Mama mi-a povestit că în ziua în care am venit pe lume era o arşiţă nemaipomenită. Ce mi-o fi dat mie în cap să tai vara în două şi să mănasc tocmai pe 15 iulie, când nici zare de vânt, sau gram de ploaie, când lumea se topeşte de dorul unei zile la plajă , hop şi eu am poposit.

Indiferent de canicula care mi-a deschis uşa acestei lumi am crescut într-o familie extraordinară, cu părinţi foarte grijulii şi atenţi faţă de dezvoltarea mea, Ceea ce sunt astăşi le datorez doar lor. Acasă am învăţat că lucrurile trebuie duse la capăt, acasă am învăţat că fiecare cădere este un nou avânt, acasă am învăţat să iubesc viaţa şi oamenii pe care îi voi întâlni de-a lungul drumului meu, acasă am deprins puterea de a stăpâni lacrimile şi de a trăi cu intensitate fiecare zi.

În aceşti 26 ani de viaţa am cunoscut o mulţime de oameni care m-au marcat, cărora le mulţumesc pentru prezenţa lor: Părintele Ioan Moşneguţu, Constantin Marin, Irina Tribusean, Tania Corcebaş, Georgeta Stepanov, Aurelia Peru, Alexandr Bejenari, Galina Moldovan, Frunză Eliza, Covali Viorica, Maria Manoilă, Elena Lefter, Igor Guzun, Virgiliu Mărgineanu şi mulţi alţii pe care îi port în suflet, şi cărora le sunt extrem de devotată.

Am avut şi momente grele în viaţă, căderi, urmate de suferinţă, dezamăgiri şi trădări, dar le-am depăşit, unele mă bântuie şi astăzi, altele sunt praf al amintirilor. Dar nu am regrete, nu urăsc, nu doresc nimănui rău. Am învăţat că Dumnezeu îmi e alături chiar şi atunci când viaţa mă îngenunchează, iar credinţa în el este singura şansă de a o lua de la capăt.

Niciodată nu mi-a fost frică să pierd, dar nu accept loviturile pe la spate, ştiu să iert, dar nu admit să fiu prostită, iubesc până la capăt şi pot fi un prieten fidel.

Anii au trecut repede, astăzi privind în urmă mă bucur pentru ce am realizat, or, cea mai mare operă a mea este Ady, un boţ de carne de 12 kg, ochi albaştri şi foarte ştrengar. Pentru el trăiesc fiecare zi cu bucuria şi nerăbdarea de a o prinde şi pe cea de mâine.

Trăiesc şi pentru familia mea care mereu îmi este alături, pentru colegii de servici, care sunt o echipă minunată, pentru prieteni şi pentru toţi cei care urmează să-i mai cunosc în această viaţă.

Nu ştiu cum voi petrece acestă zi, nu am planificat nimic special, dar cu siguranţă voi găsi o clipă în care să le mulţumesc părinţilor, să-mi îmbrăţişez băiatul şi să mă rog lui Dumnezeu de ani lungi alături d eei.

Dragii mei prieteni, care mi-aţi telefnat, mi-aţi scris mesaje sau aţi venit să mă vedeţi, Vă respect pe toţi, Vă sunt recunoscătoare şi Vă rog să ne vedem mai des!

La mulţi ani, Nătăliţa!

15 iulie 2011