SCRISOARE DESCHISĂ a Ligii Studenţilor Basarabeni din România

Către: Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

În atenţia Excelenţei Sale Domnului Ministru Daniel Petru Funeriu

Stimate Domnule Ministru,

Liga Studenţilor Basarabeni din România (“LSBR”) este o federaţie constituită la nivel naţional, reprezentativă pentru studenţii originari din Republica Moldova care-şi fac studiile în România şi care şi-a stabilit printre cele dintâi priorităţi consolidarea unui dialog constructiv şi transparent între instituţiile Statului român şi mediul asociativ de elevi și studenţi al românilor basarabeni.

Conform prevederilor Statutului său, LSBR apără şi reprezintă interesele studenţilor basarabeni în procesul de admitere la studii în România.

Prin urmare, Federaţia îşi exprima îngrijorarea faţă de nepublicarea până în prezent, 14.07.2011, a Metodologiei de şcolarizare pentru etnicii români din afara graniţelor pentru anul de studii 2011-2012.

Metodologia de admitere reprezintă singurul act în baza căruia autoritățile române pot oferi informaţiile necesare absolvenţilor de etnie română din Republica Moldova privind desfăşurarea procesului de admitere.

Nepublicarea acesteia până în prezent a trezit un val de nedumerire în rândurile tinerilor absolvenţi, deoarece aceştia nu au posibilitatea să cunoască următoarele aspecte:

a. Ce trebuie să conţină dosarul pentru admiterea la studii.

b. Unde şi când trebuie să fie depus dosarul de admitere;

c. Câte burse sunt oferite de Statul român în fiecare centru universitar.

Menţionăm că pentru anul de studii 2010-2011, Metodologia a fost publicată pe data de 01.07.2010,  iar perioada de admitere s-a desfăşurat între  21.07.2010 – 31.07.2010,  astfel încât tinerii absolvenţi au avut posibilitatea de a studia şi analiza oportunităţile oferite de statul român.

Studiile în România reprezintă o experienţă şi o provocare pentru elevii din Republica Moldova, astfel încât acestia trebuie să cunoască în prealabil în ce oraşe se oferă burse pentru liceele/facultăţile la care doresc să studieze, precum şi restul problemelor ce privesc procesul de admitere.

Totodată, dosarul de admitere la studii trebuie completat in timp util in vederea depunerii acestuia, fiind necesar obţinerea de copii legalizate a actelor de studii, solicitarea duplicatelor, eliberarea adeverinţelor medicale etc.

Având în vedere experienţa anilor precedenţi, credem că întârzierea publicării Metodologiei va duce la întârzierea procesului de admitere pentru elevii şi studenţii etnici români din Republica Moldova.

Pentru toate argumentele expuse mai sus, Federaţia Liga Studenţilor Basarabeni din România vă solicită publicarea de urgenţă a Metodologiei de şcolarizare pentru etnicii români din afara graniţelor României pentru a facilita procesul de admitere la studii în România.

Avem convingerea că deschiderea şi disponibilitatea Excelenţei Sale cu privire la aspiraţiile şi problemele etnicilor români din Republica Moldova, precum şi din celelalte împrejurimi ale Statului român, va conduce la un răspuns favorabil solicitării noastre în cel mai scurt termen.

În acest sens, vă asigurăm de întreaga noastră deschidere şi dorinţă de colaborare.

Cu deosebită consideraţie,

Grupul de Iniţiativă al Românilor din Basarabia Bacău

Organizaţia Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni  Braşov

Asociaţia Studenţilor şi Eelevilor Basarabeni Bucureşti

Grupul de Iniţiativă Basarabeană Cluj

Liga Studenţilor Basarabeni Galaţi

Asociaţia Tinerilor Români din Afara Graniţelor Iaşi

Asociaţia Studenţilor şi Eelevilor Basarabeni Oradea

Liga Studenţilor Basarabeni Ploieşti

Grupul de Iniţiativă al Românilor din Basarabia Suceava

Liga Studenţilor Basarabeni Timişoara

Asociaţia Studenţilor Basarabeni Craiova



Sursa
2011-07-16 15:18:16



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU
09:04:42Ialoveni Armonios 1994, revelația mondială la 10 euro pe raft —» Fine Wine
11:46:06Sistemul care vrea să răstoarne PAS-ul. Chirtoacă despre mafie, hoție, scandalul din familie și fotbal 🔥💥🔝 —» Sandu GRECU
10:15:29ÎN PRAG DE CARTE NOUĂ —» Leo Butnaru
21:32:05World Cup —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
09:11:12Franța, după ziua națională —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
08:16:37DIN ANII 90... —» Leo Butnaru
18:13:09Parteneriatul pentru Europa: primele discuții privind agenda comună de acțiuni 🔝 —» Sandu GRECU
05:35:14DINSPRE MITURI SPRE NOI —» Leo Butnaru
05:27:03POETUL ȘI POEZIA SALVÂNDU-SE DIN GULAG —» Leo Butnaru
13:15:37Moldoveanca Romina Hîncu a cucerit primul său titlu ITF 💥 —» Sandu GRECU
05:59:25PUȚINĂ PEDAGOGIE —» Leo Butnaru
15:55:16🔥🔥🔥 SCANDAL la Comitetul Olimpic! 💥💥💥 CNOS vrea să elimine Federația de lupte din membrii săi! —» Sandu GRECU
19:18:28Vasile Tarlev: Nu eu am distrus Stadionul Republican. Atacant la echipa Bucuria. Despre Voronin și circ —» Sandu GRECU
19:13:06Tehnologie, energie verde și investiții în tineri: Istoria de succesului a Agro-Firmei „Plaiul Bîrlădean” 🌞 —» Sandu GRECU
19:07:23„Rolul meu ca primar nu este să fac promisiuni, ci să livrez rezultate” – Leonid Boaghi, primarul satului Sireți 💫 —» Sandu GRECU
17:04:57Fosta ambasadoare în India se judecă cu Ministerul de Externe —» Curaj.TV | Media alternativă
15:25:42Despre scandalul de la Dumbrava, BH (Live) —» Curaj.TV | Media alternativă
09:29:40DIN REVISTA DE TRADUCERI LITERARE —» Leo Butnaru
20:44:08De la pasiunea pentru arta culinară, la o carieră de succes în managementul ospitalității: Povestea Ninei Stratu 💫 —» Sandu GRECU
07:13:21Copyright: Deciziile vicedirectorului AGEPI, au costat autorii peste 7 milioane de lei 🤬🤬🤬 —» Sandu GRECU
04:40:33LACONICE —» Leo Butnaru
18:31:28Muzica unește generații. Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani printr-un concert aniversar la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
18:31:28Muzica unește generații. Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani printr-un concert aniversar la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă