Peste o zi implinesc 30 de ani. Multasteptata varsta de 30 de ani!
Cand aveam 20, incercam sa-mi imaginez cum voi fi in 10 ani, ce viata voi avea, cum voi arata, cum va fi lumea din jurul meu, iar in ultmimele luni m-am tot gandit la ce realizari am ajuns la 30 de ani (mi-am cautat chiar si fisierul cu CV-ul meu in trei limbi pentru a gasi exemple concrete).
Raspunsul meu, insa, nu va fi nici nou, nici original. Realizarea mea se numeste Ilinca. Cel mai frumos produs al celor 30 de ani petrecuti in aceasta lume. Ceva la care muncesc zi de zi, ajutata de o echipa de oameni apropiati, unii implicati de foarte aproape, altii de la distanta, dar toti cu un impact important in viata fiicei mele.
Ce n-as face, unde n-as ajunge, imi dau bine seama ca daca eram fara copil m-as fi simtit handicapata. E poate rezultatul educatiei pe care o primesc fetele din cultura noastra sau a mentalitatii inca arhaice. Nu stiu. Eu stiu, insa, un lucru – cand ma uit in oglinda, cand ies in strada, cand vorbesc cu cineva, cand flirtez cu un barbat – am un atu – un copil. Si ma simt femeie adevarata. Cea care a trecut prin chinurile nasterii, prin infernul primei pneumonii a copilului de abia cateva luni, a primei intoxicatii care te desfigureaza de frica pentru viata celui caruia i-ai dat viata. Pe scurt, o mama stie ce inseamna viata unui om. Si cat pretuieste.
***
Vreau sa o parafrazez pe o buna prietena si o femeie cu multe virtuti, care zice ca “in tara asta e mai bine sa fii femeie divortata, decat femeie nemaritata” cu “in genere e mai bine sa fii mama singura, decat pur si simplu femeie”.
***
Ilinca, multumesc!
Filed under: Foarte personal
