de ce?

   Şi s-a întîmplat iar...Mă plîng că nu am oameni care mă iubesc şi care îmi sunt alături dar cînd ei îşi arată dragostea eu fug. Pur şi simplu fug. De parcă mi-ar fi frică de ceva...şi rămîn fără suflare. Şi am vrut mereu mulţi oameni alături,oameni interesanţi,oameni pe care să-i plac.

Şi cînd îi am lîngă mine,îi am aici gata să mă ajute,să mă iubească,să-mi fie alături,şi eu îi resping. Fără motive,singură nu ştiu care ar putea fi motivele. E ceva prea mult pentru mine. Şi resping săruturile,resping îmbrăţişările,resping complimentele şi cuvintele frumoase. Le resping. Poate pentru că o parte din mine ştie că nu le merit şi nu le-am meritat vreodată,poate pentru că o parte din mine ştie că eu nu merit să fiu fericită,şi nu am de ce să mă mint.

O parte din mine ştie că visele TREBUIE să rămînă vise,şi eu sunt nimic în faţa lor. Şi eu nu merit dragostea şi grija lor,eu nu merit să fiu printre ei. Şi îi resping,fără să mă gîndesc de mai multe ori.

Şi frîng inimi. Poate nu inimi,poate doar speranţe. Şi mă frîng pe mine. Şi tot aştept...şi aştept...