DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Au sărbătorit cu toţii succesul
Pe 29 februarie, la Ungheni a avut loc o ce-remonie de celebrare a succesului, organizată şi susţinută de USAID/IREX Programul de Dezvoltare Participativă a Comunităţilor din Republica Moldova (CPP). Au fost distinse cu diplome de merit 18 grupuri de iniţiativă comunitară din regiune. Patru dintre acestea sînt din raionul Ungheni.
Potrivit lui Constantin Stratulat, directorul Centrului Regional IREX Ungheni, grupu- rile respective au finalizat cu succes proiecte interesante, cu impact social. Astfel, AO „Făclia” (preşedinte Angela Ciocîrlan) a implementat un proiect de prevenire a traficului de fiinţe umane cu in- struire de la egal la egal, AO „Perspectiva” din Cetireni (preşedinte Marina Gorincioi) a reuşit să contribuie la reparaţia casei de cultură din localitate, implicînd în această acţiune întreaga comunitate. Grupul de iniţiativă „Pro Sport” de la Liceul „Aleksandr Puşkin” din Ungheni s-a impus prin realizarea unui proiect ce a prevăzut reparaţia terenului sportiv, achiziţionarea echipamentului spor- tiv. Graţie interesului manifestat de grupul de iniţiativă „Nelea Lupu” a fost reconstruit un bloc adiacent al centrului de reabilitare şi integrare socială a bătrînilor, astfel că numărul beneficiarilor s-a dublat. Importat este că toţi cei ce s-au implicat au înţeles că problemele unei comunităţi trebuie soluţionate de comunitate.
Este a doua oară cînd USAID/IREX Programul de Dezvoltare Participativă a Comunităţilor din Republica Moldova (CPP) organizează asemenea ceremonii la Ungheni şi înmînează diplome de merit.
Vitalie Harea