(8) din jurnalul Katiei

De multe ori mi-am dat seama: atunci sunt supărată, gata să plâng sau măcar enervată, frica din mine o ia razna afară şi-aş putea să cred că sunt în momentul acela cea mai curajoasă femeie dintre toate.
Ieri trambolina era un prilej perfect să pot cădea şi să-mi fracturez piciorul până ajung la celălalt capăt care îmi zîmbea din faţă pe marginea iazului, azi, însă, furia mea a crescut într-un curaj ciudat. Mi-am dezbrăcat tricoul lui Doru în care mi-am făcut culcuş de la amiază şi i l-am întins iritată. Aveam pe mine costumul de baie. Am păşit grabnic pe trambolină. De data asta nu-mi mai era frică să cad. Voiam să ajung cât mai repede în apă, voiam să uit măcar pentru zece minute de tot ce se întâmplă pe mal, să mă contopesc cu transparenţa apei şi să nu mai fiu. Am început să înot şi am tot înotat până când mi-am dat seama că sunt în mijlocului iazului şi eu... eu eram fata cea fricoasă care-şi pierde curajul când simte primejdia. Mi-am închis ochii şi m-am cufundat în apă ca o piatră. Am dat din mâini, am dat din picioare şi-mi venea chiar să nu mai fac nimic. Aşa. Să mor. Doru înota alături de mine şi încerca să nu mă scape din ochi. Mi-ar fi plăcut să-l sperii.
Când am ajuns înapoi la mal, m-am aşezat în faţa soarelui ca să mă pot usca, dar, în cele din urmă, i-am îmbrăcat iar tricoul albastru. Am căutat apoi un loc în care celularul să-mi arate măcar o antenă şi-am găsit-o abia după aproape doi kilometri merşi pe jos. Am sunat acasă dintr-un câmp cu răsărită şi ne-am întors înapoi. Picioarele ne-au dus direct pe trambolină.
Acasă am luat o ţestoasă, dar n-am ajuns prea departe cu ea. Am aşezat-o într-o cutie subţire transparentă şi tot drumul a încercat să iasă. Am lăsat-o în apă lângă pod. Important e faptul că a rămas în viaţă. Dacă rămânea acolo, Vasile îi desfăcea carapacea şi-o ucidea. Zice că ţestoasele astea le mănâncă peştii, iar acolo e o zonă perfectă pentru pescuit şi ar fi păcat să rămână vii. Mama a crescut trei ani broaşte din astea şi s-a mirat când i-am spus asta. Ţestoasele, cică, nu mănâncă peşti. Am căutat pe google. Aşa e.


Luni am fost în nordul ţării la înmormântarea unui bărbat pe care l-am văzut o singură dată câţiva ani în urmă şi-acum nici măcar nu ţin minte cum arăta. Ştiu doar că am fost acolo de Paştele Blajinilor şi-am rămas să dormim la ei. Eu n-am mai fost niciodată la o înmormântare. Mi-era frică. Am văzut mortul abia când l-au scos din casă. N-am putut să intru mai înainte. Îmi tremurau picioarele. Apoi a trecut. Nu ştiu cum am putut să rezist la tot ce se întâmpla acolo. Mi se pare chiar inexplicabil.
Stam cu Gabi şi ne uitam prin porţile deschise ale curţii la bătrânii care s-au adunat pe marginea drumului. O bătrânică o cuprindea de talie pe alta. Probabil toate îşi spuneau: „Vine şi timpul meu. Încă puţin doar.”
N-a fost nimic prea deosebit până când am ajuns la cimitir. Textură nouă şi voci îngrozite. Deşi nu cunoşteam pe nimeni din cei care erau acolo, nici măcar pe cel răposat, îmi venea şi mie să plâng. Eu, însă, m-am obişnuit să mă abţin. Şi m-am abţinut. S-au bătut cuiele în sicriu şi i-au dat drumul mortului în groapă.

Sursa
2011-07-09 15:18:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

09:19:26Ziua Vinului, la un sfert de secol —» Fine Wine
12:27:54La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost inaugurată expoziția „ALB DUPĂ ALB”, semnată de Doina Mihăilescu 💫 —» Sandu GRECU
12:19:43Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech 💥 —» Sandu GRECU
06:12:55Orange de Bulboaca — printre cele mai bune vinuri ale lumii la Berliner Wine Trophy —» Fine Wine
05:46:36DIN POEZIA AVANGARDEI UCRAINENE —» Leo Butnaru
05:24:21O PROZĂ DIN SUD PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă