denigrarea adversarilor prin utilizarea unor expresii răsunătoare sau crearea de iluzii. Totuşi, liderii, guvernele, instituţiile unui popor joacă un rol prea mic în comparaţie cu spiritul rasei lor.Ultimul capitol din cartea a treia, cel de al cincilea, analizează adunările parlamentare, mase eterogene non-anonime influienţate puternic de rasă. Acest tip de mulţime e dovadă clară a faptului că un grup restrans de oameni sunt capabili să ia decizii mai bune decat un grup mai extins. Membrii adunărilor parlamentare sunt prea preocupaţi de generalităţi, astfel încat ei nu observă realităţile de moment, ci tind să-şi impună părerile, deseori eronate, cu orice preţ. Un om aureolat de prestigiul unei neclintite convingeri şi cu un spirit îngust capătă în adunările parlamentare o putere uriaşă, căci anume astfel de persoane se impun drept stăpani ai maselor. Cu toate că există astfel de persoane în componenţa parlamentelor, mai sunt şi indivizi care elaborează legi cu adevărat bune şi importante, e adevărat că în liniştea propriului cabinet. Parlamentul constituie, pană în prezent, cea mai bună metodă de a se conduce, cu toate că există două mari pericole: risipa fortuită a finanţelor şi restrangerea progresivă a libertăţilor individuale. Gustave Le Bon îţi încheie lucrarea sa initulată Psihologia mulţimilor cu o viziune asupra relaţiei dintre barbarie şi ideal, două noţiuni care se situează în punctele extreme ale oricărei civilizaţii. Sfarşitul propriu-zis al lucrării constituie, într-un fel, o definiţie a ciclului de viaţă a unui popor: saltul de la barbarie la civilizaţie împlinind un vis, apoi declinul şi moartea cand visul şi-a pierdut forţa. Operă de mare valoare ştiinţifico-practică, lucrarea Psihologia mulţimilor de Gustave Le Bon, ne face o prezentare succintă a celor mai importante fenomene, procese şi noţiuni din domeniu, făcandu-ne să privim într-un mod diferit realitatea din care facem parte nemijlocit şi să ne întrebăm: oare nu este totul altfel decat pare la prima vedere? Bibliografie Moscovici, Serge. [1981](2001). Epoca maselor. Tratat istoric asupra psihologiei maselor. Iaşi: Editura Institutul European. Blumer, Herbert. (1937). Eseul Outline of Collective Behavior. În Chelcea Septimiu (coordonator). Psihosociologie. Teorii şi aplicaţii, (pp. 55). Bucureşti: Editura Economică, 2006 Taine, Hypolite. [1894]. Le regime moderne (Regimul modern), vol. II. Tudor CojocariSursa
2008-03-14 01:59:31