(In)eficienţa Economică a Dragostei

De multă vreme mi-am dat seamă că… nu e activitatea mea preferată rutina statistică: calcule de tot soiul, formule pe care unii ţi le cer să le memorizezi, alţii îţi spun că-s înserate acolo unde trebuie şi nu trebuie să-ţi baţi capul cu informaţie inutilă. Dar ceea ce îmi place mie în privinţa statisticii este interpretarea anumitor rezultate, care scot la iveală tendinţe, evidenţe…

Îmi plac nu doar evidenţele, dar şi capacitatea de interpretare a acestora fără înfrumuseţare cu numere şi grafice. Cel puţin de astă dată. Să mă ierte statisticienii!

Şi pentru că titlul articolului ţine de dragoste, să scoatem dragostea în scenă. Cine să nu fie la curent că în Africa sunt cele mai sărace ţări din lume, cu nivelul veniturilor, dar şi condiţiile de trai mult sub normalitatea boierească? Cine să nu fie la curent şi cu faptul că în ţările Africane se mai menţine în strâns tradiţia căsătoriilor conformate deciziei părinţilor, făcute de obicei în dependenţă de statul social (cantitatea de bani din buzunar). Deci, părerea viitorilor soţi nu contează, iar femeile sunt ţinute în casă pentru ca nu cumva în stradă să-i sară o dragoste în cale şi până la finele vieţii să trăiască în mizerie, sărăcie şi fericire.

Lăsăm Africa la o parte şi trecem la civilizaţie. Ţările dezvoltate sunt cele în care căsătoriile au loc prin decizia celor doi îndrăgostiţi (generalizez!). Condiţia avuţiei şi deciziei părinţilor nu mai joacă un rol esenţial în procesul de luare a deciziei. Tinerii se cunosc, se îndrăgostesc, se plimbă prin etajele cerului, apoi decid că amu-i amu.

Cum generalizăm aceste idei în una? Dragostea nu are eficienţă economică. Motiv pentru care ţările sărace nu-şi pot permite acest lux: şi-şi căsătoresc copiii în dependenţă de avuţie. Ţările bogate, însă, sunt suficient de bogate pentru a-şi permite luxul de a avea, simţi şi accepta dragoste fără cerinţe financiare.