După căderea blocului socialist, regiunea balcanică a intrat într-o nouă etapă istorică. Unii numesc acestă etapă ca “tranziţia de la economia planificată la cea de piaţă” sau “tranziţia de la comunism spre capitalism”.
Slăbite din punct de vedere identitar, ţările ortodoxe din Balcani s-au pomenit neputincioase în faţa atacului informaţional şi ideologic care vine din Occident. În aceşti 20 de ani, în loc să se fortifice, identitatea popoarelor a degradat şi mai mult, continuîndu-se procesul început în comunism.
Economic, ţările balcanice au fost puse faţă în faţă cu maşinăria tehnoglobalistă europeană. Gradul ridicat de corupţie ce s-a instalat după anii 90, la care s-a adăudat şi inegalitatea în concurenţa “liberă” cu marile companii transnaţionale au cauzat crize economice grave. Privatizările, atragerea investitorilor străini şi oligarhismul accentuat au pus la pămînt economia est-europeană.
Politic, nu a avut loc ceea ce trebuia să aibă loc. Noua formă de orînduire politică, care să înlocuiască comunismul, trebuia să fie căutată în trecutul glorios al spaţiului balcanic şi adaptată la noile realităţi. Din păcate, criza identitară a favorizat adoptarea docilă a sistemului democratic. Astfel, sistemul de ocupaţie sovietic a fost înlocuit cu un altul, puţin mai diplomatic, mai generos, însă la fel de distrugător.
Trei din ţările balcanice (Grecia, România şi Bulgaria) au devenit membre ale Uniunii Europene. Altele îşi manifestă tot mai sporit interesul de a se alătura (Serbia, Macedonia, Muntenegru şi mai nou, Moldova). Era şi de aşteptat să se întîmple astfel, luînd în consideraţie monopolul ideologic instituit de marea forţă occidentală în răsăritul Europei după 1990 (favorizarea şi susţinerea politicienilor fideli, înlăturarea violentă a conducătorilor rebeli, finanaţarea mass-mediei servile, etc.)
Mai toţi intelectualii şi politicienii din regiunea sus-numită văd perspectiva europeană ca pe o salvare din trecutul comunist. Însă aceştia nu sunt adevăraţii intelectuali, ci simple marionete în “mîna invizibilă” a politicii mondiale. Altminteri, de ce oare intelectualii care s-au opus şi se opun europenizării sunt reduşi la tăcere?
Privind la rece situaţia, nu încape loc de îndoială că integrarea europeană a spaţiului balcanic nu a fost cea mai bună soluţie de rezolvare a problemei.
După cum am enunţat mai sus, din toate puntele de vedere popoarele balcanice au avut de suferit: identitar - s-a accentuat procesul de degradare, ecomonic - am devenit colonii occidentale, iar politic - democraţia occidentală nu se deosebeşte esenţial de comunism (care este tot de origine occidentală).
Ba mai mult, atunci cînd atitudinea reacţionară a lui Slobodan Milosevici nu a convenit mai marilor lumii acesteia, armatele NATO au au adus democraţia pe aripile avioanelor de luptă care au bombardat Serbia. Şi nu în ultimul rînd, să nu uităm că Occidentul ne priveşte aşa cum ne-a privit din totdeauna: ca pe o pradă ieftină, pe care se pot experimenta ideologii distructive precum comunismul.
În această situaţie, ideea constituirii unei Uniuni Balcanice apare tot mai promiţătoare. Ceea ce nu au reuşit să facă voievozii români, bulgari sau sîrbi; ceea ce nu le-a reuşit socialiştilor est-europeni din secolul XIX, se cere realizat acum.
Consituirea unei Uniuni între ţările ortodoxe din Balcani, bazată de identitatea şi tradiţia comună ar revitaliza identitatea popoarelor balcanice. Membre ale acestei unini ar deveni în mod normal: Moldova, România, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Grecia şi Bulgaria.
Baza ideologică ar fi conservatorismul, noţiune inexistentă în gîndirea falsei elite intelectuale şi politice, ideologie diferită esenţiat atît de socialism, cît şi de comunism.
Uniunea poate fi la nivel de colaborare diplomatică, prin stabilirea unei strategii comune în domeniile politic, economic, militar, spiritual. Totodată, Uniunea Balcanică se poate manifesta şi prin facilitarea vizitării ţărilor membre, prin acordarea de avantaje ecomonice întreprinzătorilor din ţările aliate, etc.
Avantaje ale unei asemenea Uniuni ar fi:
1. Stoparea procesului de dezintegrare a identităţii popoarelor balcanice şi reafirmarea vechilor valori bizantine.
2. Poziţia geopolitică favorabilă, la intersecţia căilor de comunicaţie dintre Europa Centrală, Asia Mică şi Africa (să nu uităm că acesta a fost marele avantaj geopolitic al Imperiului Bizantin).
3. Ieşirea de sub dominţia economică a puterilor străine, şi edificarea unei noi forţe economice, în scopul apărării ţărilor membre.
4. Elaborarea unui nou concept de securitate naţională a popoarelor din Balcani, menit să ducă la îndeplinirea rolului istoric al acestora.
5. Stabilirea de relaţii externe cu puterile opuse Noii Ordini Mondiale (Turcia, Iran), care ar schimba raportul de forţe în regiune.
Unora le poate părea utopică ideea unei Uniuni Balcanice. Altora – neinspirată. Alţii o pot vedea chiar ca pe o tentativă de oprimare a demoraţiei, sau chiar ca pe o tentativă de promovare a intereselor imperiale ruseşti (nuştiu dacă azi mai există aşa ceva).
Însă, judecînd din persepectiva rolului istoric comun pe care îl au popoarele ortodoxe din Balcani, şi din perspectiva situaţiei identitare în care ne aflăm, o Uniune Balcanică apare ca un unic proiect geopolitic de schimba lucrurile spre bine. Altfel, regiunea balcanică va continua să fie ce a fost: o pradă ieftină în mîinile unor prădători nemiloşi.
