Zi cu soare şi inăbuşeală. E toamnă numai dimineaţa şi seara.Sunt 246 de zile de la începutul anului. Masa de birou încă nu a meritat o curăţenie generală. Foiţe cu notiţe, foi cu calcule, o cană cu ceai, telefon, căşti, calculator, tabele, agende şi o sumedenie de lucruri de care nu mă pot lipsi într-o obişnuită la birou. Visez la perna moale şi plapuma gingaşă. Pe lângă asta stomacul meu visează la un prânz k la mama acasă. Moldova este de 20 de ani independetă, iar eu de 129 de zile sunt la mama fată independentă. Asta inseamnă că stau în gazdă, nu k atunci când ma angajasem pentru prima dată şi banii munciţii îi cheltuiam pe ce doream, deoarece mamica avea grijă de mâncare, servicii comunale, îmbrăcăminte şi încălţăminte...dar eu oricum afirmam că sunt independentă. De 129 de zile am cheltuile unui om matur. Iaka! Şi să nu zică cineva că nu sunt independentă!
Dar... Independenţa asta e un fel de diagnoză, cu privirea proptită numai înainte. K doar nu voi recunoşte k am dat de greu. Cât de greu nu ar fi, noi berbecii(după zodie sunt berbec) înflăcăraţi nu vom recunoşte niciodată k ne este greu. Şi de asta mă bucur. Nu m-am plâns niciodată pe mine k încăpăţânată am luat un curs intensiv de viaţă. Dar am învăţat multe. Libertate în gândire şi acţiune, bani aruncaţi în vânt pe diferite fleacuri, iar la sfârşit de lună cauţi acele fleacuri k să-ţi aduci aminte că cu câteva zile nu ai făcut contabilitatea corectă:))) oricum, independentă şi cu un dor nebun de mama.
PS: Oricum viitorilor mei le doresc să râvnească spre independenţă!
