C.S./2011
Încerc și eu un titlul în stilul căznit al alteței sale verticale Nobel Frau Herta Mueller. Călătorului îi șade bine cu drumul, vezi bine că drumul i-a fost cusut de-a dreptul pe trup la patru ace de un croitoriu meșter nevoie mare, cușma brumărie neclintită pe capu-i pletos e bătută cu mare grijă în cuie să n-o ia pe sus vântul primăvăratic al începutului de toamnă ruginie. El cară în spate biblioteca noastră orășenească, nu spui ce oraș, nu e mare scofală, cinci rafturi de cărți pe care le-ai dori din toată inima: să-ți aparțină și să le citești - dar nu înainte de-a le veni vremea, fără graba restituirii - și anume așezat pe scara ce duce la podul casei; nu te oprești niciodată din citit, nici atunci când, pe la Veneția, ți se spune, a trecut mai adineauri, tăcută, înfofolită-n negru după cum scrie la catastif, moartea scriitorului aceluia perfecționist, îndrăgostit de băiatul polonez, blond și fraged, eu știind că, în ce mă privește, mi-e dat să surprind adesea cărțile micii biblioteci orășenești, cinci rafturi de cărți pe care le-ai dori în casa ta în loc de
air freshner, biblioteca orașului nostru, nu importă numele, cărțile cum îmi clipesc din pagini - nu rezist seducției lor prăfoase, dar insistența lor și faptul că se lasă totuși atinse, între două trenuri, și citite frugal despărțindu-și copertele ce se lasă cu greu deschise, dar se deschid! și încă din primii ani ai librăriei lor pubere, își ridică picioarele pe spinarea (ori)cui le iubește ca pe niște drapele albe de împăciuire cu condiția lor de genul feminin și de cedare necondiționată, astea parcă le mai răpesc din sclipire, din
gloss, pasiunea mea scade: poți pe urmă să le domini și reușești să te abții a le mai cumpăra, așa și cu fetele ce arată uneori cutremurător de pofticioase până-n micile degetele chircite ale picioarelor, cu imperfecțiunile îndulcite de luminile înșelătoare ale cluburilor, ale serii, le întâlnești în amiaza mare pe stradă și abia te păzești să nu faci cale-ntoarsă, cu stomacul ghemuit, pregătit să toarne înapoi toate amintirile digerate prost, toate limbile înghițite pe nemestecate și saliva scăpată pe la colțurile gurii, să întorci preocupat privirea înspre alte dimensiuni, spre crepuscul sau, de exemplu, spre raftul următor, cel îndopat cu cărți rare, prețuind cât lumea toată, să le dai naibii de picioare parantezuite, sinuoase și funduri mai frumoase decât înșiși obrajii îmbujorați ai muntencelor, îl dai naibii de somn sperios prins pe marginea tare, scârțietoare a canapelei și pleci glonț, direcția: pixul din geanta de voiaj, începi să scrii, chiar dacă, pe cinstea mea, nu am absolut nimic de spus.
C.S./2011
Încerc și eu un titlul în stilul căznit al alteței sale verticale Nobel Frau Herta Mueller. Călătorului îi șade bine cu drumul, vezi bine că drumul i-a fost cusut de-a dreptul pe trup la patru ace de un croitoriu meșter nevoie mare, cușma brumărie neclintită pe capu-i pletos e bătută cu mare grijă în cuie să n-o ia pe sus vântul primăvăratic al începutului de toamnă ruginie. El cară în spate biblioteca noastră orășenească, nu spui ce oraș, nu e mare scofală, cinci rafturi de cărți pe care le-ai dori din toată inima: să-ți aparțină și să le citești - dar nu înainte de-a le veni vremea, fără graba restituirii - și anume așezat pe scara ce duce la podul casei; nu te oprești niciodată din citit, nici atunci când, pe la Veneția, ți se spune, a trecut mai adineauri, tăcută, înfofolită-n negru după cum scrie la catastif, moartea scriitorului aceluia perfecționist, îndrăgostit de băiatul polonez, blond și fraged, eu știind că, în ce mă privește, mi-e dat să surprind adesea cărțile micii biblioteci orășenești, cinci rafturi de cărți pe care le-ai dori în casa ta în loc de air freshner, biblioteca orașului nostru, nu importă numele, cărțile cum îmi clipesc din pagini - nu rezist seducției lor prăfoase, dar insistența lor și faptul că se lasă totuși atinse, între două trenuri, și citite frugal despărțindu-și copertele ce se lasă cu greu deschise, dar se deschid! și încă din primii ani ai librăriei lor pubere, își ridică picioarele pe spinarea (ori)cui le iubește ca pe niște drapele albe de împăciuire cu condiția lor de genul feminin și de cedare necondiționată, astea parcă le mai răpesc din sclipire, din gloss, pasiunea mea scade: poți pe urmă să le domini și reușești să te abții a le mai cumpăra, așa și cu fetele ce arată uneori cutremurător de pofticioase până-n micile degetele chircite ale picioarelor, cu imperfecțiunile îndulcite de luminile înșelătoare ale cluburilor, ale serii, le întâlnești în amiaza mare pe stradă și abia te păzești să nu faci cale-ntoarsă, cu stomacul ghemuit, pregătit să toarne înapoi toate amintirile digerate prost, toate limbile înghițite pe nemestecate și saliva scăpată pe la colțurile gurii, să întorci preocupat privirea înspre alte dimensiuni, spre crepuscul sau, de exemplu, spre raftul următor, cel îndopat cu cărți rare, prețuind cât lumea toată, să le dai naibii de picioare parantezuite, sinuoase și funduri mai frumoase decât înșiși obrajii îmbujorați ai muntencelor, îl dai naibii de somn sperios prins pe marginea tare, scârțietoare a canapelei și pleci glonț, direcția: pixul din geanta de voiaj, începi să scrii, chiar dacă, pe cinstea mea, nu am absolut nimic de spus.