Epoca romantică. Această nouă epocă în studiul istoriei bizantine începe cu deceniul al treilea al secolului XIX.  Noua epocă a fost condiţionată de revoluţia elenă, care a sensibilizat cercurile de intelectuali europeni.

Ca urmare a valului de simpatie pro-elen, autorii de istorie bizantină ai acelei epoci se arată generoşi şi uneori idealizanţi privitor la subiectul studiului lor. Autori:

- G. Finlay, J. Ph. Fallmerayer.

- B.G. Niebuhr, care a iniţiat publicarea “Corpus-ului de la Bonn”, ce număra 50 de volume. Această lucrare s-a evidenţiat prin publicarea autorilor bizantini şi a criticelor operelor acestora.

Epoca ştiinţifică. În această ultimă perioadă studiul bizantinisticii se lărgeşte, cuprinzînd o gamă largă de ramificaţii: viaţă politică, viaţă economică, viaţă socială, ideologie, artă, religie, drept, istorie militară, numismatică, paleografie, sigilografie, arheologie, codicologie, etc. Datorită activităţii rîvnitoare a mai multor savanţi din ţările europene, bizantinistica îşi capătă definitiv statutul aparte, încetînd a mai fi privită ca o simplă prelugire a istoriei Imperiului Roman de Apus.

Germania. Cel mai reprezentativ cercetător a fost Karl Krumbacher (1856-1909). Printre meritele sale, enumerăm:

- înfiinţează prima catedră de istorie şi filologie bizantină din lume, la Universitatea din Munchen (1898).

- fondează în 1892 revista de specialitate Byzantinische Zeitschrift, care apare şi astăzi.

- publică lucrarea Geschichte der byzantinischen Literatur, în anii 1981 şi 1897, care rămîne şi azi foarte apreciată în domeniu. 

Linia de cercetare urmată de şcoală germană este a filologiei bizantine.

Un alt cercetător renumit a fost Fr. Dolger, care a adus contribuţii în filologie, a publicat texte bizantine şi a făcut studii referitoare la istoria socială şi gîndirea politică bizantină.

Rusia. Ca întemeietor al şcolii ruse de bizantinistică şi totodată cel mai renumit exponent al ei, îl putem considera pe V.G. Vasilievski (1839-1899). În anul 1894 acesta înfiinţează un organ de cercetare în domeniu: Vizantijskij Vremennik. Totodată, îşi propune ca domeniu de cercetare:

- istoria internă (economică şi socială),

- ideologia imperială,

- raporturile ruso-bizantine,

Cu largi contribuţii au venit F.I. Uspenski şi N.P. Kondakov, ei studiind asupra:

- surselor bizantine,

- istoriei culturii bizantine,

- arheologiei şi artei bizantine.

Iar bizantinistul A.A. Vasiliev a reuşit să publice o importantă sinteză de istorie byzantină: Histoire de l’Empire Byzantin, 2 volume, Paris, 1932.

Franţa. Îi avem ca cercetători pe:

- Charles Diehl: profesor la Sorbona. A studiat istoria politică, organizarea de stat şi arta bizantină.

- G. Schiumberger. A publicat o importantă monografie de istorie bizantină şi este considerat fondatorul sigiliografiei bizantine.

- L. Bréhier. El s-a axat pe studiul rapoartelor politice şi religioase bizantino-occidentale. Autor al Le monde byzantin, o importantă sinteză de istorie bizantină (3 volume, Paris, 1947-1950).

Iugoslavia. Cel mai de seamă reprezentant este considerat G. Ostrogorski. A realizat studii despre structurile sociale şi administrative imperiale, fiind totodată autorul unei frumoase sinteze de istorie bizantină: Geschichte der byzantinischen Stattes, Munchen, 1963. Cartea a cunoscut ediţii în llimbile: sîrbo-croată, franceză, germană, engleză, italiană şi spaniolă.

România.  În ţara noastră îl putem considera pe Nicoale  Iorga ca fiind intemeietorul disciplinei respective. El a fost iniţiatorul primului congres internaţional de studii bizantine, desfăşurat la Bucureşti în 1924. A publicat cărţile:

- Histoire de la vie byzantine (3 volume, Bucureşti, 1934).

- Byzance aprés Byzance (Bucureşti, 1935).

Gheorghe Brătianu a publicat cărţile:

- Etudes byzantines d’histoire économique et sociale (Paris, 1938) în care se referă la istoria social-economică a imperiului.

- Recherches sur le commerce génois dans la Mer Noire au XIII-e siècle (Paris, 1929), volum în care abordează relaţiile comerciale bizantino-genoveze.

Nicolae Bănescu are merite importante în studierea administraţiei imperiale la Dunărea de Jos.

I. D. Ştefănescu s-a remarcat prin studii referitoare la arta bizantină şi post-bizantină.

Iar autori ca V. Grecu sau H. Mihăiescu au publicat importante izvoare ale istoriei bizantine.

Bulgaria. Cercetătorii bizantinişti din această ţară s-au axat pe studiul raporturilor bizantino-bulgare.

Anglia.  Fondatorul şcolii de bizantinistică este considerat John Bury (1861-1927). Acesta a realizat o sinteză a primelor 5 veacuri de istorie bizantină.

Grecia. Şcoala grecească de bizantinistică a avut ca preocupări

- editarea surselor.

- istoria economică şi politică.

- istoria Bisericii şi a artei Bizantine.

Şcoli de bizantinistică au mai apărut în Italia, Belgia, SUA şi Canada.