Imperiul Roman de Răsărit reprezintă o etapă importantă a istoriei civilizaţiei noastre. Cunoscut în istorie şi ca Romania, Noua Romă sau Imperiul Bizantin, această formaţiune statală impresionează prin longevitate, prin cultură, prin forma de orînduire şi nu în ultimul rînd prin caracterul profund creştin pe care l-a purtat de-a lungul veacurilor.

Istoria, cultura şi spiritualitatea bizantină a influenţat specificul politic şi spiritual al poporului nostru. Mulţi dintre cercetătorii obiectivi consideră pe bună dreptate că statele române medievale şi modul de gîndire al neamului nostru  sunt de inspiraţie bizantină. Reiese că cunoaşterea corectă a istoriei noastre include şi cunoaşterea istoriei Imperiului Roman de Răsărit.

Din păcate, sistemul actual de învăţămînt este foarte zgîrcit la acest capitol, cei peste o mie de ani de existenţă ai Imperiului, fiind “ticsiţi” în 1-2 teme scurte, care uneori sunt marginalizate.

O etapă preliminară a istoriei bizantine o reprezintă  evoluţia studiilor în bizantinologie. Aceasta se împarte în 4 etape distincte, care vor fi caracterizate în cele ce urmează.

1. Etapa umanistă. Se întinde pe durata a trei veacuri (secolele XV-XVIII).

Factori care au dus la studierea istoriei bizantine în epoca dată:

- interesul manifestat de intelectualii umanişti pentru cultura greacă antică.

- păstrarea în bibliotecile bizantine a unor imense fonduri de literatură antică şi medievală.

- evenimentele în plină desfăşurarea în Europa răsăriteană în secolul XV (expansiunea ototmană, care ameninţa tot mai mult restul Europei).

Reprezentanţi dintre bizantinii refugiaţi:

- Manuel Chrysoloras – profesor de elină la Florenţa. Constantin Lascaris, Theodor Gazes. Aceşti autori au editat gramatici greceşti şi au tradus din operele fundamentale ale culturii bizantine.

Italia: 

Cărturarii italieni au publicat documente legate de campaniile lui Justinian în Italia, utilizînd operele lui Procopios de Cezareea şi Agathias.

Germania: 

În secolul XVI, cărturarii germani se îndreaptă spre autorii bizantini, făcînd studii în filologie, dar şi în scopul cunoaşterii mai aprofundate a pericolului otoman. Reprezentanţi:

- Hyeronimus Wolf, bibliotecar. A tradus din autori ca: Zonaras, Niketas Choniates sau Nikephor Gregoras.

- W. Holzman publică opera lui G. Kedrenos.

- Martin Crucius scrie pe baza izvoarelor istorice lucrarea “Turcogrecia”.

Franţa: 

Interesul cărturarilor francezi pentru istoria Bizanţului începe în secolul XVII, fiind favorizat de sistemul monarhic al lui Ludovic al XIV-lea, dar şi de interesul de a evoca faptele cruciaţilor în trecut. Autorii francezi medievali apreciază Noua Romă prin “soliditatea monarhiei sale”. Opere:

- Corpus Historiae Byzantinae. A apărut între 1645 şi 1711 în 34 de volume. În această ediţie au fost publicate scrieri ale autorilor bizantini.

- De re diplomatica. Este scrisă de benedictinul Jean Mabillon la Paris în anul 1681.

- Paleographia Graeca. Îl are ca autor pe benedictinul Bernard Montfaucon, în 1708.

Un al autor important este Du Change (1610-1688). Pe lîngă colaborarea sa la prima dintre operele sus-amintite, mai putem enumera ca activităţi ale sale studiile în: istoria politică, arheologia, topografia istorică sau genealogia bizantină. Opera sa de reper este dicţionarul limbii greceşti medievale, care şi la trei veacuri de la apariţie este indispensabilă oricărui cercetător în domeniu.

Şcoala franceză medievală a forma bizantinologia ca disciplină istorică, aducănd mari contribuţii la cunoaşterea istoriei şi culturii Noii Rome.

2. Etapa iluministă. 

Condiţii istorice:

- ascensiunea burgheziei şi a forţelor agnostice.

- lupta deschisă contra nobilimii, influenţei spirituale a Bisercii şi a monarhiei.

În aceste condiţii, este de la sine înţeles că intelectualii vremii au avut atitudini negative faţă de istoria bizantină, aceasta fiind reprezentată în cele mai sumbre culori. Opere:

- Histoire du Bas Empire.  Autorul este Ch. Lebeau, iar cartea a părut în 27 de volume între anii 1757-1786.

- The History of the Decline and the Fall of the Roman Empire. Autor – Ed. Gibbon, Londra 1776-1788.

Ca citate reprezentative ale vremii, putem aduce:

- Montesquieu spunea despre istoria bizantină ca fiind “o ţesătură de revolte, răscoale şi perfidii”.

Voltaire o caracteriza ca fiind “oribilă şi dezgustătoare”.

- Iar Edward Gibbon vedea Bizanţul ca “triumful barbariei şi al religiei”, sau “perioada de decădere şi prăbuşire a imperiului roman”.

Atitudinea autorilor iluminişti faţă de lumea Răsăritului a fost aproape în totalitate potrivnică. Operele şi opiniile acestor autori sunt strict subiective şi nu pot fi luate ca realităţi, din cauza interesului ocult care a dictat modul de gîndire şi scriere a autorilor iluminişti.

(va urma).