azi ziua-i dintre cele ce, dac-ai sti inca din somn cum va fi, nici n-ai deschide ochii. Te-ai colaci lenoasa si apatica sub plapuma calda, ai cuprinde mai strans perna, preferand sa-ti continui drumul prin tunelul negru si puturos (chiar ma mir cum m-am putut patrunde de putoare din canalizare in asternutul meu proaspat schimbat).
din motive absolut personale, adica pentru ca si asa interiorul meu e din cale-afara de exteriorizat, n-am sa divulg de ce nu mai pot...
nu mai pot e fraza de serviciu a gurii, cand mintea, muschii si suletul se lanseaza in actiune... pentru viul insuperabil.
zile ca asta au toate femeile... si barbatii, pe de o parte isi permit sa se aplece la limita rusinoasa a slabiciunii, iar pe de alta, tocmai in zisele momente de debilitate, se injecteaza de puteri si dorinta de a persevera...
ultima mea descoperire (recunosc intarziata) sau hai mai bine s-o numesc pur si simplu observatie e ca satisfactia gurii si implicit a burtii n-are nimic in comun cu cea a mintii s-a sufletului...
Oare ce omului ii trebuie atat de putin si atat de mult in acelasi timp?..
