Vorbește lent, la voie. Nu se grabește, nu se mai grabește nicăieri. Are TIMP. Din ultima zi în care a mers pe propriile picioare, pentru dânsul timpul și-a schimbat viteza și esența. Ce cazualitate fericita sau nu mai este și asta, să te afli la locul potrivit în timpul potrivit...
După treizeci de ani timpul a făcut să pară altfel acea zi . Multe lucruri cu timpul s-au uitat, iar dacă nu s-au uitat, se simt altfel.
Acum treizeci de ani N. era în primul rând un bărbat în floarea vârstei, avea o familie fericită și o grămadă de vise și planuri. În al doilea rând, dânsul, catolic nesuperstițios, nici nu bănuia că linia vieții din palma sa bătătorită tocmai intra în faza cumpenei.
În dimineața zilei cruciale, după ce a servit dejunul cu seniora lui șugubață, s-a grăbit la muncă, vremea i-a părut frumoasă, oamenii binevoitori, drumul ușor și scurt. Nimic nu era altfel de cum ar fi trebuit să fie. Ce fel de intuiție, mama-măsii, mai are și dânsul, dac-o are, de nu i-a șoptit măcar jumătate de cuvănt, de nu i-a făcut nici un semn de pericol..?
La fabrică a explodat un cazan cu apă fierbândă în imediata apropiere de locul lui de muncă, câțiva colegi au murit pe loc, alții câțiva și-au pierdut suflarea în ambulanțe sau spital. N. a supraviețuit. După vreo lună de plimbări prin tunelul care duce spre Rai, s-a gândit să se intoarcă la ai săi - mai scumpi și mai dragi ca splendoarea raiului.
Revenirea i s-a părut mai dureroasă decât rănile, abdomenul și picioarele i-au fost pârlite mai stăruitor ca barbacoa aromată. Un timp (nimeni nu știa cât va dura acest timp) a stat imobilizat la pat, abia de reușea să i se vindece pâna la capăt o tăietură de bisturiu, că iarăși îl întindeau pe masa de operatie, pentru o nouă intervenție.
Soția lui, altădată femeie șugubață, l-a întrecut la îmbătrânit și la slăbit, și la suferit, din ea s-au ales doi ochi mari și plânși, o movilă de păr cărunt și două brațe rupte de cărat bărbatul iubit. Și s-a dus...
Un timp nu ieșea, să nu vadă pe nimeni, când a decis că nu mai poate rămâne încarcerat în propria casă, și-a lăsat mustăți și barbă să se deghizeze. De priviri miloase, curioase și insistente oricum n-a scăpat, nici de întrebări politicoase sau foarte negioabe...
Numai cei care, după o suferință adevărată, găsesc puteri să-și vindece măcar sufletul, dacă nu și trupul, pot fi considerați oameni puternici... Există oameni, nu cei mai frumoși, nici cei mai bogați, nici cei mai faimoși, oameni absolut obișnuiți, în preajma cărora timpul nu te apasă, cu care te simți ca lângă ai tăi, care nu-ți dau timp, să simți timpul...
