prima propoziţie suna prea depresivă.de asta am şters-o şi am lăsat loc.
prea puţine cuvinte am de cîteva zile de cînd m-am întors.
***
m-am speriat.şi m-au lovit din nou fluturii şi nu de fericire ci din durere.aş fi preferat să nu mă priveşti, dar să treci ca un străin în grabă.
cît cinism poţi avea în tine?mă uimeşti.
de cîte ori m-ai părăsit iar eu de fiecare dată spuneam că e vina mea?de cîte ori m-am întors la tine,crezînd ca o naivă că de data asta va fi diferit.iar de fiecare dată totul era diferit, păcat că nu înţelegeam că tu rămîneai de fiecare dată acelaşi.
nu,nu-mi spune că a trecut şi trebuie să lăsăm totul în trecut,căci cu tine niciodată nu se ştie.tu chiar crezi că totul trece uşor?nu!!!
vreau să mă laşi.
dacă mă întîlneşti pe strada, să nu mă priveşti.
să nu-mi pronunţi numele în faţa prietenilor mei.
să nu mă discuţi după ce m-ai revăzut şi ce am făcut şi ce nu.
vreau să mă laşi să uit că tu exişti în oraşul ăsta.
vreau să mă eviţi.
p.s.: toate cele enumerate mai sus etape sunt pentru mine trepte pe care le trec în fiecare zi,trepte pe care încerc să le sui chiar şi atunci cînd îmi amintesc de tine, trepte pe care mă tîrîi doar ca să nu-ţi mai revăd privirea şi să mă omor de durere.acum vreau să le treci şi tu, pentru că sunt sigură, ţie îţi va fi mai uşor,cu mult mai uşor.
