Azi despre Ion Suruceanu

Eu cred că fiecare dintre noi avem oameni pe care-i vedem rar (sau chiar foarte rar) dar de care ne leagă prietenii sincere, cu destăinuiri în ceas de cumpănă sau glorie. Unii chiar ne sunt străini, sau mai vârstnici decât noi, dar cu fiecare revedere constatăm că aceşti oameni nu în zadar sunt în vieţile noastre.

În aceste zile am făcut vreo 90 de kilometri alături de Ion Suruceanu. Eee, cât am râs la început, cu: “măi Doiniţă, da’ vrei să-ţi spun…” şi povestea începea

Eu nu ţin minte când prima dată am auzit de Ion Suruceanu, dar cred că tare demult. Cu vreo 5 ani în urmă am realizat primul meu interviu cu domnul Suruceanu, care a durat peste 5 ore şi toate 5 imprimate la reportofon. Mi-a povestit despre tot: sutele de scene din toată lumea, toate durerile şi fericirile vieţii de până atunci. Şi azi păstrez imprimat acel interviu, plin de adevăruri şi destăinuiri sincere. Atunci mi-a vorbit despre cât e de importantă puterea cuvântului, de ce dor trădările şi rupturile, că doar pentru oamenii buni se merită să laşi din mândrie, că există promisiuni pe care peste ani le mai ignori şi că nimeni nu poate să te-ajute atunci când tu singur nu te vrei ajutat. Şi tot atunci, după o destăinuire că “Ce seară minunată” e piesa care-mi place foarte-foarte mult, Ion Suruceanu mi-a zis că din principiu nu mai cântă această piesă, dar mi-a promis că o să ţină minte acest detaliu.

Puţini sunt cei care se pot considera prietenii lui Ion Suruceanu. Şi asta pentru că domnul Ion e cel mai deschis şi sincer om cunoscut de mine vreodată. Tot ce are şi ce simte, îţi spune imediat şi fără ocolişuri. Că pierde el, că pierzi tu, că nu-ţi place sau nu eşti de acord, deja e altă discuţie. Dacă e de bine, te laudă şi chiar povesteşte tuturor despre tine. Dacă ai călcat pe bec, nici nu te vede sau aude, eşti automat scos din vizorul Dumnealui.
Eu în cei 90 de kilometri aproape că am tăcut mai mereu. Şi asta pentru că domnul Ion a ţinut să-l ascult şi doar câteodată m-a întrebat dacă-i “aşă-i?”. Pentru că tot drumul eu am mers alături de “omul Ion Suruceanu” şi nu de “interpretul Ion Suruceanu”. Am ascultat cuminte şi tăcută şi nu voiam să intervin nici măcar cu un cuvânt. Iniţial mă gândeam să nu par needucată, apoi mă temeam că nu voi fi înţeleasă. Nu aveam argumente, fraze, gânduri pregătite şi repetate mult timp prin casă şi potrivite în acel moment. Şi nu, nu voiam să stric acea lecţie, destăinuire, morală, discuţie, ziceţi cum vreţi. Păcat că nu pot scrie şi aici, aţi descoperi un părinte grijuliu şi un bărbat de care nu în zadar se îndrăgostea fiecare a doua femeie!

Eu sunt nespus de recunoscătoare vieţii că am norocul să-l cunosc personal pe Ion Suruceanu. Puţini, tare puţini îmi zic “Doiniţa”, iar domnul Ion dintotdeauna aşa m-a numit. Îi port respect şi recunoştinţă pentru sinceritatea şi dragostea faţă de adevăr şi oameni. Şi m-aş bucura enorm dacă ar lăsa un pic din orgoliu şi ar apărea mai des pe scenele de acasă. Pentru că oamenii noştri încă nu s-au învăţat să respecte valorile şi timpurile.

Iar azi, când Ion Suruceanu împlineşte 63 de ani, eu am să-l rog să rămână aşa cum îl cunoaştem. Ştim că este fericit lângă doamna Nadejda, alături de care în noiembrie v-a sărbători 40 de ani de căsnicie. Ştim că este mândru de Andrei, unicul lor fecior. Ştim că este ca un tată cu Natalia, nora care a întregit bucuria familiei cu naşterea nepoţilor Cristi şi Ionela Suruceanu. Şi mai ştim că vrea să cânte şi să ne încânte mulţi-mulţi ani, şi aici îi dorim sănătate, putere şi răbdare!

Eu cred că sunt un om bun. Şi asta pentru că într-un moment al vieţii mele, Ion Suruceanu a lăsat din mândrie şi principii şi a cântat special pentru mine “Ce seară minunată”… “Un om excepţional” mi-am zis atunci în sinea mea. Am repetat acest gând şi după acei 90 de kilometri.
Eu sunt nespus de recunoascătoare vieţii pentru tot!