Sambata,  2 iulie 2011, pe la ora 12,  am trait un mic soc internautic, daca ma pot exprima astfel. Tocmai raspundeam, usor emotionat, unei corespondente din Japonia care imi facuse surpriza sa intervina in dezbaterea pe marginea unei tablete si care se intreba de ce nu exista un manual de istorie pentru perioada dintre cele doua razboaie mondiale unde sa fie prezentat tot adevarul despre fapte expediate acum doar in cateva randuri conventionale, cand pe ecran mi-a aparut un avertisment : “Nu sunteti conectat la toate cablurile.” Atunci am inteles de ce , din senin, tastele laptopului devenisera elemente decorative, ledurile care clipeau prietenoase pe modem inchisesera ochii lor verzi si ma lasasera sa orbecaiesc , biet incepator in universul informaticii.

Bineinteles ca l- am apelat telefonic pe studentul care ma alfabetizase in ale internetului si care acum era in ultimul an de masterat la politehnica. “Daca nu puteti sa-l inchideti, daca ati controlat ca toate cablurile sunt la locul lor, scoteti-l din priza.” N–a mai fost nevoie, sotia mea a intrat peste mine revoltata:”De o jumatate de ora s-a intrerupt lumina si tu vorbesti la telefon!” Logica oricarei sotii, daca ceva nu functioneaza, sotul e de vina. “Vezi daca n-au sarit sigurantele – am intervenit , usurat ca laptopul “decedase” din cauze externe si eu n-aveam nici o “contributie”.

Daca taceam, filozof ramaneam. “Inchipuiti ca asta am si facut, nu eram sa astept sfaturile tale , “expert” in tot  ce tine de tehnica, nu arde lumina in intreg blocul! Intreaba la enel, vezi ce s-a intamplat .” Asa am si facut, daca bravul  administrator s-a nimerit sa fie intr-o scurta vacanta, nimeni altcineva din blocul nostru de zece etaje nu telefoneaza nicaieri, cel mult o vecina bate la usa noastra si o roaga pe sotia mea sa ma puna sa actionez intr-un fel, mi s-a dus buhul ca sunt bun de gura si, daca e vorba de intrebat vreo autoritate, sunt omul nimerit.

Mandru ca pot fi si eu de folos in gospodarie, pun mana pe o factura a E.N.E.L.ului, notez numarul de telefon, ma instalez comod in fotoliu, pregatit pentru una din acele lungi convorbiri de la un serviciu la altul, precedata de o “dulce”asteptare  ca numarul mereu ocupat sa se elibereze. Dar, surpriza! Dupa ce formez 0800070809, obtin rapid legatura si o voce dragalasa imi ureaza bun venit, imi multumeste pentru increderea acordata si dupa alte politeturi in care sunt informat despre ultimele noutati ale societatii, ma roaga sa tastez diferite cifre, in functie de nevoile care m-au facut sa apelez la ei. Ati ghicit, imi raspunsese un robot. Tastez cifra pentru persoana fizica, din nou am parte de politeturi si sunt indrumat spre alte cifre, pentru Bucuresti, Ilfov sau Giurgiu, alte politeturi dupa ce tastez cifra pentru Bucuresti, apoi cifra pentru sectorul 3, din nou politeturi si  o alta voce cristalina anunta un lung pomelnic de blocuri fara curent electruc. Scuze pentru intreruperi, multumiri pentru intelegere, apoi alte blocuri, din nou scuze si multumiri…

Sunt anuntat ca va fi inregistrata convorbirea si rugat sa astept daca mai am vreo nelamurire, ca sa nu ma plictisesc mi se pune o muzicuta, mi se dau alta informatii despre activitatea harnicilor E.L.E.N.-isti  si- mare e Dumnezeu- o voce omeneasca , vie adica, ma intreaba ce doresc. De emotie, aproape ca uitasem si numele strazii si numarul blocului. Patisem ca un coleg al meu de la TVR, celebru pentru emotia care il cuprindea cand vorbea cu o persoana pe care n-o cunostea. Cand a fost intrebat de educatoarea de la grdinita cine era la telefon, s-a recomandat:”Aici tatal fiului Bretter “. Mi-am recapatat memoria si graiul, n-am fost mustrat ca n-am retinut din pomelnicul dinainte si blocul unde locuiesc, deoarece el nici nu fusese pomenit, pentru simplu motiv ca-impreuna cu un alt bloc inalt sora- tocmai fusese depistat ca e in suferinta, pana la ora 19,30 defectiunea va fi inlaturata. O veste incurajatoare, unii o patisera mai rau. Nu putea sa-mi spuna decat ca era vorba de caderea unui cablu de joasa tensiune si ca echipele lucreaza. Dupa care mi-a multumit pentru intelegere si mi-a urat o zi buna.

De ce sa nu recunosc, cu toate bombanelile sotiei care se temea de soarta alimentelor aflate in frigider, m-am simtit cuprins de  mandrie patriotica si chiar europeana, iata-ne si pe noi intrati in lumea civilizata. S-a terminat cu vocile obosite si chiar plictisite ale unor slujbasi sacaiti si -uneori- agresati verbal de persoane enervate. Si acum, un robot ne vorbeste frumos si slujbasii de altadata se odihnesc in somaj sau se afla in insotita Spanie la cules de capsuni.

Pe de alta parte, ma gandesc ca informatizarea E.N.E.L.-ului o fi costat bani frumosi si se vor fi si incasat comisioane. Oare banii astia nu puteau fi investiti in cabluri de joasa sau mai inalta tensiune- ma scuzati, nu ma pricep la tehnica- care sa nu cada asa, una-doua- de plesnesc uneori si televizoarele, frigiderele si ce mai nimeresc in calea lor invizibila. Doar in ziua aceea, in Capitala, nu batea nici macar un vanticel-ca sa nu vorbim de vreo vijelie- nu erau inundatii, din cerul senin nu cadea nici o picatura de ploaie, nici fulgere nu scaparau, nici un cutremuras de doar cateva grade nu avusese loc. Nu era nici o zi caniculara, sa zici ca oamenii, innebuniti, dadusera la maximum aparatele de aer conditionat.Fiind in veeek-end, cei mai multi se aflau prin parcuri sau pe Valea Prahovei ori pe litoral, televizoarele se odihneau si ele, n ici o gospodina, oricat de harnica, nu pornise aspiratoarul sau masina de spalat.

Ma intreb, de ce cad cablurile si in zile senine si calme, crapa asfaltul abea turnat, de ce in scoli se gasesc bani pentru camere de luat vederi si zidurile unor scoli se prabusesc? De ce in spitalele inchise zac aparate scumpe si in cele ramase nu se afla decat aparate vechi si mese chirurgicale sprijinite in scaune? Nu va suparati pe mine, doar intreb, nu dau cu parul.

In rest, sa auzim numai de bine !

Nicolae Holban